Doua disparitii celebre, generalul Victor Atanasie Stănculescu si istoricul Mihai Berindei
Generalul Victor Atanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării, a murit duminica după-amiază.
Victor Atanasie Stănculescu avea 88 de ani.
A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi a avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soţilor Ceauşescu şi în executarea lor.
Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav pentru reprimarea Revoluţiei din `89 în Timişoara. Stănculescu a executat o treime din pedeapsă, fiind eliberat condiţionat în 2014.
Istoricul Mihnea Berindei a murit duminică dimineața, la Veneția, a declarat pentru AGERPRES fostul director al Arhivelor Naționale ale României, Dorin Dobrincu.
Mihnea Berindei s-a născut pe 22 martie 1948 la București și a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității București, între anii 1966-1970, specializându-se în istoria Imperiului Otoman.
A emigrat în Franța unde a absolvit, în 1972, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).
După prăbușirea regimului comunist, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social iar în anii 2000 a participat la restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România.
A făcut parte din Comisia Prezidențială pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.