Două găști deopotrivă de nocive pentru Țară

În martie 1953, Lavrenti Beria, şeful NKVD, l-ar fi asasinat cu perna pe dictatorul I.V. Stalin şi Securitatea sovietică a preluat temporar controlul asupra Partidului şi statului sovietic. (Lavrenti Beria însuşi a murit violent în luna decembrie a aceluiaşi an.) Lucrurile s-au repetat cu venirea la putere a lui Iuri Andropov, Mihail Gorbaciov şi Vladimir Putin însuşi. În România, după fuga în SUA a securistului sovietic acoperit Ion Mihai Pacepa, Nicolae Ceauşescu, care era deopotrivă şeful Partidului şi al Securităţii, a trecut Securitatea (prea infestată de sovietici) pe planul doi şi a dat mai multă putere PCR-ului. Ceea ce i-a cauzat. În 1989, Securitatea (prin agenţii sovietici) l-a asasinat de Crăciun. Pe el şi pe infernala sa Elenă. Şi i-a făcut ulterior praf familia. Aşa merg lucrurile din noaptea timpurilor. Şi nu numai în regimurile comuniste, ci în toate dictaturile şi imperiile.

Bătălia dintre Partid şi Securitate se poartă azi cam peste tot. Inclusiv în America, unde preşedintele ales Donald Trump, susţinut de militari, a pornit un război fără precedent cu statul subteran globalist. În Europa de Est, tot Polonia şi Ungaria, ţările care au condus lupta împotriva comunismului, sunt şi azi în avangardă pentru recâştigarea suveranităţii, independenţei, demnităţii, drepturilor şi libertăţilor propriilor cetăţeni.

PSD şi ALDE pretind azi cu un imens tupeu că ei sunt Democraţia, Constituţia, Libertatea şi Prosperitatea. Iar inamicii lor de moarte sunt Klaus Iohannis, Laura Codruţa Kövesi, SRI şi DNA, securişti, procurori şi judecători acoperiţi sau aserviţi. Cum România de azi, ca şi România de ieri, este o ţară specializată în formele fără fond (onoare lui Titu Maiorescu !), la fel şi votul acordat lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu a fost deturnat de a doua zi după ce alegătorul a aplicat ştampila. Doar gargara, pretenţiile goale, jongleriile propagandistice cu cifre, minciunile cele mai sfruntate sunt practicate „cu sufletul curat”, nonşalant. Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea au ţinut discursuri de preşedinte şi, respectiv, de prim-ministru, ca şi cum s-ar fi născut politic ieri în Piaţa Victoriei şi nu ar avea în spate 20-30 de ani de activitate politică foarte contestabilă. Împreună cu aceeaşi Securitate pe care ieri o blamau atât de violent. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. A uitat cineva colaborarea lor cu Traian Băsescu şi cu Sistemul ? Au contestat ei victoria dubioasă a lui Klaus Iohannis în alegeri ? Au fost cumva absenţi din comedia „democratică” a ultimelor trei decenii ?

Cu cine să mergi, pe cine să crezi ? Pe Tudorel Toader, un profesor de drept remarcabil dar cu un profil dintr-un timp comunist revolut, sau GDS-ul şi revista 22, înfiinţate în 1990 de Silviu Brucan, cu oameni înregimentaţi globalist, antinaţionali feroce, fără să cunoască o limbă străină ca lumea, doar o modestă limbă română ? Ce probe de competenţă şi performanţă au oferit până acum aceşti obraznici „analişti” de gazetă ? Pe cine să alegi între Viorica Dăncilă, nevotată de poporul atât de des invocat, şi Laura Codruţa Kövesi, care pare să servească, aşa se spune, cu convingere, interese străine ? Şi-a depăşit până acum vreodată Ludovic Orban (PNL) mărunta-i mediocritate ? Ce garanţii mai poate oferi o viitoare preşedinţie Iohannis, Tăriceanu, Dragnea sau Cioloş ?

În vreme ce noi ne continuăm războiul româno-român, în lumea foarte mare se întâmplă lucruri cu adevărat importante. În Canada a avut loc un G7 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, Canada), încheiat cu un eşec grav. În China, Organizaţia de la Shanghai (China, Rusia, India, Pakistan, Kazahstan şi alte câteva ţări din fosta URSS) a pus în discuţie integrarea Iranului în sânul său. Cele două fronturi economice, politice şi militare ale viitorului se precizează ameninţător. România nu e decât un membru marginal al unei Europe din ce în ce mai dezbinate, în pragul unor schimbări foarte periculoase. Evoluţiile politice din Italia şi Spania anunţă un posibil fiasco al monedei euro. Lupta dintre Partid şi Securitate e singurul răspuns pe care-l pot da politicienii şi securiştii noştri la marile provocări de azi ?

Petru Romoşan

Nota redacției (Ion Coja.ro) : O mică corectură: Azi, la aproape 30 de ani de la „căderea comunismului”, spectacol atât de prost regizat, nu se mai poate vorbi de anticomunismul din Ungaria și Polonia, pus în operă cu sprijinul KGB, acea aripă a KGB care îl va odrăsli și pe Gorbaciov, pe postul de cireașa de pe tort! Anticomunismul din țările așa zis socialiste din Europa nu pote fi despărțit de resuscitarea Naționalismului, singurul factor anti-comunist autentic.

Sursa: Ion Coja.ro