Dr. Andreea Moldovan a fost așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase, dar nu a ajuns
Demisă miercuri de premier, din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, dr. Andreea Moldovan a fost așteptată joi să se întoarcă la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Admiratorii au adus flori, fiind prezenți în fața spitalului încă de la ora 9,00. Din nefericire pentru ei, reputatul medic brașovean nu și-a făcut prezența la spital, semn că mai are, probabil, de încheiat socotelile la minister…În această situație, cei care au așteptat-o au fost nevoiți să se resemneze și să ofere florile cadrelor medicale din spital, care, oricum, duc o luptă grea cu pandemia.
Amintim că dr. Andreea Moldovan a fost demisă ieri din funcția de secretar de stat ca urmare a emiterii ordonanței care aducea modificări la criteriile de carantinare, ordonanță anulată miercuri seara de premierul Câțu. După toate probabilitățile, dr. Moldovan își va relua activitatea de director medical la spitalul brașovean.
D.D.