Dr. Dan Grigorescu cere – interziceţi petardele!

Dr. Dan Grigorescu cere – interziceţi petardele!

0 345

Nicio sărbătoare fără măcar un pacient care ajunge pe masa de operaţie de la Chirurgia Plastică şi Reconstructivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov datorită modului periculos sau inconştient prin care foloseşte petardele.
De aceea, dr. Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Judeţean din Braşov, care de mai mulţi ani tot atrage atenţia că „aceste pocnitori de mizerie” mutilează grav şi în mod real tot felul de oameni ce le utilizează fără ma fi conştienţi de riscuri, propune ca aceste materiale explozibile să fie interzise.
Mai ales că şi în acest an, în zilele de Crăciun, prostia omenească a atins noi culmi încă neexplorate în momentul în care, în Iaşi, o persoană a murit după ce a înghiţit o petardă. Şi la Braşov o altă persoană a fost internată şi operată datorită accidentării cu petarde.

Astfel, aşa cum povesteşte pe pagina sa de socializare, dr. Dan Grigorescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Judeţean din Braşov, din cadrul SCJU Braşov, la o zi după cazul din Iaşi.
„Uite că anul ăsta „realitatea bate filmul” în cazul recent sinucisului care a încercat (sunt sigur că involuntar) să devină primul înghiţitor (şi stingător) de petarde din lume rămas în viaţă după o asemenea tentativă.
I-a rămas totuşi doar satisfacţia (sic!!!) de a fi primul care încearcă la nivel mondial o astfel de aroganţă care incumbă o astfel de maximă ignoranţă. La noi, la Braşov, tocmai s-a internat primul petardat rămas în viaţă din acest „sezon”. E deja operat”, a scris medicul braşovean, pe pagina de socializare.

În acelaşi context, dr. Dan Grigorescu aminteşte că sunt deja cinci ani de când atrage atenţia „în spaţiul public asupra riscului pe care şi-l asumă (mai ales ignorându-l!) cei care, utilizând petarde, îşi mutilează mâinile”. „De aceea, nu mă pot abţine să încep din nou să „propovăduiesc” (sper că nu 《în pustiu》) pe această temă, aducând că argument doar două imagini, cele mai soft cu putinţă, strigând: Legiuitori mari şi mici! Interziceţi naibii utilizarea de către cei din publicul larg a acestor pocnitori de mizerie. Dar definitiv! Că nu s-o face gaură-n cer! Și nici în buzunarul comercianţilor de ocazie!”, subliniază medicul.
Medicul a mai amintit, într-o postare ulterioară, că „demersurilor mele legate de interzicerea accesului cetăţenilor obişnuiţi la deţinerea şi utilizarea oricărui material pirotehnic li s-au alăturat încă doi medici-şefi din ţară: un urgentist (dr. Ciuhodaru Tudor – Iaşi, 26 decembrie, la prânz) şi un oftalmolog (dr. Pop Monica – Bucureşti, 27 decembrie, seara)”.

Mesajul este binevenit pentru că urmează o nouă perioadă ,,explozivă” a petardelor, respectiv în noaptea de Anul Nou, când mulţi îşi vor în petec – probabil pentru a fi ulterior ,,peticiţi” la Urgenţe – folosind pocnitorile ca simbol al importanţei lor ,,sociale”. Doar mult zgomot poate acoperi prostia asurzitoare.
Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.