Dragobetele nostru străbun și …Sf. Valentin
De cativa ani buni, luna februarie este marcata comercial de o noua sarbatoare, intens mediatizata, ce tinde sa fie ancoronata ca fiind cea mai sensibila, cea mai romantica, cea mai delicata din toate cele cunoscute pana acum.
Valentin’s Day – sarbatoarea dragostei si a florilor
Asadar, de 14 februarie cand e ziua Sfantului Valentin, s-a initiat frumoasa traditie ca fiecare barbat sau chiar baiat sa ofere flori fetelor si femeilor, surorilor, iubitelor, prietenelor, logodnicelor, mamelor. O traditie foarte recenta, adoptata nu atat datorita romantismului ei cat mai ales datorita intensei mediatizari. Pana in anul 1947 serbarea era practic inexistenta in Europa cel putin. In acel an concernul floral Fleurop din Franta si Belgia, a initiat sarbatoarea care insemna o fantastica deschidere pentru comertul cu flori.
Evident, pentru a putea fi acceptata si inradacinata, trebuiau argumente justificabile si astfel s-au nascut numeroase legende.
Intr-una dintre ele, Valentin ar fi fost un martir roman, care in timpul Imparatului Claudiu al II-lea ar fi ajutat crestinii si tinerii care doreau sa se casatoreasca in ascuns si pentru aceea a fost condamnat la moarte si spanzurat la 14 februarie 270 ( e.n.) Se spune ca imparatul cu pricina era convins ca barbatii nu vor sa se inroleze in armata datorita logodnicelor si sotiilor, de aceea a interzis casatoriile. 
Intr-o alta legenda, Valentin ar fi fost un preot foarte indragit prin faptul ca ar fi avut o gradina minunata si fiecarei perechi de indragostiti care-l vizitau pentru a-i cere sa -i casatoreasca, el le daruia flori. Numele sau ar fi devenit si mai celebru prin faptul ca putea sa vindece epilepsia ( adica sa scoata diavolul din trup).
Un alt Valentin implicat in aceasta traditie ar fi fost un episcop care ar fi murit in anul 475 in Meran – Italia. In anul 1972 prin simbioza acestor trei Valentini si prin reforma calendarului regional catolic s-a instituit ziua Sf. Valentin la data de 14 februarie. In Germania noua traditie a fost adoptata cu greu, de abia din 1973 a fost sarbatorita ca Ziua prieteniei.
Se spune ca traditia zilei indragostitilor este mult mai veche. In Evul Mediu, la curtile nobililor din Franta, Belgia si Anglia se faceau biletele pe care erau trecute numele tinerilor necasatoriti. Perechea astfel unita prin tragerea la sorti ar fi fost considerata un an intreg logodnici. In alte versiuni aceasta traditie ar fi datat din vremea Imperiului Roman, fiind o sarbatoare dedicata Junonei (Juno Lucina) sotia lui Jupiter, patroana fetelor. Evident ca toate aceste legende n-ar fi existat, sau ar fi fost practic ingropate in uitare daca la inceputul sec. XX in Statele Unite (asupra datei exacte exista controverse) inovatorii americani n-ar fi facut primele felicitari comerciale, in forma de carti postale, dedicate zilei indragostitilor –„Valentine’s Day”. Si uite asa s-a dovedit inca odata a cata oara? Reclama este sufletul comertului si sarbatoarea a aprins radacini nesperat de adanci, in lumea intreaga.
Este bine sa avem cat mai multe sarbatori
E bine sa avem cat mai multe prilejuri de bucurie. E bine sa ne coloram intens existenta care de multe ori poate fi mult prea terna, prea monotona sau pur si simplu gri in gri. Nu este rau sa importam si sa impamantenim sarbatori ale altor popoare, ba chiar poate fi o nota de exotism trecand peste caracterul lor pur comercial.
DAR, este pacat sa nu ne cunoastem traditiile noastre, cele care ne definesc spiritual, serbarile bunilor si strabunilor nostrii, care, nu pot fi depasite nici de mersul timpurilor, nici de evolutia tehnicii secolului XXI, din simplu motiv ca ele au izvorat din stransa legatura a omului cu natura, care -si va pastra intotdeauna ritmul sau neschimbat.
Este pacat ca a intrat de mult in uitare Dragobete zis si Dragomir, Iova, Iovan Dragobete, Cap de Primavara – tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei milenare romanesti, un corespondent similar divinitatilor antice ale dragostei si naturii, precum Adonis, Eros, Telepinus, Osiris, Cupidon, Kupalo etc. ( I. Evseev)
Legendele spun ca ar fi baiatul Babei Dochia ( dar opusul ei pozitiv) si cumnatul lui Lazarica – un stravechi zeu al vegetatiei si ca ar fi un tanar voinic, frumos, iubaret si bun, care inspira dragoste curata fetelor ( spre deosebire de Zburatorul – o semidivinitate erotica, un demon malefic care reprezenta sexualitatea trupeasca)
Dragobetele era similar cu Navalnicu – un personaj similar din folclorul romanesc, un tanar iubaret, focos, inflacarat, care naucea mintile fetelor si nevestelor tinere si pentru aceea Maica Domnului l-a pedepsit trasformandu-l intr-o planta ce-i poarta numele, folosita la vrajile de dragoste. (I.Ghinoiu )
Celebrarea sarbatoririi lui se facea la sate in perioade diferite, de la zona la zona – in functie de ritmul imprimaveririi – 24 si 28 februarie sau 1 si 25 martie (24 februarie – sarbatoarea religioasa ortodoxa – Aflarea capului lui Sf. Ioan Botezatorul de aici se crede ca vine si denumirea de Iovan; – 25 martie – Buna Vestire si Ziua Cucului). Preambulul acestei sarbatori era ziua Sfantului mucenic Vlasie – 11 februarie, considerat protectorul pasarilor si femeilor gravide.
Pasarile erau considerate mesagere ale zeilor
In credinta populara se crede ca de ziua lui se intorc pasarile migratoare si incep sa cante.( I. Ghinoiu – Sarbatori si obiceiuri romanesti)
Observand indelungat natura, ciclurile anotimpurilor, fenomenele naturale, viata plantelor si animalelor (dupa care si-a determinat propriile calendare – ale muncilor agricole, pomi-viticole, pastorale, a strangerii plantelor tamaduitoare etc.) taranul roman a dedus ca majoritatea animalelor salbatice sau domestice isi au perioada de inmultire primavara, in cadrul renastererii intregii naturi. Astfel multa vreme ziua de 3 martie a fost considerata o sarbatoare traditionala – inceputul primaverii sau Capul de primavara. Este perioada de rut cand pasarile cerului se strang in stoluri, se imperecheaza si incep sa-si faca cuiburile, considerata Logodna pasarilor (atat salbatice cat si domestice).
In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni ca o serbare a erotismului uman, in aceasta zi se fac infratirile intre tineri de acelasi sex, se fac logodne fictive ce pot genera casatorii reale – ceremonii care au loc in cadrul unei frumoase sarbatori traditionale, considerate de unii cercetatori etnografi ca o ramasita a totemismului avimorf, a cultului stramosilor-pasari
In vechime comportamentul zburatoarelor era un model de conduita umana, investit cu prestigiu sacral. (I. Evseev – Dictionar de magie, demonologie si mitologie romaneasca). Pasarile erau considerate mesagere ale zeilor, in acest sens este semnificativ faptul ca in limba greaca cuvantul pasare inseamna „mesaj al cerului”. Se credea ca pasarile neamperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor (I.Ghinoiu) ceea ce era valabil si in lumea oamenilor.
Ziua lui Dragobete – zeul dragostei, era sarbatorita in mod deosebit, in primul rand nu se tesea, nu se carpea, nu se lucra la camp sau in ateliere deoarece: cel ce lucreaza atunci, circicaie ca pasarile toata viata. (A. Fochi – Datini si eresuri).
In schimb se facea mare curatenie in casa pentru a intampina cu buna cuviinta pe Zeul Iubirii – Dragobete, care venea insotit de zanele Dragostele, aducand sporul si belsugul dar si bucuria in case.
O alta credinta: Dragobetele e flacau iubaret si umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat de ziua lui ( I. Evseev ) .
Gospodinele trebuiau sa hraneasca pasarile curtii cu hrana speciala, iar celor salbatice le aruncau boabe de grau, mei sau orz pe acoperisurile caselor. In aceasta zi nu era voie sa se taie pasari domestice si nici nu se vanau sau blestemau cele salbatice. Starea psihologica euforo-erotica a oamenilor, generata intr-o oarecare masura de imperechierea pasarilor, dar mai ales de primele semne ale primaverii, este semnalata de catre N. Densuseanu: O femei spune ca numai mana s-o puie pe un barbat strain in aceasta zi si va fi dragostoasa barbatilor in tot cursul anului. Fetele si nevestele tinere strangeau zapada netopita si-si faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, ca sa-si pastreze frumusetea (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania) Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an. Tot legat de aceasta zi se faceau prevederi meteorologice sau existau superstitii. Daca auzeai pupaza atunci erai harnic si spornic tot anul. Daca ploua, se imprimavara mai devreme si vremea urma sa fie frumoasa.
Ritual cu radacini stravechi intalnit la tracii nord-dunareni
Adevarata sarbatoare era insa pentru fetele si flacaii care asteptau prilejul sa-si arate in fata intregii colectivitati alesul sau aleasa inimii. Tinerii trebuiau sa serbeze impreuna, caci cine statea singur si n-avea pereche de Dragobete, risca sa ramana tot singur un an intreg, pana la urmatoarea sarbatorire a Dragobetului.
Daca era vreme frumoasa, de dimineata, frumos imbracati ca la o mare sarbatoare, fetele si baietii se adunau pe grupe de varste si porneau haulind si chiuind de rasuna satul, strigand: Dragobetele saruta fetele, inspre dealurile din preajma sau inspre padure, pentru a culege primele flori de primavara – ghiocei si branduse. In timp ce fetele cautau flori, baietii strangeau uscaturi pentru a aprinde apoi un mare foc, in jurul caruia se adunau, pe grupe de varste, vorbeau, spuneau glume cu caracter erotic dar nu cu substrat indecent, mai mult legate de simpatiile tinute ascunse.
Inspre namiaza, cand focurile se stingeau, fetele porneau in goana inspre sat, fiecare urmata de baiatul care o indragea. Daca acesta reusea s-o prinda (si evident ca ea se lasa prinsa) avea dreptul s-o sarute in vazul tuturor si erau pentru un an de zile, pana la urmatorul Dragobete, considerati logodnici.
Aceasta goana a baietilor dupa fete se numea in jud. Mehedinti zburatorire ( si pasarile se zburatoresc) iar obiceiul declararii publice a dragostei intre urmarita si urmaritor s-a pastrat ca un cult erogen pana in sec. XIX ( R. Vulcanescu).
Multi dintre parinti de abia acum aflau simpatiile tinerilor, unii erau multumiti, altii nu, dar logodna virtuala era respectata, chiar daca nu se incheia cu o casatorie. De multe ori ele prevesteau nuntile care aveau loc in toamna.
In aceasta zi era obiceiul sa se faca insuratirile intre fete si infratirile intre baieti- un ritual cu radacini stravechi intalnit la tracii nord-dunareni (dacii) cat si la tracii sud-dunareni (moesii si odrisii) precum si la iliri. (Romulus Vulcanescu). Se facea un gen de fraternitate rituala , frati de cruce si surori de cruce, care ramaneau toata viata ca rude cosangvine, se ajutau, se sfatuiau, pana la moartea unuia dintre ei cand la mormantul decedatului se facea un ritual de dezlegare, de desfratire. Ceremonialul ritual era facut pe grupe de varsta si sex, tinerii isi zgariau pe bratul stang semnul crucii solare si-si suprapuneau bratele sangerande si-si sugeau sangele, considerandu-se astfel de acelasi sange. Urma apoi un mare ospat cu alimente rituale : colaci si grau fiert. Asa cum relateaza Petru Caraman, acest legamant era destul de riguros, in unele regiuni el se reinnoia in fiecare an, pana cand tinerii aveau varsta pentru a intra n hora.
Cei legati prin acest ceremonial isi spuneau veri, varute, fartate, soala (verisoara), surate si dupa ce se casatoreau ( nu cu sora sau fratele suratei sau fartatului) se intalneau la fiecare sarbatoare de Rusalii (Ion Ghinoiu – Obiceiuri de peste an). In felul acesta familia era virtual marita si oamenii traiau intr-o stransa comunitate, cunoscand prea putin cumplitul demon al lumii contemporane. Singuratatea…
Din punct de vedere fizic fluviul timpului curge neantrerupt, in acelasi ritm imperturbabil, el nu cunoaste cascade, vartejuri, sau stagnari de ape. Doar evenimentele importante intre care intra si sarbatorile traditionale, amplifica, coloreaza aceasta scurgere monotona a timpului. Ele marcheaza ciclurile naturii, momentele cheie, definitorii, ale vietii si istoriei unui popor.
Aceste sarbatori traditionale sunt in cele din urma forma de exprimare a conditiilor determinante din punct de vedere istoric, etnic, geografic, social si cultural, caracteristice pentru fiecare popor in parte. Ele isi au radacina adanc infipta in contextul social si religios al omenirii, sunt urme ale subconstientului colectiv (C.G.Jung) si sunt studiate de o intreaga serie de ramuri ale stiintei interesate de acest specific, cum sunt : Etnografia, Folclorul, Antropologia, Sociologia, Psihologia si Teologia.
E frumos ca am adoptat o sarbatoare a indragostitilor, dar ar fi si mai frumos sa ne-o amintim pe a noastra, serbata de mosii si stramosii nostrii nu ca de un eveniment din mediul rural ci ca o expresie a enormelor resurse spirituale ale neamului nostru.
E frumos sa daruiesti flori, indiferent de ocazie, sau mai bine zis sa cauti orice prilej de a darui flori. Nu exista un mesager mai delicat, mai sensibil, care sa poata sa spuna fara cuvinte, atat de multe…
Putem serba Valentinul dragostei la 14 februarie caci este prea mediatizat si e cool, sa ne occidentalizam, uite asa, in timp rapid.
Dar este o datorie de suflet sa ne reamintim sarbatorile noastre vitregite si intrate in uitare prin inghetul afectiv datorat mult prea lungii ierni comuniste. Ele ne reprezinta, sunt zestrea noastra culturala, au farmecul lor inedit, care ne afirma si ne diferentiaza de alte popoare.
Deci dati-i si lui Dragobetele cel frumos si iubitor ceea ce i se cuvine din mosi-stramosi -ziua lui pe 24 februarie care sa fie cunoscuta de toti romanii, ca o Sarbatoare a dragostei ce ne apartine si ne leaga sufleteste.
O zi a dragostei, neaos romaneasca. Credeti ca este prea mult? Eu zic ca nu.
Iubirea ar trebui sa fie sarbatorita nu la date fixe, nu in fiecare zi ci in fiecare moment al vietii noastre, caci ea este aceea ce genereaza viata si fara de iubire se-usuca timpu-n noi ca floarea fara apa…
Julia Maria Cristea
Viena
