Dragostea de Natzie, UN „DELICT” IN VIATA PUBLICA?
Am pornit atunci, în decembrie 1989, pe o nouă cale, în euforia libertăţii, fără datorii, dar cu un însemnat fond de rezervă SI UN VAL DE SIMPATIE INTERNATIONALA. Imensa bogăţie a ţării de-atunci, a noastră, a tuturor, s-a irosit ca un fum. Am distrus o economie puternica, ce putea fi repusă în funcţiune pe noi parametri, cum s-au petrecut lucrurile în Cehia, Polonia, Slovacia, in Germania răsăriteană…
N-ar fi trebuit să renunţăm la noi înşine, să ieşim din hainele noastre milenare pentru a îmbrăca alte haine, care nu ni se potriveau. Din zi în zi, o populaţie nedefinită a luat locul naţiunii!
Desţărarea a devenit un fenomen …legalizat şi am ajuns să ne întrebăm unde sunt românii? Doar n-au plecat toti afara… Mai grav este că această evoluţie nu a fost doar încurajată, ci chiar forţată. De-afară si din lăuntru…
Speram ca exemplul noului Presedinte, care isi duce solemn bratul drept la inima, cum fac americanii cand se intoneaza imnul SUA, sa fie molipsitor! Din pacate, Dragostea de ţară a ajuns la noi acasa, să fie văzută ca un „delict”.
Ne place modelul american, dar n-a fost urmat şi în această direcţie. Cu uşurinţă condamnabila se ironizează patriotismul, în şcoală el nici nu mai este pomenit. Iar nationalismul curat, autentic, a ajunsceva de ocara, „incriminat pana si la un colt de lege
Noroc de filmele americane pentru a ne reaminti cum trebuie onoraţi cei ce se jertfesc pentru ţara lor. Pentru a nu uita respectul pe care-l datorăm drapelului, imnului national şi locul ce trebuie să-l ocupe cântecul patriotic în inima fiecăruia! 
Am ajuns să ne creştem copiii şi tinerii ca pe neromâni şi nici măcar ca pe viitori cetăţeni. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos.
Populaţia, tot mai putina, care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă…
Avem în preajma noastră pe concetăţenii maghiari, care indemnati de unii lideri, ne dau, uneori extrem de agresiv, măsura în care ei acordă însemnătate identităţii lor, afirmării şi apărării ei, chiar sarind serios peste gardul bunului simt … Intr-un fel, poate fi si o lecţie de civism, daca n-ar fi infestat de sovinism!
Când oare ne vom trezi? Când vom reînvăţa că o ţară nu este un hotel trecător, ci o parte din sufletul fiecăruia, din fiinţa sa, o Patrie faţă de care avem datorii.
Indreptarea stărilor nepotrivite ne revine nouă, cetăţenilor ei, dar mai ales liderillor ei, obligati a o face şi nu doar a pretinde satisfacerea de drepturi si libertati, aşteptand ca alţii din afară să îndrepte lucrurile în propria noastră ţară!
Strainii iau, nu ne dau…(Baba Novac)
