Drama României – 28 august 1940
La Obersalzburg, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano prezintă lui Hitler propunerile privind teritoriul românesc care urma să fie atribuit Ungariei.
Convins că „la primul foc de armă vor înceta toate expediţiile de petrol din România către Germania şi Italia”, că în caz de război ,,victoria Ungariei nu era deloc sigură”, că „un conflict în Balcani nu poate fi decât defavorabil Ungariei”, Hitler apreciază că pentru protejarea intereselor Germaniei se impunea şantajul: „Trebuie să impresionăm deci România şi Ungaria cu urmările grave pe care le-ar avea pentru ele persistenţa într-o atitudine intransigentă. Trebuie să li se arate limpede că un conflict ar fi în dezavantajul ambelor ţări şi că Germania şi Italia îşi vor apăra în orice caz interesele, dacă va fi cazul. Este deci oportun ca ambele ţări să accepte compromisul. Ungaria trebuie să accepte efectiv orice compromis deoarece nu ar obţine nimic prin propriile ei eforturi, ci datorează satisfacerea revendicărilor ei exclusiv fascismului şi naţional-şovinismului. României trebuie să i se arate limpede că un compromis cu Ungaria înseamnă totuşi salvarea unui teritoriu naţional care, urma urmelor este încă destul de mare… De altfel, Italia şi Germania trebuie să se gândească dacă nu ar fi indicat să dea o asigurare în legătură cu existenţa statului român în continuare, deoarece, după reglementarea conflictului, integritatea teritorială a acestui stat este efectiv în interesul Italiei şi Germaniei”.
Ca urmare, Füherul a decis ca noua linie de demarcaţie româno-ungară să corespundă intereselor şi planurilor viitoare de acţiune germane: stăpânirea (prin intermediul Ungariei) a crestelor Carpaţilor Orientali, pătrunderea până aproape de Braşov pentru a „proteja” zona petroliferă, dezbinarea Ungariei şi României în aşa fel încât să fie ţinute „ca două bucăţi de fier incandescente şi de a le modela în interesul Germaniei”, aşa cum avea să recunoască Joachim von Ribbentrop.
În acest scop, s-a hotărât să nu se poarte discuţii cu nici una dintre cele două delegaţii, ci „la un moment dat” să li se supună „o hartă comună germano-italiană” cu linia de demarcaţie, care „să nu mai constituie un subiect de discuţie”.
Odată stabilită procedura, cei doi miniştri de Externe ai Axei au împachetat harta şi s-au deplasat în seara zilei, cu avionul, spre Viena.
Pentru a evita orice surpriză, Hitler a ordonat ca în trei zile să fie pregătite patru divizii blindate, două divizii motorizate, unităţi de paraşutişti şi trupe aeropurtate care să fie gata ca, în caz de nevoie, să ocupe zona petroliferă de la Ploieşti.
La Bucureşti, Mihail Manoilescu este convins că la Viena urmau să continue negocierile cu delegaţia ungară, de această dată în prezenţa miniştrilor de Externe german şi italian.
Convins de acelaşi lucru, Carol al II-lea cere delegaţiei române să acţioneze pentru aplicarea principiului etnic şi a schimbului de populaţie.
