Dreapta de la CJ nu ştie ce face stânga de la Spital
Lucrările la Corpul B al Spitalului Judeţean încep sigur, dar nimeni nu ştie când. Conducerea Consiliului Judeţean dă asigurări că în această săptămână, dar în Spital încă se discută posibilităţile de relocare a Unităţii de Primiri Urgenţe şi a mai multor secţii din Corpul B
Lucrările la Corpul B al Spitalului Judeţean încep sigur, dar nimeni nu ştie când. Conducerea Consiliului Judeţean dă asigurări că în această săptămână, dar în Spital încă se discută posibilităţile de relocare a Unităţii de Primiri Urgenţe şi a mai multor secţii din Corpul B. Constructorul ar vrea să-l găsească gol atunci când va începe lucrările, şefii de secţii nu cred că vor putea elibera întreaga clădire. Lucrările sunt estimate să dureze un an şi opt luni şi costă peste 28 de milioane de lei.
Prima etapă în reabilitarea Corpului B a Judeţeanului ar trebui să fie demolarea farmaciei din curtea spitalului, pentru care contractul cu firma a fost semnat la sfârşitul săptămânii trecute. Mai trebuie ca şi constructorul care va reabilita Corpul B să obţină avizele necesare şi să organizeze şantierul, spune vicepreşedintele CJ Adrian Gabor.
În locul farmaciei va fi montată scara de incendiu, iar în paralel al trebui să înceapă reabilitarea Corpului B. La nivelul Spitalului a fost constituit deja un grup de lucru pentru a găsi cele mai bune soluţii de mutare a UPU şi a secţiilor existente în acest corp. O soluţie ar fi mutarea secţiilor în alte pavilioane ale Judeţeanului.
UPU trebuie să se mute în actualul Ambulator Integrat, unde funcţionează cabinete. În discuţii este şi modul în care se vor rearanja – totul dintr-o dată, sau pe bucăţi. Dr. Daniela Carmen Neculoiu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, spune că atunci când începe reabilitarea propriu-zisă medicii şi personalul medical se vor pregăti să elibereze Corpul B, parţial sau total
Mutarea UPU în Ambulatoriul Integrat a fost deja pregătită. S-a obţinut chiar şi autorizaţia prin care porţiunea de drum dintre Calea Bucureşti şi Popa Şapcă va fi destinată doar ambulanţelor.
Nu se ştie deocamdată nici dacă, pe timpul lucrărilor, numărul paturilor va fi micşorat. Durata estimată a lucrărilor este de un an şi opt luni. Costurile se ridică la peste 28 de milioane de lei iar conducerea Consiliului Judeţean speră că proiectul va fi preluat de Compania Naţională de Investiţii, astfel încât banii să vină de la bugetul de stat. În caz contrar, fondurile ar putea fi asigurate de vânzarea fostului Spital de Dermatologie şi Boli Venerice şi dintr-un credit contractat în urmă cu mai mulţi ani de Consiliul Judeţean. Investiţia din corpul B al Spitalului Judeţean presupune o consolidare completă şi reconfigurarea saloanelor.
Vifor Rotar