Drumul Gorița amplifică tensiunile politice locale! PNL zice că: „USR minte opinia publică”!
Realizarea Drumului Gorița, nu este o „GOFORIȚĂ”!
USR, un as al contestarilor, continuă atacurile împotriva proiectului nu doar în mediul online. Am scris despre demararea unei acțiuni de strângere de semnaături pentrou opetiție prin care se dorește abandonarea proiectului
Liberalii, prin conducerea locală au organizat, o conferință de presă în care și-a exprimat punctul de vedere referitor la acest proiect.
“Afirmațiile făcute în mediul online au fost materializate printr-o petiție semnată de peste 6.000 de cetățeni ai Brașovului. Acea petiție m-a determinat să iau atitudine.
S-a strigat STOP DEFRIȘĂRILOR de pe Muntele Tâmpa și DECLARAREA ZONEI PARC NAȚIONAL.
Apoi se spunea că drumul ce va traversa Tâmpa va avea o lățime de 21 de metri. Cel mai stupid a fost că s-a aruncat în spațiul public informația că suprafața acestui drum reprezintă 10% din zona verde a municipiului Brașov. Am hotărât să fac o adresă oficială către Regia Kronstadt. În răspuns am cerut să mi se spună care este delimitarea Muntelui Tâmpa. Regia Kronstadt mi-a spus că această zonă este, deja, PARC NAȚIONAL. Acest drum ocupă o suprafață de 0,1% !!!! Lățimea drumului va fi de 3,5 metri.
În Brașov, Regia Pădurilor se confruntă cu o situație foarte delicată. Gândacul de scoarță, care nu poate fi eliminat.
Singura soluție este tăierea copacului. Nu va fi distrusă nicio potecă, odată cu amenajarea acestui drum. Va fi un traseu extraordinar de frumos, care poate face legătura cu Masivul Postăvarul”, a declarat vicepreședintele Biroului Permanent Local al PNL Brașov, Ciprian Chiricheș.
USR-iștii… niște mincinoși!!
Cam asta e concluzia liberalilor față de colegii lor din „dreapra” românească. Deși pentru realizarea Drumului Gorița vor fi defrișate cca. 15 hectare de pădure.
“Campania de strângere de semnături a avut la bază trei mari minciuni. O campanie desfășurată de senatorul USR Allen Coliban. O campanie plină de dezinformare de cea mai joasă speță. Numai lucruri neadevărate, iar unii brașoveni au căzut în capcana aceasta.
Este foarte periculos să ne jucăm cu vorbele. Nu suntem de acord cu această inițiativă a senatorului mincinos, Allen Coliban. În continuare, credem că acest drum este foarte util în scop turistic, sau de recreere. Ne dorim ca brașovenii să petreacă timp în natură, cu bicicleta.
Nu avem o astfel de potecă, realizată în condiții de siguranță, în municipiul Brașov. Autoritățile intervin foarte greu în cazul unor incendii în acest moment. Totul va fi diferit odată cu amenajarea acestui traseu. Este politica USR să dezinformeze, asta fac mereu. Acest Coliban tinde să devină un Ponta de Brașov”, este de părere președintele Organizației Municipale a PNL Brașov, Adrian Oprică.