Duminica intra in vigoare noul Mers al Trenurilor
Una din noutatile pe care le aduce noul mers al trenurilor este aceea ca incepand de anul viitor, CFR Calatori va introduce 1.600 de trenuri cu rang superior, internationale si personale, iar din 9 decembrie 2007 va fi implementat programul de mers cadentat (cu plecari la intervale fixe).
Anul viitor vor circula aproximativ 1.600 de trenuri din care 200 de trenuri de rang superior, 75 de trenuri internationale si 1.330 de trenuri personale, mentinandu-se trenurile traditionale care au o piata formata. De asemenea, vor exista legaturi directe spre Viena, Budapesta, Praga, Sofia, Salonic, Chisinau, Moscova, Istanbul, Munchen, Venetia si Belgrad.
Cei interesati, trebuie sa stie ca brosura „Mersul Trenurilor de Calatori, 2007/2008” poate fi achizitionata la pretul de 9 lei de la ghiseele statiilor si agentiilor de voiaj din toata tara.
Laura Moise