Duminică se va desfăşura Maratonul Internaţional Braşov; competiţia va impune importante restricţii de circulaţie
Ediţia a doua a competiţiei de şosea, Maratonul Internaţional Braşov se va desfăşura duminică, 29 mai. Va fi un eveniment deosebit, în primul rând datorită cadrului pitoresc şi unic în care se desfaşoară. Zona de start şi finish va fi în centrul oraşului, în Piata Sfatului, între Biserica Neagră şi Casa Sfatului. Traseul va trece pe străzile principale din Braşov, pe lângă cele mai importante obiective turistice.
Competiţia este oficial înscrisă în lista evenimentelor internaţionale de acest gen şi, de aceea, la această ediţie vor participa alergători din mai multe ţări, precum: Canada, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Scotia, Suedia, USA. Concursul, organizat de Asociația „Șapte Scări” Brașov și diverși parteneri ai acesteia, are și un scop caritabil, taxele strânse din înscrierile la proba de 5 km și 15% din cele ale probelor lungi, maraton, semimaraton, ștafetă și 10 km, urmând să ajungă la Asociația „Copiii de Cristal”. Taxele de participare variază între 20 de lei (5 km) și 320 de lei (ștafetă). Pentru cursele copiilor, nu se percepe taxă de înscriere. Concurenții se vor întrece pe un traseu format dintr-o singură buclă, de 42,195 km. Pe lângă proba de maraton (42,195 km), vor avea loc alte cinci curse, semimaraton (21,097 km), 10 km, 5 km, ștafetă (4 x 10,5 km) și întreceri speciale pentru copii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, de 500 m și 1 km. Startul comun va fi la ora 8.30, în Piața Sfatului
Restricţii de circulaţie
Pentru buna desfăşurare a competiţiei, organizatorii Maratonului Internaţional Braşov anunţă că, în data de 29 mai, traficul va fi restricţionat (complet sau parţial) pe următoarele străzi:
Str Muresenilor, trafic restricţionat complet între orele 8,25 – 8,35, restricţionat parţial între orele 8,35 şi 15,00
B-dul Eroilor până la Centrul Civic – trafic restricţionat complet între orele 8,30 – 8,45
Calea Bucureşti – trafic restricţionat partţial între orele 8,15 – 14,30
Str. Poienelor – trafic restricţionat complet între orele 8,35 – 14,30
Str. Poienelor (în spate la decathlon) – trafic restricţionat complet între orele 8,35 – 14,30
Breteaua ce uneşte Centura (str. Timişul Sec de Strada Poienelor – trafic restricţionat complet între orele 8,35 – 14,30
Str Timişul Sec (Centura Braşov) – trafic restricţionat parţial între orele 8,45 – 14,30
DJ 103 A – trafic restricţionat complet între orele 8,45 – 14,30
Str. Mihail Kogălniceanu – trafic restricţionat parţial între orele 8,30 – 14,30
Str Iuliu Maniu – trafic restricţionat parţial între orele 8,30 – 14,30
Str. Nicolae Iorga – trafic restricţionat parţial între orele 8,30 – 14,30
Accesul spre Kaufland şi ieşirea din Kaufland, se va face prin Calea Bucureşti. Ieşirea de la Decathlon se va face prin strada Poienelor
Dorin Duşa