Dumnezeirea ca ghiseu de petitii si reclamatii
Moastele Sfintei Paraschiva vor masura, din nou, credulitatea habotnica a poporului. Care ne-a obisnuit deja ca, in chestiuni religioase, sa se complaca sa fie doar populatie si sa se comporte ca atare. Noroc cu vremea care ingaduie puhoiului de oameni venit sa cotropeasca Iesii sa nu tremure in bataia vreunui vant subtire sau sa zgribuleasca sub ploi si zloata. Ca ar fi facut si asta, numai sa-si petreaca 15 ore la coada si sa pupe plexiglasul binecuvantat de sub care ciolanele sfinte vor asigura de-acum bunastarea si sanatatea familiei, pana la a zecea ei spita.
Presa va fi si ea acolo astazi doar-doar prinde o busculada mai serioasa, o imbranceala barbateasca pe drumul intesat cu jandarmi daca nu se va milostivi dumnezeul mediatic al stirilor de la ora 5 sa-i miluiasca cu o talazuire tragica, cu femei, copii si batrani striviti de gloata pusa pe inchinaciune.
Imaginile sunt impresionante; camerele din elicopterele cu care jandarmii survoleaza zona pelerinajului au surprins coada intinsa pe mai multi kilometri, ca un sarpe cucernic, care bate toate bulucelile pe tigai din supermarketuri.
Oricat de socante, nu imaginile vor face insa deliciul reportajelor pentru care toate ziarele si televiziunile si ziarele si-au trimis echipe pregatite sa capteze spiritul manifestarii. Parerile credinciosilor vor asigura miezul transmisiunilor si, cu putin noroc, al breacking-newsurilor scrise mare cu negru pe benzi galbene. Babatii cocosate de sfintenie sau romani de bine cu pasiune pentru aghismatar vor reproduce mecanic aceleasi vorbe care lor li se par culmea credintei si marturia temeinica a relatiei personale pe care o au ei cu Doamne-Doamne. Pentru ce v-ati rugat? Pentru sanatate, maica, ca-i mai buna decat toate, si s-avem si noi noroc.
Oamenii astia chiar sa inghesuie la camere sa livreze zicerea asta, convinsi ca Cel de Sus are si el cablu si se uita la stirile de seara sa-si faca lista de comenzi, ca un Mos Craciun care a dat albul zapezii pe diafanul norilor.
Desi dusi trei sferturi din viata la biserica, astia n-au inteles ca Dumnezeirea nu-i chiar un ghiseu de petitii si reclamatii. Cersitul de ceva – sanatate, bafta pentru ala micu la examene sau un aragaz nou – e pentru astia o obligatie sfanta. Oamenii chiar cred ca Creatorului ii creste inima-n piept auzindu-i cum ii cer miliarde si miliarde de lucruri, semn ca inca le mai este util si nu si-a incheiat misia prin partile noastre. Sfanta Parascheva nu mai e copila ridicata la slava dupa o viata de curatenie si ruga ci niste ciolane doldora de minuni gata sa se reverse peste gloata cucernica.
Desi stiu de pe-acum ce voi auzi, voi urmari totusi stirile. Poate am sa aud pe vreunul spunand ca a venit sa se roage si pentru altceva dcat necesitatile stricte ale familiei. Unul care sa se poata inalta macar doua palme peste stratul mizer al vietii si sa nu ceara nimic ci doar sa-si faca o cruce simpla si sa plece impacat acasa.
Vifor Rotar
