Dumnezeu s-a jertfit pe sine sieși, ca să se liniștească pe sine și să ierte o greșeală pe care a făcut-o omul, tot creația lui!
Citeste cu atentie!
Biserica explicată simplu. Poate prea simplu.
Să rezumăm povestea centrală a teologiei creștine, în termeni cât mai clari:
Dumnezeu a creat omul. Omul a greșit – mai precis, o femeie a mâncat un fruct interzis acum vreo 6000 de ani. Drept urmare, întreaga omenire a fost condamnată la suferință, moarte și iad veșnic.
Pentru ca această sentință să poată fi anulată, Dumnezeu a decis că e nevoie de o jertfă. Dar nu orice jertfă: una perfectă, divină. Așa că Dumnezeu s-a hotărât să-l trimită pe… tot pe El. Sub forma Fiului Său, care, de fapt, este tot El, dar într-o altă ipostază.
Astfel, Dumnezeu s-a trimis pe sine însuși pe Pământ, ca să fie omorât de propriii Săi oameni, pentru a Se liniști El pe Sine și a putea ierta ceea ce tot El nu putea ierta fără sânge.
Înainte de a fi omorât, Dumnezeu-Fiul s-a rugat lui Dumnezeu-Tatăl să nu-l lase să moară. Dar Dumnezeu-Tatăl n-a intervenit. Așa că Dumnezeu a fost omorât de oameni, ca Dumnezeu să poată ierta oamenii.
Acest Dumnezeu este în același timp Tatăl Său, Fiul Său și Duhul care unește totul. E veșnic, dar are zi de naștere – pe 25 decembrie sau 7 ianuarie, depinde ce calendare urmezi.
Este și Dumnezeu deplin, și om deplin. Și tot El e „sămânța lui Avraam”, un om muritor.
Toată această logică s-a pus în mișcare ca Dumnezeu să poată ierta ceea ce El însuși a declarat de neiertat, dacă nu se face o jertfă – o jertfă care tot El trebuie s-o aducă, tot Lui, pentru ca tot El să Se liniștească.
Când pui toate astea cap la cap și le privești din afară, fără dogme, fără frică, doar cu mintea curată, încep să pară… ușor ilogice. Sau poate extrem de simbolice. Sau poate foarte, foarte confuze.
Depinde cine întreabă.
Așadar.
Dumnezeu s-a jertfit pe Dumnezeu lui Dumnezeu, ca să salveze creația divină de Dumnezeu.
Dumnezeu pe cruce l-a rugat pe Dumnezeu să-l ajute, dar Dumnezeu nu l-a ajutat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a omorât pe Dumnezeu cu ajutorul oamenilor.
Și acest Dumnezeu este tatăl propriu și fiul propriu. Este veșnic, dar ziua lui de naștere se sărbătorește pe 25 decembrie sau pe 7 ianuarie, în funcție de sectă.
Este totodată sămânța lui Avraam, un om. El singur s-a trimis pe sine pe Pământ și a trăit printre oameni, ca să-i determine să comită păcatul uciderii împotriva lui, pentru că aceasta era singura modalitate prin care putea să-i ierte pe oameni pentru păcatul comis de o femeie acum 6000 de ani.
Stop, ca ma blochez. Mi se increteste creierul.
Sa o luam de la capat!
Perfect.
Dumnezeu și Cei Trei El.
Doamnelor și domnilor, să lămurim odată pentru totdeauna misterul cel mare: Dumnezeu e unul singur. Dar în trei persoane. Tatăl. Fiul. Și… Duhul Sfânt. Care nu e o fantomă, ci o persoană. Dar fără trup. Dar totuși e El. Tot Dumnezeu. Dar nu același. Dar nici altul.
Și acum începe logica:
Dumnezeu-Tatăl l-a trimis pe Dumnezeu-Fiul pe Pământ, ca să fie omorât de oameni, pentru ca Dumnezeu-Tatăl să poată ierta omenirea… pe care tot El o crease. Dar nu putea s-o ierte așa, pe gratis. Era nevoie de sânge divin. Și nu de oricine. Trebuia exact sângele lui Dumnezeu-Fiul. Care e tot El.
Deci… Dumnezeu a făcut o lege care zice: „Păcatul se iartă doar prin sânge.” Apoi a trimis o versiune a Lui să moară, ca să respecte legea Lui, impusă de El, și să se ierte pe Sine pentru ce-a făcut omul. Perfect logic, nu?
Iar Dumnezeu-Fiul, înainte să fie crucificat, s-a rugat la Dumnezeu-Tatăl să nu-l lase să moară. Dar Dumnezeu-Tatăl n-a răspuns. Practic, Dumnezeu s-a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu n-a vrut să-l ajute pe Dumnezeu.
Și în timp ce murea, Dumnezeu a strigat: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”
Ce moment extraordinar de schizoteologic: Dumnezeu întreabă pe Dumnezeu de ce l-a abandonat, în timp ce Dumnezeu moare ca Dumnezeu să poată ierta ce a făcut omul împotriva… lui Dumnezeu.
Și peste toate, mai adăugăm și Duhul Sfânt. Care e tot Dumnezeu, dar nu e nici Tatăl, nici Fiul. E… energie, inspirație, porumbel la botez, limbă de foc la Rusalii și musafir neinvitat când te ia entuziasmul religios. Dar e și El „a treia persoană” din Dumnezeu. De parcă Dumnezeu ar fi o trupă rock: Tatăl e toboșarul, Fiul e solistul, și Duhul Sfânt e basistul de care uită toată lumea, dar fără de care nu merge armonia.
Și totuși, creștinismul e monoteist. Adică Un Dumnezeu. În Trei Persoane. Care sunt una, dar nu-s aceleași. Sunt consubstanțiale. Adică au același „ce”, dar alt „cine”. Nu întreba mai mult, că te excomunică.
Concluzia?
Dumnezeu s-a trimis pe Sine, să Se roage Lui, să nu-l omoare, dar tot El s-a lăsat omorât, ca să Se mulțumească pe Sine și să ne ierte pe noi… pentru că o femeie a mâncat un fruct.
Iar noi îi spunem „mister divin”, nu „problemă logică”.
Când spui totul de-a dreptul, fără metafore, nu mai pare credință. Pare scenariu de telenovelă divină, scrisă de un autor cu personalitate multiplă.
Autor: Anatol Basarab.
Sursa: facebook.com
zici ab și tragi apa.