După arșiță, vin ploile

După arșiță, vin ploile

0 52

ANM a transmis o avertizare meteo, cu interval de valabilitate: 18 iulie, ora 10,00 – 19 iulie, ora 02,00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania și local în Dobrogea și Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și

vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Zone afectate: sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali.

În sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33…35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.