„După dezumflarea aburelilor cu legionari și prăbușirea spectaculoasă a minciunilor cu ruși”

„După dezumflarea aburelilor cu legionari și prăbușirea spectaculoasă a minciunilor cu ruși”

0 10

După dezumflarea aburelilor cu legionari și prăbușirea spectaculoasă a minciunilor cu ruși, singurul fir de ață de care se mai ține anularea alegerilor este că dl. Călin Georgescu a declarat cheltuieli zero și că în realitate n-ar fi fost zero. Nu merge!

  1. Declararea cheltuielilor este în primul rând în interesul candidatului, în scop de decontare ulterioară. Cine nu declară, nu are ce deconta.
  2. În scopuri de transparență a finanțării există și obligația declarării, dar aici avem un mecanism judiciar clar, cu sancțiuni explicite, de natură contravențională, consecința neputând fi în nici un caz descalificarea și cu atât mai puțin anularea unor alegeri.
  3. Până una alta, nu există nici dovezi și nici măcar indicii rezonabile că Georgescu și-ar fi finanțat campania din banii proprii sau ai unor donatori cu care să se fi coordonat. Și dacă ar exista, dovezile trebuiau căutate și instrumentate dinainte, pe căile legale, nu este admisibilă o rezolvare ad-hoc, în afara legilor și a Constituției, pe baza unor fițuici de la serviciile secrete.
  4. Un candidat are tot dreptul să participe la alegeri chiar și dacă nu are bani sau nu vrea să-i cheltuiască. În cazul în care terțe persoane îi fac campanie pe cont propriu, respectivii au (poate au, că nu e tocmai clar) obligații legale de declarare, dar în nici un caz încălcarea acestora nu îi poate fi imputată beneficiarului. Că atunci ajungem ca oricine poate să scoată din cursă pe oricine altcineva doar plătindu-i ceva reclamă, e absurd!
  5. Cu atât mai absurd devine în lumina dezvăluirilor că măcar o parte din bani au fost plătiți de un contracandidat care încerca astfel să-și creeze un culoar mai ușor către turul al doilea.
    Deci cum? Klaus Iohannis plătește campania pentru Georgescu iar apoi, când campania are un succes nesperat, îl descalifică pentru că ar fi trișat și – bonus – își păstrează scaunul pe care trebuia să-l părăsească?
    Poate doar în Absurdistan!

Autor: Lucian Davidescu
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.