Durerile atroce în fund ale Președintelui României față de nevoile Românilor

Durerile atroce în fund ale Președintelui României față de nevoile Românilor

2 17

Președintele României ar putea fi suspectat că prezintă severe handicapuri: este surd, orb și mut la plânsetul românilor ! Însă acestea sunt parțiale. Surzenia, muțenia și orbirea sunt selective. Ele apar numai când este vorba despre Poporul Român. În rest, este perfect sănătos!

Zece ani în funcția de președinte.
Un președinte doar cu numele, pentru că implicarea domnului Iohannis în nevoile Țării a fost și este inexistentă.
Nici măcar de îndatorirea lui de bază, conform fișei postului, de a veghea la respectarea Constituției, nu s-a achitat în vreun fel.
Ba chiar a încălcat-o! (de „n” ori – n.r.)

KWI-Patriot-Ucra 24

În timp ce în țară avem zeci de mii de oameni care se luptă cu dezastrul lăsat în urmă de viituri și inundații, în loc să meargă măcar la fața locului, domnul nostru președinte nu poate dormi de grija Ucrainei.
Azi ne-a anunțat că el a hotărât că trebuie să antreneze ucraineni pe teritoriul României! În baze militare care, se spune, că vor fi construite.
Pe a cui cheltuială?
Nu e greu de imaginat!

Românii sunt îngropați în noroaie și președintele coafează interesele altora, în speță al S.U.A., via Ucraina!
Sub ilustra și înțeleapta oblăduire a domnului președinte Iohannis, România dă de pomană un sistem de apărare „Patriot”.
Fără lumânare!
Acesta este donat Ucrainei, deși Constituția României este clară și interzice cu desăvârșire înstrăinarea (vânzarea sau donarea) bunurilor proprietate publică, așa cum este sistemul de apărare Patriot.

Cât costă donația?! Peste 500.000.000 euro este prețul plătit din banii publici pentru acest sistem.
Prin urmare, în slugărnicia lui în fața puterilor străine, domnul președinte încearcă iarăși să le obțină bunăvoința și susținerea pentru obținerea pe ultima sută de metri a unui post călduț într-o instituție internațională.
Deși se spune că vrea să își asigure o soluție de back-up prin țintirea funcției de Președinte al Senatului României la următoarele alegeri, este greu de crezut că domnul președinte va renunța atât de ușor la plimbările făcute în străinătate pe bani publici, la partidele de golf în paradisuri turistice sau la ski prin stațiuni de lux ca să stea în fund pe un scaun, fie el și capitonat cu mătase, la București!

Așadar Iohannis a hotărât că Ucraina merită mai mult decât propriii lui cetățeni.

Faceți socotoeala: – 500.000.000 € (cinci sute de milioane – costul „Patriot”) (pentru ucraineni – n.r.) versus 20.000.000 (douăzeci de milioane) € pentru zeci de mii de sinistrați (români – s.r.).

Bravo, domnule președinte! Dacă tot vă doriți un post în străinătate, încercați la ucraineni.
Oricum ați făcut mai multe pentru Ucraina decât pentru România!
Lăsați-ne în plata Domnului!
Oricum numai El are grijă de noi!

Autor: Diana-Maria Brăgaru
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.