Echinoctiul de toamna (I)

Echinoctiul de toamna (I)

0 307

Principalele obiceiuri si practici de schimbare a anotimpului calduros (vara) cu unul rece (toamna) sunt concentrate in jurul echinoctiului de toamna si se manifesta cu ocazia unor sarbatori religioase sau populare.
Calendarul traditional chinezesc este, dupa cum se stie, una din cele mai vechi forme de inregistrare cronologica cunoscute pe mapamond. Potrivit atestarilor istorice, acest calendar dateaza de acum 4644 ani!
Specificul acestuia consta si in divizarea anului in 24 de termene solare, intre care si echinoctiul de toamna.
Anul acesta, echinoctiul de toamna cade pe 23 septembrie.
Potrivit calendarului traditional chinezesc, echinoctiul de toamna se afla tocmai intre termenele solare ale inceputului de toamna si inceputului de iarna. Toamna, care este considerata a avea 90 de zile, fiind despartita de acesta tocmai la jumatate, adica in 45 si 45 de zile. Incepand cu aceasta data, durata zilelor va continua sa scada, iar cea a noptilor, sa creasca.
Cantitatea de caldura primita se reduce din zi in zi si creste in acelasi timp caldura ce se pierde din pamant, astfel incat temperatura atmosferica se afla intr-o continua scadere. O vorba batraneasca spune ca ,,vremea se raceste dupa fiecare ploaie de toamna”, sau ,,dupa echinoctiul de toamna noaptea devine tot mai rece”. In unele zone incepe chiar sa cada bruma. In marea parte a tarii noastre, sezonul ploios s-a incheiat, cresc zilele senine si vantul devine racoros, deschizand prin urmare pretiosul sezon turistic.
Zilele din preajma echinoctiului de toamna sunt importante pentru agricultura. Taranii incep sa lucreze intens pe camp pentru strangerea recolei, aratura si insamantare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.