ECOLOGIA – materie obligatorie in scolile romanesti
Ecologia este cuvantul viitorului, motiv pentru care trebuie sa ne informam din timp despre acest subiect, deoarece notiunile de acest gen duc la schimbarea de mentalitati si a atitudinilor. Asadar, in curand, elevii vor avea in orar, alaturi de orele de romana, matematica, geografie si biologie, o materie noua intitulata, cum altfel?, ecologie.
Aceasta trebuia de mult introdusa in scoli, insa aplicarea acestei masuri a fost intarziata din varii motive, printre care, alegerea unui manual competitiv.
Primele discutii pe acest subiect au avut loc in urma cu cinci ani. Inspectorii scolari spun ca elevii invata notiuni de protectia mediului, dar numai in clasele cu profilul Biologie si Geografie sau doar la decizia fiecarei scoli.
In prezent, programa de invatamant a unei scoli se imparte in trei: trunchiul de ore comun, stabilit la nivelul Guvernului, orele stabilite la nivel locala, in functie de planurile de dezvoltare a fiecarei regiuni, si orele stabilite de conducerea fiecarei scoli.
Astfel, introducerea Ecologiei ca materie optionala intr-o scoala ar trebui sa ramana la latitudinea fiecarui director, dar numai daca Ministerul Educatiei aproba manualele necesare. Iar potrivit ministrului Mediului, Ecaterina Andronescu, anul acesta nu s-a realizat nicio licitatie pentru manualele de ecologie.
Fostul presedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM), Mihail Faca, a spus ca anul acesta, reprezentantii Ministerului Mediului si cei din Ministerul Educatiei nu s-au mai intalnit sa puna problema ecologiei in scoli.
Asa ca, pana se vor gandi mintile luminate din minister cum sa ne educe, va trebui sa apelam tot la bunul simt si la „cei sapte ani de acasa” pentru a avea un mediu curat si sanatos.