Economia brasoveana da semne de redresare
Desi inflatia inregistreaza cresteri, situatia economica in judetul Brasov este pe drumul cel bun. Astfel productia industriala a crescut cu 10%, consumul cu 25%, iar in domeniul serviciilor s-au constatat cresteri cu peste 25%. Trendul se mentine si in domeniul investitiilor, constructiilor si turismului. „Chiar si la numarul de salariati, pentru ca intr-un an de zile am recuperat in judetul Brasov peste 5.500 de locuri de munca din cele peste 21.000 de locuri pierdute in ultimii 3 ani. Si veniturile salariale au crescut, chiar daca noi nu simtim acest lucru. In trimestrul II al anului 2012, fata de trimestrul II 2011, Romania a inregistrat cea mai mare cresterea a salariului, de 7%”, a precizat Ion Popescu.
Fenomenul se explica, spun statisticienii, si prin reintregirea salariilor bugetarilor cu 8%. Cresteri salariale s-au inregistrat si in Bulgaria si Ungaria, spun aceleasi masuratori.
In ceea ce priveste inflatia aamintim ca aceasta a inregistrat cresteri in ultima perioada, ajungand la 3,88%. Potrivit specialistilor de la statistica, trendul ascendent va continua pana la sfarsitul anului.
„Vom ajunge probabil la sfarsitul lui septembrie, octombrie, sa depaseasca 4%, in finalul anului, stiu eu, se va situa in jur de 4%, poate fi 4,2 ,4,3 , 3,8%. Banca nationala a sperat ca inflatia sa fie de 3,2%, plus sau minus un punct procentual, dar 2,2% nu va fi in nici un caz. Motivele sunt cunoscute si arhi – cunoscute, seceta care ne-a afectat pe noi, romanii, preturile la produsele agricole in toata lumea si preturile la carburanti”, a mai declarat Ion Popescu, director executiv Directia Judeteana de Statistica Brasov.
Iulian Rinder