Economii in Justitie prin scurtarea proceselor!

Economii in Justitie prin scurtarea proceselor!

0 308

Proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor a fost aprobat in sedinta Executivului de vineri. „Acest proiect va aduce beneficii substantiale Justitiei din perspectiva a doua elemente: scurtarea proceselor si reducerea costurilor in justitie”, a declarat premierul Emil Boc. Potrivit acestuia, vor fi reduse perioadele intre termenele de judecata. „Nu vom mai avea termene in instanta din trei in trei luni sau, uneori, chiar din sase in sase luni – depinde de nivelul instantei – si dimpotriva, chiar in aceeasi saptamana putem avea doua sau trei termene pentru a solutiona mai repede procesele aflate pe rolul instantelor de judecata”, a precizat Boc.
Acesta a mai spus ca o alta masura pentru scurtarea proceselor a fost instituita o „regula” prin care sa se evite „amanarile la nesfarsit”. „Odata ce ai primit oficial o citatie cu termen, se considera ca esti in cunostinta de cauza, ca esti avizat si de celelate termene. Odata ce ai stiut de o citatie, ai cunostinta si de celelalte termene si nu se mai amana din acest motiv”, a mai spus Boc.
Premierul a mai spus ca in cazuri de genul in care o persoana are o contraventie de circulatie, nu va mai exista decat o singura cale de atac. „Acum va fi o singura cale de atac, prima si ultima solutie la judecatorie (…) Rapid intr-o singura cale de atac”.

Evacuarile din locuinte nu vor mai putea fi facute pe timpul iernii
Premierul a mai spus ca a fost introdusa interdictia de evacuare a imobilelor cu destinatie de locuinta in perioada 1 decembrie – 1 martie. „In privinta executarii silite, din ratiuni umanitare si de protectie sociala, am decis, prin acest proiect de lege, sa instituim interdictia evacuarii din imobilele cu destinatie de locuinta intre data de 1 decembrie si data de 1 martie a anului urmator, cu cateva exceptii precis determinate. Sa nu-l pui pe om in strada in prag de iarna. Exceptiile strict mentionate sunt cele in care cel care solicita evacuarea nu are el o locuinta, deci titularul dreptului este pus in situatia de a fi trimis in strada”, a explicat premierul.

Cei care isi recunosc vina vor primi pedepse reduse
Emil Boc a mai afirmat ca actul normativ prevede infiintarea „institutiei recunoasterii vinovatiei” care va duce la scurtarea proceselor si va diminua costurile. „Daca un inculpat isi recunoaste vinovatia in fata instantei de judecata si spune ca probele care au fost administrate in faza de urmarire penala sunt corecte, procesul se incheie si se reduce pedeapsa cu o treime sau se diminueaza cu o patrime amenda, daca sanctiunea consta in aplicarea unei amenzi (…) Este un prim pas spre indreptare prin recunoastere”, a explicat Boc.
Potrivit acestuia se mai instituie si procedura impacarii partilor in infractiuni cu gravitate mai redusa. „Daca oamenii se inteleg, pentru infractiuni cu gravitate redusa instituim aceasta posibilitate a impacarii partilor”, a spus primul-ministru.
De asemenea, va fi extinsa procedura medierii, prin care sa se gaseasca o cale comuna de solutionare a unui conflict, un exemplu in acest sens fiind divortul. „Se extinde procedura medierii, adica a faptului ca oamenii pot sa gaseasca o cale comuna de solutionare a unui conflict, inainte sau cand merg in fata instantei ei sa fie intelesi, prin procedura medierii, in cauzele comerciale si in cele de divort. La divort, noutatea o constituie faptul ca se poate realiza prin acordul partilor si in situatia in care exista minori in cauza. Medierile in privinta minorilor se vor face, in continuare, numai cu acordul Autoritatii Tutelare”, a mai spus Boc.

Proiectul va fi inaintat Parlamentului pentru dezbatere si adoptare, in procedura de urgenta.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.