Edilii brasoveni: credite pentru izolarea termica

Edilii brasoveni: credite pentru izolarea termica

0 249

Cetatenii de rand nu sunt singurii care apeleaza la credite bancare pentru a putea acoperi cheltuielile pe care si le-au propus pentru anul in curs. Imprumuturile nu au loc doar la nivel national, ci si la nivel local.
Mai nou, edilii brasoveni vor sa contracteze un credit pentru a se putea tine de promisiune si a izola termic blocurile din municipiul Brasov.
Institutia bancara aleasa pentru obtinerea acestui sprijin financiar este Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Deocamdata nu a fost stabilita suma pentru care va opta municipalitatea, mai ales pentru ca nu se cunoaste exact numarul de blocuri care vor intra in programul local de termoizolare.
„De aceea, asteptam cat mai multe solicitari de la asociatiile de proprietari. Vom vedea de cati bani este nevoie. Cert este ca eu vreau ca Primaria Brasov sa isi acopere obligatiile in cadrul acestui proiect. Am avut deja o discutie cu reprezentantii BERD, care s-au aratat deschisi catre aceasta idee, pentru ca ei sustin proiectul de izolare termica a blocurilor”, spune primarul George Scripcaru, citat de Buna Ziua Brasov.
Solicitarile venite din partea asociatiilor, in momentul de fata, sunt destul de putine, si asta nu pentru ca blocurile nu ar avea nevoie de aceasta „captuseala – capatuiala”, ci pentru ca unele dintre acestea nu sunt eligibile. Principala problema cu care se confrunta asociatiile de proprietari sunt datoriile la furnizorii de utilitati si la plata impozitelor care sunt impedimente serioase in obtinerea unui loz castigator in cadrul proiectului de termoizolare.
„Va conta foarte mult in stabilirea lucrarilor care se vor face daca exista partea asociatiilor, de 20%, si daca toti proprietarii doresc acest lucru. Pentru ca pot fi asociatii care vor sa faca izolarea, dar sa fie de acord doar 52% din proprietari. Si atunci de ce sa nu facem blocuri in care toti proprietarii vor acest lucru? Daca vom primi solicitari pentru blocuri in care se inregistreaza datorii la CET sau Directia Fiscala, acestea nu vor fi onorate, pentru ca nu ni se pare normal”, a mai spus primarul George Scripcaru.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.