El Hayes si El Cea

El Hayes si El Cea

0 284

Cam asa trag portocaliii la guvernare. Simultan hais si cea, asa cum ne-au obisnuit de altfel toate guvernarile perindate pe la Palatul Victoria, ale caror masuri aplicate azi au fost anulate de cele adoptate maine. Incoerenta crasa la guvernare nu e o inventie a celor de-acum ci caracteristica perena a functionarii guvernelor in Romanika.
Pedelistii au reusit, insa, sa innobileze trasul de-odata in doua directii. Dupa cocotarea in varful companiei Electrica Furnizare Transilvania Nord a junelui Arthur Roland El Hayes (citim el hais), in varsta de doar 28 de ani, democrat-liberalii au pus particula de noblete „el” in fata neaoselor hais si cea in care imping de la spate trebile prin tara, in calitate de strategi si vizionari ce sunt. De altfel, pedelistii au descoperit mai demult competenta juvenila si precoce. Lista e deschisa de fata aia de succesuri din Parlamentul European, unde o fi descoperit cu amaraciune ca unii eurodeputati nu vor sa vorbesc cu ea despre ce se mai poarta, fata, pe la Bruxelles. Dar si alde Prigoana junior dadea pe-afara de pricepere si expertiza cand candida intr-un colegiu din Capitala, in calitate de baiatul u ta’su. Diverse fatuci – parca era una pe la administrare monumente – s-au trezit in posturi in care insii cu adevarat indreptatiti sa le ocupe au acumulat ani de experienta inainte de a spera sa poata ajunge acolo.
Dupa bransarea junelui clujean cu cognomen sirian la instalatiile Electrica Transilvania, ungerile de imberbi si necopti in posturi cheie, platite astronomic, au intrat in faza aristocrata. Plus ca haosul pe care il administreaza cu infinita competenta si profesionalism El Seitan sau El Vladescu suna altfel dupa adaugarea particulelor nobiliare. Cu El Hais si El Cea inauguram casta princiara a guvernarii de sange portocaliu. Albastru, virand usor spre vanat-furie, a ramas culoarea fetelor de amarasteni care inca se inghiontesc la cozile la care i-au trimis Seitan si Vladescu. Los Ministros. Los Sinistros.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.