ELENA UDREA – intre RETINERE si ARESTARE, beneficiara unei „BALBE” a parchetului ajutat de deputati!
Asa cum s-a votat in Camera Deputatilor, evenimentul asteptat de mai bine de o saptamana, si-a confirmat surpriza, procurorii nu o mai pot aresta pe Elena Udrea. Chestia cu RETINEREA ramane o vrajeala.
Va reamintim ca DNA a cerut marti ministrului Justitiei sa solicite Camerei Deputatilor incuviintarea urmaririi penale, retinerii si arestarii preventive a deputatului Elena Udrea, intr-un nou dosar in care aceasta este acuzata de luare de mita, trafic de influenta, spalare de bani, instigare la abuz in serviciu si fals in declaratii.
Vom califica rezultatul votului, doar bizar, asta ca sa evitam capcanele conspiratiilor si ale maleficului, ce ar fi reactionat la ultimele amenintari ale lui Udrea.
Asa ca, in primul vot dat miercuri, deputatii au incuviintat Cererea de urmarire penala a DNA, aici nefiind emotii – 193 voturi „pentru” si 106 „impotriva”.
Cerea de retinere a sa fost insa aprobata cu 123 de voturi „pentru”.
Cand a fost vorba de Cererea de arestare, aceasta a fost respinsa cu 115 voturi.
Acest rezultat este cu atat mai surprinzatore cu cat liderul PNL Alina Gorghiu cat si liderul PSD Liviu Dragnea au anuntat ca deputatii din partidul pe care il conduc vor vota „la vedere”, cei mai multi deputati au votat secret.
Votul pentru cele trei cereri a fost secret, cu bile.
Numararea votului la cererile de retinere si arestare a fost una cu cantec, intrucat au existat cativa deputati „confuzi” care au pus mai multe bile intr-o urna, sau au inversat urna pentru cererea de retinere cu cea pentru cererea de arestare. Acest lucru s-a intamplat pentru ca votul pe cele doua cereri s-a desfasurat in paralel – deputatii aveau in fata patru urne si in maini patru bile – cate o bila alba si una neagra pentru fiecare cerere, pe care ar fi trebuit sa le puna in cele doua perechi de urne alba/neagra.
Liderul de grup al deputatilor PSD, Marian Neacsu, a declarat jurnalistilor ca aceasta nu a fost o ideea buna si ca nu se va mai proceda asa. „Cred ca au fost incurcaturi cu buna stiinta” a declarat el. „Din punct de aritmetic nu a fost nicio problema” a mai explicat el.
In total, au existat 242 de voturi exprimate la cele doua cereri de retinere si arestare.
Cu privire la o posibila retinere a sa, Udrea a declarat ca „daca procurorii au ceva sa ma intrebe, ma pot cita”. „Ce pericol sunt eu acum pentru fapte presupus de acum sase ani? Asta-i circ, nu-i justitie”, a mai spus ea.
La iesirea din sala de plen, Udrea a precizat ca nici nu se astepta sa fie incuviintata cererea de arestare, a treia in cazul sau. „Ce pericol sunt eu acum pentru fapte presupus de acum sase ani? Asta-i circ, nu-i justitie”, a spus. „Vreau sa fiu retinuta, sa fie circ pana la capat”.
Udrea a mai spus ca nu va contesta procedura de numarare a votului, desi la un moment dat s-a dus din sala de plen in sala unde comisia de numarare finaliza procesul.
Votul in cazul Udrea duce la o premiera in Justitie
Procurorii pot retine pe cineva fara sa poata merge apoi la arestare
Votul dat de deputati pe cererile DNA in cazul Elena Udrea are consecinte fara precedent in Justitie: este pentru prima data cand procurorii se confrunta cu situatia de a retine pe cineva fara sa mearga ulterior la arestare.
Practic, RETINEREA care este o masura preventiva, nu mai poate continua cu ARESTAREA, care vinea, pana la acest vot, in continuarea masurii de retinere pe 24 de ore.
Aceasta a declarat miercuri seara, dupa votul din Parlament in care a fost respinsa cererea DNA de arestare a sa, fiind aprobata doar retinerea, ca deputatii „au dat-o ca la rabin: una pentru procurori, una pentru Udrea”. „Daca au votat asa, probabil ca i-am convins”, a mai afirmat Udrea, care in urma cu o zi a amenintat direct varfurile SISTEMULUI construit de Basescu. Intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei, Udrea a dat-o in clar ca va spune in curand „lucruri” in legatura cu dosarele sale penale, cu fostii colegi sau despre oameni din SRI si DNA.
„Nu am crezut ca se va vota a treia arestare, pentru ca este strigator la cer. Ce pericol sunt eu acum pentru fapte presupus de acum sase ani? Asta-i circ, nu-i justitie (…) Astept catusele, ca sa fie circul complet”, a mai spus ea.
Hotu’ striga HOTII – PNL, prima reactie la Cazul Udrea: acuzatii la adresa PSD Liberalii ii acuza pe PSD-isti pentru blocarea cererii DNA de arestare preventiva a Elenei Udrea. „Am vazut, astazi, cum majoritatea parlamentara controlata de PSD a facut tot posibilul sa blocheze solicitarile venite din partea Justitiei, fapt evidentiat de rezultatul votului”, se arata intr-un comunicat al PNL.
„Am asistat astazi, cu totii, in cazul votului privind ridicarea imunitatii deputatului Elena Udrea, la o piesa de teatru ieftin, pusa in scena de liderii coalitiei majoritare. Am tratat cu suspiciune declaratia presedintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit careia toti deputatii PSD vor vota in favoarea cererilor Justitiei in acest caz. Ca de obicei, liderii PSD declara un lucru in fata camerelor de luat vederi, insa aritmetica parlamentara demonstreaza contrariul, respectiv ca au mintit. Pentru PSD, una sunt declaratiile facute in fata televizorului si cu totul altceva votul in Parlament”, mai arata comunicatul citat.
Liberalii sustin in comunicat ca nu se vor opune reluarii procedurilor de vot in cazul Udrea, daca se va ajunge la concluzia ca exista aceasta posibilitate.
Deputatul Elena Udrea susține că DNA se amestecă în lupta politică sacrificând imaginea României, declarația ei fiind făcută miercuri în plenul Camerei Deputaților, care discută cererile procurorilor anticorupție privind ridicarea imunității pentru urmărire penală, reținere și arestare preventivă în cazul său.
„Suntem singura țară din Europa unde prim-ministrul în funcție a fost pus sub acuzare. Nu contest motivele acuzării pentru că nu cunosc detaliile dosarului. Ba mai mult, ca om politic, de multe ori m-am referit în ultimii cinci-șase ani la relația de avocat a domnului Ponta cu Turceni și Rovinari. Punerea sub acuzare a prim-ministrului în timpul exercitării funcției pentru fapte vechi de șapte-opt ani, pe care, așa cum am spus, mulți dintre cei care am fost adversari ai lui Victor Ponta le-am folosit ca argument public în lupta electorală, deci erau general cunoscute, arată că justiția, în general, și DNA, în special, se amestecă în lupta politică sacrificând chiar imaginea României”, a afirmat Udrea.
În opinia sa, este evident că se încearcă schimbarea Guvernului Ponta prin folosirea procurorilor.
„Opoziția, cea care are dreptul să își dorească să formeze Guvernul (…), nu ar trebui să accepte să preia puterea prin astfel de manevre. Pentru că, odată distrus jocul democratic, acum în folosul lor, mâine li se va întâmpla la fel când sistemul va considera că nu sunt suficient de obedienți și că trebuie schimbați. În democrație, guvernele se schimbă prin vot popular sau prin moțiuni de cenzură în Parlament, nu prin intermediul instituțiilor de forță ale statului. La fel se încearcă schimbarea celui de-al doilea om în stat, președintele Senatului, pe care eu cred că mă puteți bănui că vreau să îl apăr sau că îl simpatizez în mod deosebit”, a punctat Udrea.
Udrea, către deputați: Fiți convinși că va veni și rândul vostru
Deputatul Elena Udrea le-a transmis miercuri, în plen, colegilor parlamentari că le va veni și lor rândul și vor „exploda” acuzații la adresa lor, indiferent cât „de parteneri cu sistemul” se consideră.
„Dragi colegi de la Putere sau din Opoziție, indiferent cât de parteneri cu sistemul vă considerați astăzi, fiți convinși că va veni și rândul vostru. Va veni vremea când vor exploda acuzații la adresa voastră, așa cum mi se întâmplă mie acum. Eu nu spun că aceste acuzații ar putea fi reale, spun doar că atunci când nu veți mai folosi sistemului pentru a pune mâna și pe guvernare va trebui să alegeți — plecați de bunăvoie acasă sau plecați la pușcărie”, a declarat Udrea, în plenul Camerei Deputaților.
Ea a susținut că vor prelua puterea doar cei care sunt „pe placul sistemului”, „care vor fi gata să execute ordine” și „să lase sistemul să conducă în locul lor”.
„Cei care mă ascultă ar putea spune că orice metodă este bună pentru a scoate din politică niște oameni care au greșit, aș fi de acord poate cu ei, dincolo de riscul instituirii unei dictaturi prin anularea statului de drept, dacă toți cei acuzați chiar ar fi vinovați și dacă cei care ar veni în loc ar fi oameni fără de pată. Dar vor veni, însă, doar cei care sunt pe placul sistemului, care vor fi gata să execute ordine și să lase sistemul să conducă în locul lor”, a afirmat Udrea.
Sursa: AGERPRES