Elena Udrea sponsorizata de PSD?

Elena Udrea sponsorizata de PSD?

0 283


?Parea ca problema colaborarii Elenei Udrea cu PSD e lamurita: l-a insotit pe Cosmin Gusa in cateva deplasari, ca prietena, iar Cosmin a prezentat-o drept consiliera sa. Asa a reiesit din declaratiile Elenei Udrea ce au succedat marturisirea lui Gusa. “Poate ca l-am consiliat si juridic, avand in vedere profesia mea si de aici a dedus el ca as fi fost consilierul sau”, a declarat Udrea.


Si titusi… Liderul Grupului de Investigatii Politice (GIP), Mugur Ciuvica arata ca Udrea a facut afaceri cu PSD in 2004. Conform dezvaluirilor facute de Ciuvica, cabinetul de avocatura al Elenei Udrea ar fi primit din partea RAAPPS contracte pentru asistenta juridica, in valoare de peste 700 de milioane de lei vechi, intr-o singura saptamana. In acea vreme, Regia Protocolului de Stat era coordonata de secretarul general al guvernului Nastase, Eugen Bejinariu, un om din Mafia lui Nastase, dupa cum spunea Presedintele Basescu in 2004.


Pentru a incasa cei 710 milioane de lei de la RAAPPS, Elena Udrea a emis patru facturi in aceeasi zi, 9 decembrie 2004, cu 3 zile inainte ca Traian Basescu sa fie ales presedintele Romaniei.
Intrebarea pe care si-o pune GIP este de ce Regia Protocolului de Stat nu a apelat la juristii proprii si de ce s-a adresat cabinetului doamnei Udrea, un cabinet obscur, cu putina experienta. Desi Elena Udrea explica alegerea ca fiind bazata pe competenta si pe faptul ca ar fi castigat procese, asupra fostului consilier prezidential planeaza suspiciunea ca ar fi primit “sponsorizare” din partea “sistemul ticalosit”


In vederea elucidarii acestei colaborari a Elenei Udrea cu RAAPPS-ul lui Bejinariu, GIP solicita institutiei in cauza sa raspunda la urmatoarele intrebari:


“- Elena Udrea a primit contractele de la RAAPPS din 2004 in urma unor licitatii?

– Care au fost motivele pentru care RAAPPS a apelat la un avocat cu putina experienta ca Elena Udrea?

– Pe ce criterii au fost stabilite onorariile primite de Elena Udrea de la RAAPPS?

– La inceputul lunii februarie 2005, la 4 luni dupa ce primise contractele de la RAAPPS, activitatea de avocat a Elenei Udrea a incetat, aceasta fiind numita de presedintele Basescu consilier de stat, sefa Cancelariei prezidentiale. Cu siguranta, dosarele pentru care Elena Udrea luase bani de la RAAPPS nu se incheiasera cu sentinte definitive pina in februarie 2005. Prin contractul de 400 de milioane lei incheiat in 21.09.2004, de pilda, Elena Udrea se angajase sa reprezinte RAAPPS in instantele de fond, de apel si de recurs, ceea ce reprezinta o activitate de multe luni, daca nu chiar ani de zile. Citi bani a restituit Elena Udrea RAAPPS-ului, tinind cont de faptul ca in februarie 2005 a devenit incompatibila cu exercitarea profesiei de avocat?

– RAAPPS are un Departament juridic din care fac parte zeci de persoane platite din bani publici sa reprezinte in instanta institutia. De ce a apelat RAAPPS la Cabinetul Individual de Avocatura „Udrea Elena Gabriela”, in loc sa fie reprezentata de unul dintre juristii angajati ai Regiei?”
Pentru justificarea demersului, Grupul de Investigatii Politice a publicat pe internet contractele incheiate de Elena Udrea cu RAAPPS in 2004 si facturile emise de Elena Udrea, acestea putand fi consultate la adresa: http://www.grupul.ro/files/elena.udrea/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.