Emisiile de CO2 omoara marile

Emisiile de CO2 omoara marile

0 275

Daca omul va continua sa emita in nestire, in atmosfera, cantitatile enorme de CO2, cum se face acuma, „zonele moarte” din mari si oceane vor creste considerabil si in scurt timp. La aceasta concluzie au ajuns cercetatorii de la Institutul Leibnitz pentru Stiinte Marine (IFM – GEOMAR) din Kiel, grupati in jurul prof. Andreas Oschlies.
„Cercetarile noastre dovedesc largirea zonelor sarace in oxigen din mari si oceane cu 50% pana la sfarsitul acestui secol”, sustine Oschlies, rezultatul cercetarilor salesi ale grupului condus de el fiind publicat in jurnalul de specialitate „Global Chemical Cycles”.
Cauza este, conform studiului, formarea, la suprafata apei, a unui strat ca de ingrasamant, din cauza dioxidului de carbon in cantitate tot mai mare, emis de civilizatie. CO2-ul provoaca nu numai o crestere a aciditatii apei, ci este preluat in cantitati mari de planctonul care, odata mort, are nevoie de tot mai mult oxigen pentru distrugere completa.
Numarul zonelor sarace in oxigen din apele de pe glob a crescut ingrijorator in ultimii ani. Dupa o estimare facuta in luna august, exista peste 400 de asemenea zone, improprii vietii, care, luate la un loc, rezulta mai bine de 245.000 kilometri patrati, mai mare decat suprafata Romaniei.
Nu putem spune decat: „Atentie, omenire, ca e de rau!”

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.