Emotii si la Brasov pentru premiul cel mare la Loto
Premiul istoric de aproape 11 milioane de euro la Loto 6 din 49 i-a pus pe jar si pe brasoveni. Daca jucatorii fideli merg pe combinatii numai de ei stiute, altii aleg la nimereala din bolul cu numere. Toti vor, in schimb, sa puna mana pe cel mai mare castig de la Loterie si fac planuri de chelturile a uriasei sume.
Mana norocoasa sau numerele cu semnificatie. Acesta dilema jucatorilor intr-o sala de Loto. Premiul la prima categorie la 6 din 49 a ajuns la 10,9 milioane de euro, cel mai mare inregistrat vreodata in istoria Loteriei Romane. Marele pot nu a mai fost castigat din 12 noiembrie 2012 iar tentatia castigului i-a atatat pe jucatorii fideli sau pe incepatori. Nu toti cei cu experienta sunt si norocosi: unii joaca de ani intregi fara sa fi castigat vreodata. Oamenii nu dispera, insa, pentruca – vorba lor – o data te loveste norocul in viata.
Vanzatoarele din oficiile Loteriei din Brasov spun ca, in ultima vreme tot mai multi se feresc sa recunoasca faptul ca joaca la loto si ascund de familii pasiunea pentru numere norocoase.
Din 2009, de cand s-a introdus tragerea de joi, s-au inregistrat doar doua castiguri de cat. I la Loto 6 din 49. Majoritatea premiilor au fost castigate duminica. Anul trecut, potul cel mare a fost castigat de cinci ori si de fiecare data s-au iscat controverse cu privire la corectitudinea alegerii bilelor castigatoare. Cel mai mare castig obtinut a fost de peste 20 de milioane de lei.
Vifor Rotar