Eroi utaţi: ţăranul Chilian, spionul năzdrăvan
Caţavencii amintesc de faptul că marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz au fost cîștigate atît cu forța armelor, cît și cu iscusința spionajului țărănesc. Nemții luptau într-un teritoriu ostil și necunoscut, aveau de înfruntat dușmănia rîului, a ramului și, mai ales, a țăranului român, furios, viclean, viteaz și inconștient, care furniza informații armatei române, fiind adesea prins de inamic și executat.Vasile Chilian era pădurar în satul Tichiriș, județul Vrancea, și fusese lăsat la vatră fiindcă avea deja trei băieți trimiși pe front. Cunoștea pădurile și potecile mai bine ca lupii, știa să se strecoare în spatele sălbăticiunilor cu pas de braconier și erau destui săteni care povesteau că vorbea cu sălbăticiunile. Uguia ca guguștiucii, scheuna ca vulpile, chirăia ca hultanii, behăia ca ciutele, mieuna ca rîșii, boncăluia ca cerbii și mormăia de plăcere, ca urșii, cînd o văduvă în călduri îi aținea calea în pădure.Vasile Chilian ajuta prizonierii români să evadeze din lagărele nemțești și îi trecea frontul pe cărările numai de el știute. Le salva viața, îi lăsa în liniile românești, dar nu se mulțumea cu atît. Vasile le înmîna întotdeauna hărți cu așezarea trupelor dușmane, informații cu privire la numărul de unități și armament, așa încît comandanții români știau unde să tragă cu artileria, unde să trimită infanteria și, mai ales, unde să nu trimită cavaleria.Într-o noapte de mai din 1917, Chilian conducea un grup de evadați din care făceau parte un căpitan, un locotenent, un plutonier și doi sergenți. Se angajaseră cu toții în traversarea rîului Putna, dincolo de care îi aștepta o unitate de vînători românească. Numai că plutonierul a fost luat de vîltoare și, ca să nu se înece, Chilian a sărit să-l scoată din adînc. Nemții au dat alarma, au lansat rachete de semnalizare și, în lumina lor, au descoperit șirul de fugari înotători care se căznea să străbată șuvoaiele. O grupă de mitraliori din Westfalia a deschis focul. Locotenentul și un sergent au fost omorîți pe loc, restul fugarilor au fost capturați și condamnați la moarte. Chilian, care, pe lîngă strecuratul în pădure, cunoștea și furișatul subacvatic, a scăpat.
A fost însă ridicat de acasă peste două zile, cînd, în urma torturii, prizonierii au mărturisit totul. Asupra sergentului rămas în viață au fost găsite hărți cu amplasamentul trupelor germane. Chilian i le încredințase pentru comandamentul românesc, în vederea bătăliei care urma să înceapă la Mărășești.
Vasile Chilian a fost săltat cu alți patru complici, țărani și ei, care îl ajutau la salvarea prizonierilor români, trecerea lor peste linia frontului și, mai ales, la strîngerea de informații militare.
Toți au fost condamnați la moarte și executați două luni mai tîrziu, în august, cu excepția căpitanului, care a reușit să evadeze din nou și să ajungă, în cele din urmă, general al armatei române.
Chilian a fost împușcat la cîteva zile după ce nemții fuseseră înfrînți la Mărășești. Preotul care l-a împărtășit înaintea morții a povestit că eroul era cît se poate mulțumit. “Să le spui, părinte, că am murit pentru țara mea”, i-a mai spus Chilian, strecurînd în palma popii ultima hîrtie de spion, pe care era trecută dispunerea trupelor germane la zi. Pînă să fie prins, în mai 1917, Vasile Chilian a salvat din lagărele germane peste două mii de ostași români și a transmis comandamentului românesc al armatei din Moldova peste o sută de hărți și informații despre inamic. A fost aruncat într-o groapă comună, acoperit de bolovani, dar și de gloria mută a eroilor uitați.
preluare de către I.R.
