Este capabil Traian Băsescu de coabitare?

Este capabil Traian Băsescu de coabitare? (un articol de Adrian Nastase)

În cunoscuta sa carte, “Modele ale democraÅ£iei”, Arend Lijphart defineÅŸte două modele principale: “modelul majoritarist” – un fel de sistem binar, cu formule de majorităţi politice simple care se succed (modelul britanic sau american) ÅŸi “modelul consensualist”- un sistem în care se caută majorităţi mai largi, evident cu păstrarea unor “pivoÅ£i” de la un guvern la altul (de exemplu, la noi, UDMR, APR, UNPR). Dar, ce înseamnă, de fapt, coabitarea în sistemul politic românesc? Evident, chiar schimbările de alianţă pentru guvernare au evidenÅ£iat, de-a lungul anilor, un potenÅ£ial de coabitare stânga-dreapta la putere (FSN cu PNL în 1991-1992; CDR cu USD în 1996-2000; PSD cu PDL în 2008; PSD cu PNL din 2012). Uneori, au existat ÅŸi formule de “coabitare” executiv – legislativ, în care un guvern minoritar se baza pe o majoritate parlamentară (PSD/UDMR în 2000-2004; PNL/PSD în 2007-2008). S-au format structuri de cooperare (coabitare), ad-hoc sau instituÅ£ionalizate ÅŸi în opoziÅ£ie (PD/PNL/ADA, în 2000-2004; PSD cu PNL, în 2009-2012), tot în variante stânga-dreapta. Sigur, este vorba de o prezentare simplificată.

A “co-abita” poate să însemne a trăi unul lângă altul, în acelaÅŸi spaÅ£iu, fără a comunica, fără a pregăti sau realiza proiecte comune. Eventual, într-un armistiÅ£iu lipsit de violenţă exterioară dar plin de ranchiună. “A locui” împreună , “a trăi” împreună proiecte politice, a construi în echipă este mult mai greu, pentru că fiecare partid se gândeÅŸte, poate, la ce va urma “după”, la identitatea sa ideologică ÅŸi, uneori, îl bănuieÅŸte pe partenerul său de “infidelitate”, mai ales într-un sistem cu trei partide principale ÅŸi două secundare. Cred însă că alături de conceptul de coabitare – care defineÅŸte, la nivel politic, o activitate generică, în comun, – ar trebui să avem în vedere ÅŸi necesarele eforturi de concertare transpartinică, preÅŸedinte/guvern/opoziÅ£ie pe teme concrete. Pentru ca astfel de concertări să fie posibile, ar trebui păstrat, însă, la un nivel minim, un dialog politic capabil să facă posibilă concertarea în momente delicate (vezi întâlnirea de la Cotroceni, convocată de preÅŸedintele Constantinescu, în legătură cu deplasarea minerilor spre BucureÅŸti). De fapt, primul efort de concertare a avut loc în 1995, când preÅŸedintele Iliescu a iniÅ£iat “masa rotundă” ÅŸi DeclaraÅ£ia de la Snagov, pentru susÅ£inerea de către toate partidele a proiectelor euro-atlantice. Åži preÅŸedintele Constantinescu a iniÅ£iat, dacă îmi aduc bine aminte, o consultare în legătură cu semnarea Tratatului cu Ucraina, în 1997, înaintea Summitului NATO, de la Madrid. Åži la nivelul MAE există astfel de consultări, în cadrul Consiliului Consultativ, pe care l-am iniÅ£iat, în calitate de ministru, în 1991, ÅŸi care a mai continuat să funcÅ£ioneze, cu unele intermitenÅ£e, până astăzi. O situaÅ£ie specială a apărut în 2004, când AlianÅ£a PSD/PUR câÅŸtigase alegerile parlamentare ÅŸi trebuia să formeze guvernul. Traian Băsescu a refuzat însă “coabitarea” cu un guvern de stânga PSD/PUR ÅŸi a impus, neconstituÅ£ional, un guvern al ADA. În continuare, dovedind incapacitatea de coabitare, primul obiectiv al său, în ianuarie 2005 a fost să ceară schimbarea preÅŸedinÅ£ilor PSD de la Camerele Parlamentului – adică a lui Nicolae Văcăroiu ÅŸi a mea. O nouă dovadă de incapacitate de a accepta o formulă de coabitare. La fel s-a întâmplat când o nouă majoritate parlamentară a propus ca prim ministru pe Klaus Johannis. Sau să ne aducem aminte de manevrele de culise de după alegerile parlamentare din 2008, când alianÅ£a PSD/PNL, putea să propună un candidat propriu de prim-ministru. De aceea am citit cu amuzament un interviu al său, de după referendum. Într-un interviu pentru Vocea Rusiei, în 15 august, întrebat ce se va întâmpla, dacă revine la Cotroceni, în relaÅ£ia cu Victor Ponta ÅŸi cu Crin Antonescu, Traian Băsescu a răspuns că statul român are mecanismul coabitării: “Eu am mai fost suspendat o dată de aceleaÅŸi partide: socialiÅŸtii cu liberalii, în anul 2007. Atunci poate că era prea devreme să învăţăm mecanismul coabitării. Acum însă este nepermis să nu-l utilizăm. Până la urmă chiar forma constituÅ£ională pe care o avem, cu preÅŸedintele având un mandat de cinci ani, iar Guvernul cu mandat de patru ani, face greu de conceput că preÅŸedintele va avea tot timpul o majoritate, ceea ce generează obligaÅ£ia ca statul român ÅŸi politicienii din România să înveÅ£e să gestioneze interesele ţării ÅŸi în condiÅ£ii de coabitare. Deci eu cred că asta va trebui să se întâmple: coabitarea între un preÅŸedinte de o culoare politică sau provenit dintr-un partid de centru-dreapta cu majoritate parlamentară ÅŸi implicit guvernamentală de centru-stânga”. EvoluÅ£iile recente m-au convins însă, încă o dată – dacă mai era nevoie – că nu ConstituÅ£ia e de vină, nu partidele, nu Parlamentul. Vina este a lui Traian Băsescu. El este incapabil să coabiteze, la putere, cu altcineva decât cu sine însuÅŸi.

(Sursa:Adrian Nastase.articol aparut pe site-ul propriu)