ESTE O TENDINȚĂ DIRIJATĂ CA ROMÂNII SĂ FIE SCOȘI DIN TOATE CENTRELE MARI ALE TRANSILVANIEI (I)

Convorbire cu dr. IOAN SABĂU POP, prof. Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, membru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial, avocat

 „STATUL ROMÂN A PLĂTIT CEEA CE SE RETROCEDEAZĂ AZI”
– IOAN SABĂU POP: Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în mass-media românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul să intervină… Ce se întâmplă?
– Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităților române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societății, continuă. După părerea mea, este o tendință dirijată ca românii să fie scoși din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu-Mureș, aș zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate orașele Ardealului, se întâmplă la Cluj-Napoca, unde peste 160 de imobile din centrul orașului au fost retrocedate urmașilor foștilor optanți latifundiari maghiari în Oradea, Arad, Timișoara, Sibiu.
Aceeași situație este și cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către urmașii foștilor grofi maghiari sau către instituții, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

– Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice și să primească zeci de mii de hectare de păduri românești, după câteva sute de ani?
– IOAN SABĂU POP: Lăsând deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari, și că românii nici măcar nu au apucat să primească ceea ce este al lor – peste 200.000 de proprietăți, situația la noi a fost posibilă din cauza ignorării voite a unor înțelegeri și tratate internaționale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că persoanele din imperiu pot opta pentru una din cetățeniile statelor succesoare pe care o doresc, căruia i-a revenit provincia ce a aparținut imperiului. Cazul Transilvaniei – cetățenia română. Acestora li s-a spus optanți. În România, majoritatea optanților maghiari au ales cetățenia maghiară, și statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată de N. Titulescu, ajutat de alți doi avocați renumiți ai timpului: Zs. Rosenthal și Millerand (francez).
Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanții alegeau cetățenia maghiară, ei își pierdeau proprietățile din țară, după cum era și firesc, cu condiția ca România să le plătească optanților maghiari despăgubiri pentru părțile expropriate. Deci, optanții care alegeau cetățenia maghiară renunțau la proprietățile lor din România și statul îi despăgubea. România era foarte bogată pe atunci, și Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va șterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor.
Pentru asta, România a plătit, din 1927 și până în 1934, sume imense către acești optanți: echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiți de statul român ca despăgubiri de război și pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăților.
Se plătea către un fond extern din Paris, „Fondul Agrar”, de unde banii erau distribuiți către optanții maghiari. Toate aceste pământuri și proprietăți au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toți țăranii au primit pământ.
Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogați contra unei sume și s-a redistribuit către țăranii români. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat și a unui proces la Paris, astăzi vine a patra generație a optanților și recuperează de la statul român – ceva ce nu le mai aparține de drept.

– Dar românii, împroprietăriți prin reforma agrară, nu și-au făcut acte pe proprietăți? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?
–IOAN SABĂU POP: Din păcate, cei împroprietăriți erau atât de săraci și de neștiutori de carte, încât marea majoritate nu s-a înscris în cartea funciară. Situație care există și astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la revoluție, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deținut. În plus, atunci mai erau și alte impedimente. De exemplu, specialiștii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găsești un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe Cărți Funciare au fost luate de grofi și de cei care au plecat, și statul român s-a trezit cu această problemă națională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută și, deși statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem și tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

„SAMSARII SUNT DE AICI, DIN ROMÂNIA”
– Pare halucinant ce spuneți! Hoție pe față! De ce nu se confruntă, pur și simplu, lista optanților care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?
– IOAN SABĂU POP: La Tribunalul de Mare Instanță din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Și la noi, la Banca Națională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcționarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român și cine a beneficiat de plățile acelea. Așa s-a ajuns cu un caz de la Toplița, unde familia Urmanzi, cu o restituire dubioasă, la fel ca și familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy și alte familii ale foștilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanților despăgubiți deja de statul român, dar care vin și cer din nou să li se retrocedeze suprafețe și averi imense.

– Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?
– IOAN SABĂU POP: Mulți dintre ei nu știau că au fost date compensații, mulți nu știau nici cum arătau exact vechile proprietăți deținute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau și băteau la ușă în Austria sau Ungaria și spuneau: „Iată, aveți de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înțelegeau cu un prefect, sprijiniți de putere, și afacerea era foarte profitabilă. Deși statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat.
La noi, în Mureș, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, și toți parlamentarii UDMR, fără excepție, cei din această zonă care au „ușurat procedurile”.
Au fost complici: prefecți, directori, primari, care erau dispuși să le facă pe plac pentru a fi acceptați și să-și păstreze funcțiile și privilegiile, ținând seama de influența majoră a UDMR. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. La Sovata, un composesorat primește, în loc de 2 hectare, 2.000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere și parchetul din Sighișoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicități împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost și multă ignoranță, nu doar corupție. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăți. Dar asta nu s-a întâmplat și s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuș, unde a apărut un moștenitor din Africa. Nu știe ungurește, nu își cunoștea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, președinte al Astra și senator, nu a reușit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că acești samsari au intervenit împotrivă.

„FAMILIEI LUI BANFFY I SE RESTITUIE PĂDURI DE ZECI DE MII DE HECTARE”
– Ce spuneți au la bază falsuri și erori evidente…
– IOAN SABĂU POP: Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, așa cum este cel al satului Nadeș. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puțin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică și cel de sub casele oamenilor, adică 8.760 de hectare, deși suprafața satului este de 8.400 de hectare. Aceeași situație este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 și cineva a venit cu o procură că îl reprezintă. Alt caz este din familia de încrengături Banffy, cazul lui Daniel Banffy, care a fost criminal de război, și a cărui avere a fost confiscată prin decizia Tribunalului Militar. Și totuși familiei sale i s-au „restituit” proprietăți de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Toplița. În 1944, e dat în urmărire ca criminal de război și moare în 1945. Dar, astăzi vine fostul viceprimar al orașului, strânge documente și se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3.000 de hectare și câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc și Paltin Sturdza și retrocedarea a 43.000 de hectare în județul Bacău (ați citit bine, patru zeci și trei de mii – n.red.), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde și astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

– Și autoritățile române, Guvernul, parlamentarii nu reacționează în niciun fel?
– IOAN SABĂU POP: Reacția este indiferența și amorțirea. Când văd autoritățile române așa de inerte în fața unor astfel de catastrofe, nu pot decât să bănuiesc o complicitate.

http://www.cuvantul-liber.ro/news/95371/61/ESTE-O-TENDINta-DIRIJATa-CA-ROMaNII-Sa-FIE-SCOsI-DIN-TOATE-CENTRELE-MARI-ALE-TRANSILVANIEI-II

Share on Facebook

Tweet

Follow us