Europa îi sperie și pe turci – pe continent a izbucnit epidemia de interdicții politice!
„Anularea de către instanța supremă a candidaturii lui Călin Georgescu, favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale din România din decembrie 2024 și supranumit „Mesia TikTok” datorită influenței sale extraordinare pe rețelele de socializare, a fost o premieră în UE.
Georgescu a fost acuzat de încălcarea valorilor fundamentale ale României și a Constituției, de furnizarea de informații false cu privire la finanțarea campaniei și de comunicare cu Garda de Fier, aflată în afara legii” scrie ziarul turcesc Dunya, unul dintre cele mai influente din țară.
„Deși a fost adesea acuzat că a mințit publicul și că a vândut o poveste utopică, principala problemă a sistemului cu Georgescu a fost strategia sa de politică externă pro-rusă și anti-occidentală.
Georgescu, care este unul dintre reprezentanții politicii de extremă dreapta care ia treptat amploare în geografia europeană, a susținut că ajutorul acordat Ucrainei ar trebui să fie redus și a criticat abordarea UE și NATO în această problemă.
Deși poporul a ieșit în stradă după decizia de interzicere, sistemul din România a trebuit să facă un compromis (!) pentru a proteja democrația. Georgescu, care nu va putea participa la alegerile din mai, a declarat: „Europa este acum o dictatură; România este sub tiranie”.
Epidemia de interdicții și interdicția de a face politică timp de 5 ani, precum și încarcerarea lui Marine Le Pen, cel mai puternic candidat la alegerile prezidențiale din 2027 din Franța, centrul istoriei republicii și democrației, a dezvăluit noua modalitate prin care sistemul european luptă împotriva adversarilor revizioniști:
„Interzicerea”(…) Le Pen este ferm împotriva aderării Ucrainei la NATO și la UE și consideră că aceasta reprezintă un risc pentru pacea mondială. Ea favorizează înțelegerea cu Trump și Putin și este împotriva permeabilității frontierelor naționale. Sistemul european a găsit o modalitate de a se proteja de această abordare revizionistă: Judecată și interdicție. Reacția lui Le Pen la decizia din ziua precedentă este clară: „Sunt o luptătoare. Nu voi permite ca democrația să fie respinsă atât de ușor. Niciun judecător nu poate decide să intervină în alegeri”.
Atât în România, cât și în Franța, sistemele centralizate susțin că apără legea împotriva corupției, în timp ce cei cărora li s-a interzis accesul la alegeri susțin că decizia a fost politică, nu legală.
Cu toate acestea, criza nu se referă doar la aceste două țări; ea implică întreaga UE și acestea sunt doar primele verigi ale lanțului. În plus, în acest stadiu, nu mai putem vorbi de o fisură, ci de o ruptură.
În Europa, care este împărțită în două în reacțiile sale la decizie, primul mesaj al premierului ungar Victor Orban este „Je suis Marine”.
Următorul mesaj pe care l-a împărtășit pe platforma X se referă la Darwin: „Ei vor să transforme UE dintr-un proiect de pace într-un proiect de război. Aceasta nu este evoluție, ci descompunere. Chiar dacă vor să ne pedepsească, trebuie să rezistăm”.
Matteo Salvini, viceprim-ministrul Italiei, este și mai dur: „Aceasta este declarația de război a Bruxelles-ului.”
Peste tot în lume suflă vânturi puternice, iar instituțiile, regimurile, ideologiile și idealurile construite cu grijă după cel de-al Doilea Război Mondial se prăbușesc.
În acest nou război, Europa, așa cum o știm, pare să urmeze sfatul lui George Orwell: „Cel mai rapid mod de a pune capăt unui război este să-l pierzi imediat”.”(Traducere și adaptare B.T.I.)
Sursa: inplitics.ro