EUROPA LOR SI SOMAJUL NOSTRU! IPOCRIZIA GERMANA DUBLATA DE MINCIUNA AUSTERITATII

Mircea Platon:

 

Angela Merkel a câÅŸtigat alegerile din Germania după o campanie electorală în care nu s-a dezbătut cu seriozitate nimic. Victoria Angelei Merkel a fost rezultatul unei campanii electorale în care cetăţenii germani au fost încurajaÅ£i să se simtă victimele inocente ale unor naÅ£ii europene leneÅŸe, lacome ÅŸi mincinoase. Christopher Caldwell, senior editor al săptămânalului neoconservator american “The Weekly Standard” ÅŸi editorialist al ziarului “Financial Times”, observa cu ironie că Angela Merkel a trecut prin campania electorală germană fără a i se cere să-ÅŸi explice poziÅ£ia faţă de conflictul din Siria sau fără a justifica maniera în care a administrat criza Eurozonei. Veteranul jurnalist britanic Neal Ascherson (corespondent în Europa Centrală al lui “Observer” în anii 1963-‘69) nota ÅŸi el în “London Review of Books” că tema Eurocrizei aproape că nu a figurat printre subiectele de dezbatere ale campaniei electorale. În loc să discute serios responsabilitatea Germaniei faţă de ţările distruse de politicile financiare ÅŸi industriale ale GEUrmaniei, jurnaliÅŸtii ÅŸi politicienii germani în frunte cu Angela Merkel au preferat să apeleze la naÅ£ionalismul auto-victimizant al germanilor. Iată cum descria Ascherson starea de spirit a germanilor care au votat duminică: “Europa ÅŸi criza monedei euro sunt rar menÅ£ionate în această campanie electorală. Ascultând cuvântările ÅŸi citind manifestele politicienilor nu ai putea să-Å£i dai seama că tinerii din alte ţări înfruntă tunurile cu apă ale poliÅ£iei pentru a striga împotriva neoimperialismului german sau ard poze ale lui Merkel înfăţiÅŸată ca distrugătoarea Europei […] Toată această agitaÅ£ie pare a avea loc la foarte mare depărtare. Cei conÅŸtienÅ£i de cât de urâtă a devenit Germania în partea de sud a Europei se simt stingheri ÅŸi neînÅ£eleÅŸi. Germania se vede ca o naÅ£iune inocentă, drăguţă, neajutorată în lupta împotriva vecinilor ei lacomi. E o imagine de sine care dispare greu. A fost întărită ÅŸi de un ciudat raport al Băncii Centrale Europene care susÅ£inea că – în termeni de venit pe «gospodărie» – germanii sunt printre cei mai săraci din Eurozonă, cu o medie de €51,000 – mai puÅ£in decât slovacii ÅŸi mult mai puÅ£in decât familiile din Grecia sau Cipru. Aceste estimări reconfortante moral au fost repede demascate ca minciuni deoarece nu luau în calcul venitul familiei, care îi aÅŸază pe nemÅ£i aproape de capul listei. Calculul s-a făcut împărÅ£ind în mod grosolan banii din băncile unei ţări la populaÅ£ia acelei ţări”. IndiferenÅ£a electoratului german faţă de criza Eurozonei e cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu un an, jurnaliÅŸtii ÅŸi cetăţenii germani erau revoltaÅ£i de modul în care Angela Merkel alesese să “ajute” ţările falimentare din zona Euro. Cetăţenii germani se simÅ£eau exploataÅ£i de vecinii lor mai puÅ£in vrednici ÅŸi, ca atare, îi cereau socoteală Angelei Merkel pentru modul în care folosea banul “contribuabilului german” pentru a propti economiile dărăpănate de la periferia Uniunii Europene. Ce anume a transformat Å£âfna auto-victimizantă de mai an în victoria electorală a Angelei Merkel duminică? Pentru a înÅ£elege, trebuie să ne uităm la istoria Statelor Unite ale Americii din anii ‘60-‘70, când guvernul avea dificultăţi în a explica diferitelor asociaÅ£ii de oameni de afaceri că aÅŸa-zisa “asistenţă economică” americană acordată ţărilor în curs de dezvoltare nu era decât promovarea intereselor economice americane în ţările Lumii a Treia. “Ajutorul” nu însemna, aÅŸa cum se temeau provincialii afaceriÅŸti americani, că se iau banii “contribuabilului american” ÅŸi se împart la săraci.

“Ajutorul economic” însemna de fapt finanÅ£area tacită a expansiunii economice americane în lume. Nu însemna transferul banilor de la cei bogaÅ£i dar cinstiÅ£i (americanii) la cei săraci, dar necinstiÅ£i ÅŸi leneÅŸi (Lumea a Treia), ci transferul banului din buzunarul guvernului federal în cel al corporaÅ£iilor americane. Richard Barnet, un superb cunoscător al culiselor politicii americane, observa amuzat cât de greu le-a fost guvernanÅ£ilor americani să explice electoratului raÅ£iunile egoist-pragmatice ale “generozităţii” SUA… Orice explicaÅ£ie făţişă a profitului adus de “ajutorul acordat ţărilor sărace” ar fi scos la iveală ipocrizia americană. Conform lui Barnet (“Roots of War”, Penguin, 1972), electoratul american a fost educat în această privinţă cu ajutorul cluburilor de dezbateri, al camerelor de comerÅ£ ÅŸi al altor asociaÅ£ii private, ferite de expunere mass-media.

Rezultatul acestei “munci de lămurire” de la om la om a fost că, începând cu anii ‘70, până ÅŸi cel mai avar ÅŸi limitat businessman american ÅŸtia că “ajutor economic” era de fapt numele de cod pentru expansiunea economică, protejarea investiÅ£iilor ÅŸi penetrarea pieÅ£ei ţărilor în curs de dezvoltare.

Nu ÅŸtiu exact cum a procedat Angela Merkel pentru a le explica alegătorilor germani că “ajutorul” acordat ţărilor de la periferia Eurozonei nu slăbeÅŸte, ci întăreÅŸte economia germană, care are nevoie de Eurozonă pentru a continua să crească. Cert este că, duminică, clasa de mijloc germană a demonstrat că a înÅ£eles, fără prea multe dezbateri publice, ceea ce restul Europei ÅŸtia de mult: că integrarea politică ÅŸi financiară a Europei slujeÅŸte mai ales Germaniei. Åži că, de aceea, e imperativ ca Germania Angelei Merkel să continue să “ajute” economic ţările ruinate din Eurozonă deoarece de sărăcirea lor depinde prosperitatea germană actuală. Sau, după cum scria publicaÅ£ia economică germană “Handelsblatt”:

“Strategia de ajutorare a statelor europene în schimbul reformelor cu siguranță că a plăcut alegătorilor germani”. Mitul întreÅ£inut de politicienii ÅŸi jurnaliÅŸtii pro-Merkel e cel al prosperităţii prin austeritate. Germania Angelei Merkel explică din nou Europei cum că “Arbeit macht Frei”, cum munca, ÅŸi nu adevărul, te face liber.

Conform propagandei pro-GEUrmane, ţările sărace ale Eurozonei trebuie doar să urmeze calea austerităţii germane pentru a ajunge la prosperitatea germană. Cheia succesului ar sta, chipurile, în sacrificarea statului social, a asistenÅ£ei sociale, a ajutoarelor pentru mame ÅŸi copii. Iată, de exemplu, analistul politic Alexandru Coiţă explodează entuziast într-un articol intitulat “Merkel uber alles”: “După 8 ani cu Angela Merkel în frunte starea naÅ£iunii germane este una fundamental schimbată în bine. Berlinul a dovedit că politicile de austeritate mult hulite de stânga europeană pot conduce un stat pe drumul către creÅŸtere economică durabilă […]

Trebuie menÅ£ionat la capitolul atuuri structurale ÅŸi procesul de modernizare ÅŸi flexibilizare a pieÅ£ei muncii, realizat prin intermediul celor patru valuri de reforme Hartz iniÅ£iate de fostul cancelar Schroeder: un rar exemplu de viziune ÅŸi responsabilitate din partea zonei de centru-stânga”. Din păcate, Cancelarul are mai mult de un Coiţă în presa din România.

Poate că de aceea – nu doar datorită ignoranÅ£ei – nu ne explică nimeni la ce anume au dus reformele pieÅ£ei muncii în Germania. Conform ultimelor estimări publicate de “The Guardian Weekly”, aproximativ un sfert din forÅ£a de muncă germană lucrează în posturi temporare, “part-time”, plătite cu salarii minime. O cincime din germani îÅŸi câÅŸtigă existenÅ£a lucrând în aÅŸa-numite “mini-jobs”, adică locuri de muncă în care câÅŸtigi până la 450 de euro pe lună, bani netaxabili. De aici se recrutează electoratul social-democraÅ£ilor germani (dacă vă uitaÅ£i la procentul obÅ£inut de SDP la alegerile de duminică, veÅ£i vedea că procentele sunt foarte apropiate).

 

Clasa de mijloc germană însă o duce foarte bine. Politica de creÅŸtere demografică dusă de Angela Merkel nu are nimic de a face cu austeritatea predicată de Germania restului Europei. Conform unei anchete realizate de BBC, “mamele germane muncesc mult mai puÅ£in decât mamele din restul Europei”.

În medie, arată ancheta, o mamă cu un copil are trei ani de concediu de maternitate iar o mamă cu doi copii are dreptul la ÅŸapte ani de concediu de maternitate ÅŸi apoi se întoarce la muncă doar în posturi “part-time”. Copiii între trei ÅŸi ÅŸase ani merg la grădiniÅ£e numite Waldkindergarten, grădiniÅ£e unde se joacă în pădure între orele 8 a.m ÅŸi 2 p.m.. Nu merg la grădiniÅ£e de bloc sau la oribilele grădiniÅ£e nord-americane, unde copiii sunt scoÅŸi la joacă în Å£arcuri de beton lângă parcări, la marginea autostrăzii. Nu merg nici la grădiniÅ£ele corporate din clădiri de birouri, unde copiii stau de dimineaţă ÅŸi până la ora 4-5 după-amiază în lumină artificială, în aer condiÅ£ionat ÅŸi jucându-se pe mochetă.

Copiii germani se joacă în natură, în aer liber, printre copaci. PreÅ£ul unei asemenea grădiniÅ£e e modic, de 159 de euro pe lună. Mamele care nu stau acasă pentru a avea grijă de copii sunt stigmatizate în Germania drept “Rabenmutters”: “mame corb”, cărora nu le pasă de copiii lor. Ideea deci nu e să laÅŸi copiii în grija altora pentru a te dedica trup ÅŸi suflet muncii la corporaÅ£ie.

Copilul merge la grădiniţă pentru a creÅŸte sănătos, a face miÅŸcare ÅŸi a socializa în aer liber, nu pentru a fi luat de pe capul părinÅ£ilor sclavizaÅ£i de corporaÅ£ie ÅŸi prinÅŸi în trafic pe autostradă.

 

În Germania, statul plăteÅŸte mamele pentru a sta acasă ÅŸi a avea grijă de copii ÅŸi de gospodărie. După cum arată statisticile, germanii muncesc cele mai puÅ£ine ore din Europa. Åži au cel mai mult timp liber. Pe care ÅŸi-l petrec în liniÅŸte, nu în haosul care domină “weekend”-urile societăţilor neoliberale nord-atlantice, când plozii înnebunesc prin curÅ£i ÅŸi taÅ£ii ies la tuns gazonul cu maÅŸini zgomotoase ÅŸi poluante.

În Germania “pacea ÅŸi liniÅŸtea nu sunt doar preÅ£uite, sunt impuse prin lege. Acest lucru înseamnă că, la sfârÅŸit de săptămână, nimeni nu începe să facă munci zgomotoase pe lângă casă, nimeni nu-ÅŸi tunde iarba, ÅŸi nu se aud răcnete de copiii”. Amenda pentru tulburarea tihnei comunale e de până la 2.500 de euro.

Cu alte cuvinte, Germania e o Å£ară “comunistă”. Pentru că, după 1989, aÅŸa am fost învăţaÅ£i să gândim: că a fi liber, democratic ÅŸi capitalist presupune a arunca peste bord bunul-simÅ£, decenÅ£a, legăturile de familie, tradiÅ£iile locale sau naÅ£ionale, politicile prin care statul proteja forÅ£a de muncă internă, în fine, orice lucru autentic ÅŸi decent.

Åži ne mai mirăm că suntem săraci. Suntem săraci pentru că ne-am îngrijit să producem săraci. De 25 de ani, nimeni nu s-a îngrijit să producă o clasă de mijloc în România. Mai bine de jumătate din forÅ£a de muncă http://www.balkaninsight.com/en/article/romania-lacks-necessary-workforce ) din România lucrează în posturi mai nesigure, mai prost plătite ÅŸi mai grele decât cei 25 la sută din Germania. Asigurările noastre sociale sau de sănătate sunt mai proaste decât ale germanilor.

Dacă nu avem o clasă de mijloc nu e pentru că nu avem o piaţă a muncii “flexibilă” ÅŸi un sistem de asigurără sociale “reformat”. Mai “mic” decât statul nostru, inexistent când e vorba să apere interesele cetăţenilor sau să împartă dreptatea, mai “flexibilă” decât forÅ£a noastră de muncă – muncind pe nimic acasă ÅŸi pe mai nimic în străinătate – ÅŸi mai vitregă decât politica referitoare la sănătatea ÅŸi demografia românilor nu există nimic în Europa.

 

Dacă suntem săraci, nu e pentru că nu am aplicat programe de austeritate. Săracii i-am creat programatic. Nu avem însă un program de creare a înstăriÅ£ilor, a clasei de mijloc. Pentru că acest lucru ar cere politici care să cuprindă: măsuri protecÅ£ioniste pentru domeniile strategice ale economiei naÅ£ionale, decuplarea României de la Euro, refacerea sistemului de învăţământ ÅŸi a sistemului de sănătate, reînfiinÅ£area ÅŸcolilor de meserii, stoparea privatizărilor frauduloase sau dăunătoare interesului naÅ£ional, încurajarea industriei mici ÅŸi mijlocii, stoparea expansiunii mallurilor germano-franceze ÅŸi a betonărilor, defrişărilor ÅŸi subminării micilor producători naÅ£ionali pe care le aduc după sine aceste malluri. Cu alte cuvinte, pentru a crea o clasă de mijloc naÅ£ională, România trebuie să iasă din sfera de influenţă a capitalismului transnaÅ£ional.

 

În actuala diviziune globală a muncii, nouă ne-a fost repartizată sarcina de a ne cultiva sărăcia pentru ca alÅ£ii să se poată îmburghezi. Nu suntem săraci pentru că nu avem un plan de austeritate. Suntem săraci pentru că nu avem un plan de îmbogăţire, de consolidare a economiei naÅ£ionale ÅŸi, mai ales, a societăţii româneÅŸti. Acest plan nu va veni de la Angela Merkel. Pentru că acest plan va fi contrar intereselor Germaniei Angelei Merkel.