Europrezidentialele. Sau Cotroparlamentarele

Europrezidentialele. Sau Cotroparlamentarele

0 275

Cine sunt candidatii PSD pentru europarlamentare? Dar aspirantii PNL pentru un fotoliu in Parlamentul European cine sunt? Nu-si aminteste nimeni cu precizie. Pentru ca lansarile cu pricina, in cazul amanduror partide, s-au facut simultan cu lansarea candidatului la presedintia Romaniei. De fapt, si intr-un caz, si in celalalt, au fost niste anexe modeste la ceremonia de ejectare catre Cotroceni a celui mai iubit fiu al partidului. Liberalii s-au adunat la Brasov saptamana trecuta chipurile pentru a-si prezenta candidatii la europarlamentare. Un pretext transparent pentru a-l prezenta pe Crin Antonescu drept alesul PNL in cursa pentru Cotroceni. Social-democratii taman l-au investit aseara pe Mircea Geoana cu misia de a-i lua locul lui Traian Basescu in fruntea statului.
De ce tin mortis strategii de campanie ai partidelor sa cupleze candidatii? Trebuie neaparat prezentati la snop? Mai sunt fix trei saptamani de campanie electorala pentru europarlamentare si ei delireaza deja in contul prezidentialelor din noiembrie. Daca nu e vreo masura de austeritate dictata de criza, n-are nicio logica sa-i vari la gramada in masina electorala de tocat si sa astepti la capatul celalalt fie niste europresedinti fie niste deputati europeni cu apucaturi prezidentiale.
Oarece metehne tot s-au observat al ambii prezidentiabili, imediat ce au fost lansati oficial spre Cotroceni. Crin Antonescu s-a revendicat de la zacamintele liberale si l-a salutat zgomotos pe mogulul Patriciu din postura de proaspat presedinte al partidului. Mircea Geoana s-a gudurat slugarnic pe langa stapanul din PSD si i-a lins pana la cot mana lui Ion Iliescu, declarandu-se un presedinte de tara gata sa invete totul de la idolul si farul sau calauzitor.
Sa speram ca, la lectia despre mineri, Geoana – prostanac cum il stie mentorul sau – sa retina doar scena cu plantatul florilor de dupa.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.