Evolutii in piata hoteliera

Evolutii in piata hoteliera

0 299

Piata hoteliera din Romania va creste moderat in 2008, iar in 2009 avansul se va atenua si mai mult pe fondul scaderii gradului de ocupare si influentei crizei financiare, potrivit reprezentantilor industriei hoteliere, prezenti la conferinta Hospitality Trends.
“Anul 2007 a fi cel mai bun pentru industria hoteliera. In 2008 si 2009 piata va creste, dar acest trend se va atenua. Sigur ca impactul crizei financiare se va vedea, in special asupra hotelurilor pe palierul superior acolo unde companiile si-au redus cheltuielile pe sectorul de conferinte, insa brandurile vor continua sa vanda. In ceea ce priveste segmentul de trei stele, acesta se comporta cel mai bine deoarece are capacitatea de a atenua socurile”, a declarat pentru AGERPRES, Tinu Sebesanu, presedinte executiv al companiei de management in domeniul hotelier, Trend Hospitality.
Acesta a precizat ca, pe viitor, piata hoteliera din Romania va creste, dar la un nivel mai redus. In 2008 veniturile pe camera disponibila vor creste in medie cu trei la suta, iar in 2009 acest indicator va creste cu cinci la suta, a spus acesta.

Reprezentantii marilor lanturi hoteliere sustin ca piata romaneasca are mult potential in continuare.
“Sigur ca daca ne referim la segmentul superior pe termen scurt afacerile vor fi influentate de criza, de curs in cazul Romaniei, dar pe termen lung si aici vor continua evolutiile pozitive. Nu trebuie uitat nici segmentul mediu, de trei sau patru stele, care va evolua pozitiv si in perioada urmatoare”, a declarat Peter Martin, director general Howard Johnson Grand Plaza Hotel.
Marile lanturi vizeaza si preluarea unor hoteluri deja existente, in special pe segmentul de trei stele, si in orasele de peste 150.000 de locuitori.
“Trebuie sa avem in vedere faptul ca peste cinci milioane de camere de hotel din Europa nu sunt branduite, deci este destul loc pentru a creste pe acest segment mediu. Romania se va caracteriza in continuare prin evolutii pozitive pe segmentul mediu, in special in orasele secundare, precum Timisoara, Cluj, Brasov sau Sibiu”, a spus Adela Cristea, director de dezvoltare Hilton Hotels, Europa si Africa.
Reprezentantii hotelurilor de cinci stele din Bucuresti sustin ca veniturile se vor mentine in trendul actual, ascendent, insa au ridicat si cateva probleme, in special infrastructura si lipsa personalului specializat.
“Veniturile vor fi destul de mari si in perioada viitoare in ceea ce priveste Marriott, dar va trebui sa fim foarte atentia la eficienta administrarii. Avem si o mare problema, aceea a lipsei personalului specializat, unde trebuie sa lucram cu atentie”, a spus Kurt Strohmayer, director general JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
“Infrastructura este o problema, dar cred ca cea mai mare problema pe care o are Romania este una de imagine. Bucurestiul are potential nu doar in ceea ce priveste turismul de afaceri, ci si in ceea ce priveste turistii care prefera pachetele city-break, dar pentru asta avem nevoie de o strategie in care sa fie implicate si autoritatile locale impreuna cu hotelierii”, a explicat Friederich Niemann, director general Athenee Palace Hilton Bucuresti.
Potrivit datelor reprezentantilor Trend Hospitality, gradul de ocupare a ajuns la 50 la suta in luna august a acestui an, cel mai scazut nivel din ultimii ani, ceea ce a afectat si nivelul veniturilor pe camera disponibila, care a ajuns la minus 8,2% in aceeasi luna, dupa ce in 2007, un an exceptional pentru hotelieri, a crescut atat numarul innoptarilor, cu 20,6%, cat si cel al sosirilor, cu peste 13,3%.
In 2007 a crescut considerabil numarul hotelurilor, pe fiecare segment, de la opt la zece hoteluri de cinci stele, de la 82 la 89 hoteluri de patru stele, o crestere cu 8,4% comparativ cu 2006. De asemenea, numarul hotelurilor de trei stele a crescut cu 32%, de la 302 la 340 de hoteluri, dar cea mai mare crestere a fost inregistrata pe segmentul de doua stele de la 461 la 446 hoteluri, in crestere cu peste 42%.
In total, Romania avea in 2007 un numar de 1.056 de hoteluri, inclusiv cele 171 hoteluri de o stea.
Specialistii au estimat ca piata hoteliera se va diversifica in 2009, cu lanturile mari extinzandu-se in orasele mari, acestea straduindu-se sa mentina un echilibru intre venituri si cheltuieli. In ceea ce priveste Bucurestiul, aceasta va ramane o destinatie de business, insa va creste segmentul de leisure, spa si cel cultural.
Va creste insa costul fortei de munca, costurile cu utilitatile, iar inflatia va pune o presiune si mai mare asupra dezvoltarii, De asemenea, vor fi si mai greu de surmontat dificultatile de finantare, costurile tot mai mare de constructie, la care se adaug dificultatea gasirii de terenuri in centrul oraselor pentru dezvoltarea unor proiecte hoteliere.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.