Excluderile din PNL – continua, urmeaza Andrei Chiliman!
Presedintele PNL, Crin Antonescu, declara ca va propune excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, mentionand ca decizia va apartine Delegatiei Permanente, for care se reuneste luni, relateaza Mediafax.
Solicitat sa precizeze daca va el face propunerea in acest sens, presedintele PNL a spus: "In conformitate cu Statutul, da, decizia va fi a Delegatiei Permanente, care este un organism foarte larg, cu peste 200 de oameni. (…) Raspunsul este da". "Sunt perfect de acord cu decizia (excluderii celor 12 liberali, de miercuri n.r.). E vorba de faptul ca, in mod cat se poate de public, aceste persoane au angajat discutii pentru o alta constructie politica, din care PNL nu face parte, au avansat chiar in ele. Ori este un lucru elementar, nu poti face parte din doua constructii politice sau din doua partide in acelasi timp. Cred ca firesc ar fi fost sa demisioneze. (…) Se spune cu foarte multa superficialitate, in opinia mea: 'au fost dati afara pentru ca au criticat'. Pai, acesti oameni, domnul Chiliman, domnul Moisescu, de mai bine de un an, in toiul campaniei electorale, in fiecare saptamana, au facut cele mai greu de imaginat atacuri la adresa mea ca presedinte al partidului, la adresa restului conducerii partidului, la adresa strategiei partidului, pe care n-am hotarat-o eu niciodata singur si, totusi, nu au fost exclusi. Acum insa suntem mult prea departe si riscam sa generam sau sa intretinem, sa toleram un soi de promiscuitate politica, absolut nesanatoasa", a spus el. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a transmis ca este sufleteste alaturi de cei exclusi, printr-un "act ticalos", din PNL Sector 1, mentionand ca el ramane in partid pentru a se bate din interior, zi de zi, "pentru ca partidul sa se intoarca pe drumul Bratienilor, din mocirla lui Crin Antonescu". "Sunt plecat din tara pana duminica, astfel incat nu pot fi si fizic alaturi de colegii si de prietenii mei exclusi aseara din PNL. Ii asigur, insa, ca le sunt alaturi sufleteste, asa cum si ei au fost alaturi de mine si de PNL in fiecare zi pe care am petrecut-o, in ultimii 23 de ani, in acest partid istoric. Le multumesc colegilor mei pentru modul impecabil in care si-au facut datoria fata de valorile si principiile liberale, fata de Partidul National Liberal si fata de oamenii din acest partid. Le multumesc colegilor mei si pentru buna-credinta cu care si-au facut datoria si fata de ne-oamenii din acest partid care, in ultimii ani, s-au folosit de filiala PNL-Sector 1 ca de o trambulina menita sa le conserve ori sa le relanseze cariera politica. Si colegii mei, ca multe alte mii de romani, sunt doar victime ale minciunii, ale oportunismului si ale politicianismului care subjuga, astazi, Partidul National Liberal", a scris Chiliman, pe blog.