„Există Dumnezeu?”
Răspunsul filosofului Anton DUMITRIU într-o discuție cu Vartan Arachelian,
„Credeţi in Dumnezeu? Această întrebare a fost pusă unui mare savant al timpului nostru, Albert Einstein. El a răspuns: «Nu cred ca te astepţi să spun da! Dar când văd armonia aceasta a lumii, nu pot să nu mă întreb: oare?».
Când eram adolescent, am citit în Dicţionarul filosofic al lui Voltaire unde, după ce a analizat toate argumentele şi contra-argumentele despre existenţa lui Dumnezeu, încheie în felul următor: «Ideea ca Dumnezeu există e şubredă, ideea că nu există e absurdă.» …
Dar armonia din Univers există. Ştiinţa despre care nu ne mai îndoim are rezultate extraordinare şi descoperă armonia din lume. Această armonie o descoperă prin legi. Or, la începutul lumii moderne Francis Bacon spunea: Vere scire est per causa scire. A şti cu adevărat este să ştii cauza. Dar din cauză în cauză nu poţi merge la infinit. Logica ne opreşte.
Aristoteles a spus-o: «Trebuie sa te opreşti undeva». Deci, undeva trebuie să fie o cauză primă. Tot lanţul cauzal din Univers trebuie să aibă şi o cauză primă. Aristoteles spune: „cauza primă este ca şi principiul prim. La toată această organizare a Universului trebuie să găsim o cauză primă, un principiu care este ordonator, care facea ceastă armonie a Universului. Şi eu sunt reflexul acestei armonii, o descopăr, o am în capul meu. Deci am o afinitate naturală cu această ordine a lumii. Prin urmare, fără a concepe acest principiu ordonator, lumea nu are sens. Nu-i pot da sens decât dacă-i dau un principiu ordonator impus de fapte şi de logica şi tot Universul capătă un sens, şi eu însumi capăt un sens. Fără principiu ordonator, Lumea nu are sens, omul nu are sens” …
Scurta prezentare biografica
Filosoful Anton Dumitriu s-a născut la Brăila, in anul 1905 oraș în care urmează școala primară și liceul. Devine student al Facultății de Științe a Universității din București având profesori renumiti : Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompei, Traian Lalescu, Octav Onicescu iar în 1929 obține licența în Matematici.
Între timp studiază cursuri de filosofie și în 1938 își susține doctoratul în filosofie cu teza Bazele filosofice ale științei în fața unei comisii al cărei președinte a fost marele Constantin Rădulescu-Motru.
În același an (1938) devine asistent la cursul de Logică de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, parcurgând succesiv funcțiile de conferențiar și profesor titular al catedrei de Logică.
Timp de cinci ani (1942-1947) este directorul publicației universitare „Caiete de Filosofie” iar între 1944-1946 este directorul săptămânalului „Democrația”.
A publicat atât în reviste românești (Revista de Filosofie, Revista Fundațiilor Regale, etc) cât și străine (The Journal of History of Philosophy, Scientia, Notre Dame Journal of Formal Logic, Il Contributo, etc).
A fost membru al Academiei Mediteranea del Dialogo din Roma, al Academiei Marchese din Ancona și al Centrului superior de Logică și știință comparată, a fost profesor onorific la Facultatea liberă de filosofie comparată din Paris și la Institutul superior de științe umane din Urbino.
