Expropriatii de la aeroport in analiza plenului CJ
6,311 milioane de euro este suma pe care Consiliul Judetean a contractat-o la o banca pentru a expropria terenurile din zona Aeroportului International Brasov-Ghimbav, obiectiv care se afla in prezent in stadiul de negociere cu singura companie care a depus o oferta la licitatie – grupul de firme UTI. Astfel, maine, consilierii judeteni brasoveni vor analiza sumele cu care vor fi despagubiti proprietarii de terenuri din zona viitorului Aeroport International Brasov – Ghimbav, dupa ce la ultima sedinta au probat raportul de evaluare cu privire la modul in care se va face exproprierea terenurilor. Potrivit raportului de evaluare, se vor plati 8,52 euro pe metrul patrat de teren arabil, 5,62 pe metrul patrat de faneata si 3,75 euro pe metrul patrat de pasune. Aeroportul se va intinde pe o suprafata de aproape 209 hectare, aproape 99 de hectare aflandu-se in proprietatea Consiliului Judetean Brasov si care astfel nu va intra in jocurile exproprierii. Consiliul Local Ghimbav detine, la randul sau, 62,4 hectare, iar autoritatile au decis sa despagubeasca administratia ghimbasana pentru aceasta suprafata, urmand ca in caz ca va dori, CL Ghimbav sa participe cu bani in viitoarea companie de proiect care se va forma intre adjudecatorul licitatiei, CJ Brasov si alti posibili actionari autoritati publice, cum ar fi CJ Harghita si CJ Covasna. Astfel, orasul Ghimbav va primi 9,626 milioane de lei in contul terenurilor detinute, adica 2,336 milioane de euro. Si IAR Ghimbav va fi despagubita pentru terenul de 15,1 hectare pe care il oferise cu drept de superficie Consiliului Judetean pentru a fi prins in proiectul aeroportului. „Noi luasem acel teren prin superficie, dar am considerat ca este mai bine sa ii expropriem, pentru a nu mai plati anual o chirieâ€, a precizat presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu. Compania brasoveana va primi suma de 2,340 milioane de lei, adica aproape 570.000 de euro.
Persoanele fizice care detin terenuri in zona vor fi la randul lor despagubite. Astfel, pentru cele 32,25 de hectare detinute de proprietarii privati au fost alocati 10,486 milioane de lei, adica 2,545 milioane de euro. De asemenea, compania Gotic SA, care detine o balastiera in zona, va fi despagubita cu suma de 3,546 milioane de lei, adica 860.000 de euro. Totodata, alesii judeteni vor trebui sa analizeze si propunerea executivului de suplimentare a valorii investitiilor necesare pentru „Refacerea terenului in zona balastierelor si imprejmuirea de securitate a Aeroportului International Brasov Ghimbavâ€, cu 1,223 milioane de lei. Suma alocata pentru acest obiectiv la inceputul anului a fost de 10 milioane de lei. Lucrarile sunt realizate de societatea Kasim Emaka SRL Brasov, care a castigat in luna ianuarie licitatia pentru acest obiectiv.
Sandu Dumitru