Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale (1)
Un text care a fost trimis Grupului pentru România de un distins coleg al nostru, care a trăit o mare parte din viață în Franța, având o vârstă respectabilă, mi-a oferit prilejul unor reflecții rezultate dintr-o cercetare istorică de o viață. Le voi scrie în sinteză, pentru că dezvoltate ar trebui să cuprindă multe cărți.
Istoriografia românească și realitatea din România au fost permanent sub presiunea regimurilor politice, a presei aservite și a corurilor asurzitoare care au acoperit mereu diversele adevăruri care nu au convenit în diverse perioade de timp, sau părți ale acestor adevăruri.
Citind permanent, o viață întreagă, fiind în contact cu multă lume, din diverse medii intelectuale, am constatat mereu faptul că realități esențiale sunt ignorate, sau ascunse, sau prezentate cel puțin parțial cu lipsă de obiectivitate. Istoricul și analistul politic din domeniile Istorie, Politologie, Relații internaționale și Studii de securitate nu au voie să scrie sau să se pronunțe sentimental, din dragoste sau din ură, ci numai raționând la rece, la temperatură de zero grade. Asta am încercat, decenii la rând să-i învăț pe studenții mei.
În perioada Războiului Rece (în continuare R.R.), pe măsură ce regimul socialist de stat s-a liberalizat, opinia publică românească a fost acaparată de media occidentală, cea care a câștigat Războiul Rece, învingând și România. Folosesc mereu denumirea regimului din perioada 1945-1989 ca fiind „socialist de stat”. Este o denumire conformă cu realitatea care s-a derulat în cele patru decenii și jumătate. „Regimul comunist” este o denumire improprie, chiar dacă este cea mai uzitată, inclusiv de istorici, sau de către cei care se reclamă a fi istorici, dar fac în realitate propagandă „pro” sau „contra”. Comunismul este o utopie care nu a existat niciodată nicăieri în lume. Comunismul a fost o creație teoretică a lui Karl Marx și Friedrich Engels, promovată de evreimea internațională, în scopul explicit de a răsturna regimurile politice care le erau defavorabile evreilor, cei care au avut în toată istoria lor dorința de dominație în scop de acaparare a banilor și bogățiilor din societățile unde s-au insinuat.
Primul regim „comunist” s-a instalat în Rusia (1917), cu sprijinul, înarmarea și finanțarea decisive ale evreimii internaționale. Rusia era statul în care țarii ruși, naționaliști, nu au permis kazaro-evreilor accesul la putere și la bogății. Al doilea stat „comunist” a fost Republica Sovietică Bavareză, condusă de evrei, în frunte cu Eugen Leviné, într-o Germanie tot mai nemulțumită de creșterea rolului evreimii în societate. Al treilea stat „comunist” a fost Republica Sfaturilor (Sovietelor) din Ungaria (1919). Regatul Ungariei, parte a Imperiului austro-ungar, unde influența evreiască era controlată și estompată. Practic, în nici o epocă nu a existat „comunism”, ci un regim autoritar, care, ca toate regimurile din istorie, au avut evoluții sinusoidale. În România Socialistă, Nicolae Ceaușescu spunea și el că „România este o țară socialistă în curs de dezvoltare, în curs de a deveni țară mediu dezvoltată”.
În perioada R.R., media occidentală cel mai accesată de români a fost reprezentată de posturile de radio „Vocea Americii”, „Europa Liberă”, Radio France International și BBC. Ele au învins poporul român în R.R.! România a fost înfrântă, printr-un complex de operațiuni externe și interne și a pierdut R.R.!
Aceste fenomene, le-am prezentat în cărțile România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Prefață de Gheorghe Buzatu, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Paul Editions, București, 2020, Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, Editura Elion, București, 2015, Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și instituția securității regimului comunist din România, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Paul Editions, București, 2024 (coautor Cristian Troncotă) și Trădarea României Socialiste în viziunea unui ofițer de securitate, Editura Techno Media, Sibiu, 2019 (coautor Ioan Bâlbă).
În perioada R.R., Statul socialist român nu a putut să se abată de la toate dogmele internaționalist proletare ale regimului sovietic, nici chiar după declanșarea politicii de suveranitate și independență națională. Asupra lui Gh. Gheorghiu-Dej și a lui Nicolae Ceaușescu a planat pericolul de a fi acuzați de „deviaționism” de la linia politică trasată de „Marii clasici” evrei Marx, Engels și Lenin și de la internaționalismul proletar, care era globalismul iudeo-bolșevic din acele timpuri, frate de la aceeași mamă cu globalismul din Lumea occidentală.
Acuzația de „deviaționism” putea duce oricând la o invazie sovietică și nu numai la înlăturarea conducătorilor „deviaționiști”, dar și la năruirea proiectelor de dezvoltare a României și de ridicare a forței colective a poporului român. Așa s-a întâmplat în Ungaria (1956) și în Cehoslovacia (1968).
De aceea, conducerile României nu au putut să comunice în mod real cu poporul român mai mult decât au făcut-o. Discursurile conducătorilor și mass-media trebuiau neapărat să dea bine la Moscova, ca să se evite riscuri de securitate care nu puteau fi gestionate.
Pe acest fond, statul român a pierdut șansa de a comunica în mod corect. Poporul român ar fi avut nevoie de o comunicare mult mai corectă. O parte importantă a poporului român, greu de cuantificat, diferită ac dimensiune în diversele perioade distincte ale regimului, n-a avut încredere în comunicarea pe care o făcea statul socialist român și s-a refugiat „în brațele «Europei Libere»”.
În acel moment, Occidentul a luat în prizonierat poporul român, primul pas înainte ca, imediat după 22 decembrie 1989, să înceapă să-i ia poporului român munca de jumătate de secol de uriașe realizări, apoi să-i ia țara toată, iar acum România, devenită teritoriu aflat sub ocupație militară străină, se depopulează de etnia română, care este înlocuită de venetici evrei, ucraineni, profitori din Occident, muncitori de alte rase, religii și obiceiuri, aduși de la periferiile unor state înapoiate din Orient și din Africa.
Concomitent țiganii au cea mai mare vitalitate biologică dintre toate etniile din Europa și se înmulțesc în ritm debordant, fără a putea fi scoși decât într-un număr puțin semnificativ, din tradițiile lor infracționale, de educație precară și de neintegrare socială.
În această perioadă de prizonierat mental al poporului român, i s-au indus și marotele pe care le-au moștenit generațiile de astăzi și care sunt fixate în chingi strânse bine, pentru ca nu cumva poporul român, atâta cât a mai rămas din el, să nu înțeleagă corect propria istorie și astfel, să nu înțeleagă ceea ce i s-a întâmplat și ceea ce i se întâmplă.
În rândurile care vor urma, îmi este greu să înșirui toate marotele care s-au impus societății românești și ar trebui prea mult spațiu. Cert este că poporului român i s-a indus ideea propriei sale neputințe, a incapacității sale, a unei istorii lipsite de performanțe, a nevoii sale de a se integra și supune străinilor etc.
Poporul român a fost învățat și îndemnat să-și minimalizeze capacitatea științifică și culturală creatoare și rezultatele muncii. Poporul român a fost și este îndemnat să-și disprețuiască pe cei mai buni fii din istoria sa, iar pentru aceasta s-au dat și legi, pentru ca să se închidă gura și să se oprească scrisul istoriei adevărate, sub imperiul amenințărilor cu închisoarea și prin represiune, respectiv prin asasinatul social al celor care spun adevăruri inconvenabile.
Practic, la ora scrierii acestor rânduri, în toate facultățile cu profil umanist din România și în toate institutele de cercetări ale Academiei Române se practică cenzura, se promovează minciuni și ascund multe adevăruri, în paralel cu abandonarea dezbaterilor științifice și înlocuirea lor cu o linie unică de propagandă de sistem, care a depășit-o pe cea promovată de regimul socialist de stat. Aceasta este de fapt „prostituție intelectuală” și are urmări de o gravitate extraordinară pentru viitorul etniei române și a statului național unitar român.
Dar trebuie să recunoaștem că și majoritatea românilor refugiați în Occident și cetățenii români care au suferit de pe urma regimului socialist de stat, majoritatea zdrobitoare în perioada ocupației militare sovietice, care au fost mereu activi în a-și prezenta societății suferințele, nu au mai putut fi niciodată obiectivi și nu au acceptat deloc să recunoască, pe lângă suferința lor și dezvoltarea țării din timpul regimului socialist, faptul că țara a progresat continuu timp de jumătate de secol, că România a ieșit din Epoca Modernă și din Evul Mediu, intrând în rândul nivelului de viață și de dezvoltare al Epocii Contemporane.
Au fost și excepții de la această regulă. Legionarul Petre Țuțea, deținut politic în gulagul iudeo-bolșevic (1948-1953 și 1956-1964) a fost unul dintre puținele personalități care a recunoscut cu obiectivitate faptul că regimul politic socialist de stat a fost superior regimurilor anterioare, când o mare parte a României trăia ca în Evul Mediu. De asemenea, despre Nicolae Ceaușescu, Petre Țuțea a declarat că a fost un mare patriot naționalist român, iar perioada lui Nicolae Ceaușescu a fost o perioadă care a condus la o dezvoltare care „a frizat imposibilul”.
Ne-am propus să abordăm câteva din faptele istorice ignorate și din marotele istoriei contemporane a României, ca prilej de reflecție, mai ales pentru o mare parte a poporului român, cu deosebire a etniei române, care, cred eu, are nevoie de mai multă atenție la ceea ce li s-a întâmplat românilor în perioada contemporană și recentă.
– Va urma –
Autor: Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Sursa: art-emis.ro
