,,Faptul că am reușit să punem numele Brașov pe lista celor mai...

,,Faptul că am reușit să punem numele Brașov pe lista celor mai importante cluburi din Europa este ceva fantastic, a declarat Laurențiu Lică, antrenor principal al echipei de volei masculin

0 6

Mai puțin de o oră și jumătate a durat primul meci din istoria Brașovului în preliminariile Champions League. În deplasarea din Bosnia-Herțegovina, contra echipei Radnik Bijeljina, jucătorii noștri au clarificat orice dileme legate de rezultat: ,,A fost o încărcătură specială, pentru că e Champions League. Absolut orice echipă poate face o surpriză în această competiție, de aceea i-am simțit pe băieți foarte motivați. Chiar dacă în unele momente nu am păstrat același nivel, eu cred că până la sfârșit am reușit să controlăm meciul și nu cred că se punea în discuție câștigătoarea.” a explicat Laurențiu Lică evoluția scorului. Corona s-a alăturat celor 6 din 8 echipe care au câștigat în deplasare. În formă, Colito a avut cele mai multe puncte: 14. Kovac a fost după el, cu 10 puncte, iar Gommans a avut 9 puncte. 25-20, 25-22, 25-15 și brașovenii și-au asigurat cel mai ușor retur posibil.

Ușor pentru că echipa noastră nu are neapărat nevoie de victorie: trebuie să câștige 2 seturi pentru calificarea în turul al doilea. Dar meciul nu e jucat: e încă mult de muncit, iar stafful și jucătorii știu asta. Dar joacă acasă, la Brașov, pe 25 septembrie de la ora 20.00, iar asta înseamnă enorm pentru echipă.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.