Faptul că în Romania n-a fost holocaust este confirmat de Statul Israel, acesta nu a cerut și nu cere despăgubiri!
PUIU NADLER, fost magistrat în Israel, către Ion Coja: „România nu a plătit niciodată, nu plătește nici astăzi niciun fel de despăgubiri statului Israel. Motivul este cât se poate de simplu: Israelul nu a emis niciodată pretenții de acest gen către România și nu Intenționează s- o facă în viitor.”
După cum știți, pe saitul dumneavoastră circulă o grămadă de povestiri, știri, comentarii,
Există o grămadă de istorici sau pseudo istorici care publică fapte care pot fi verificate și foarte multe fapte care s-au petrecut în imaginația lor sau, în cel mai fericit caz, nu pot fi verificate.
Textul de astăzi va distruge o legendă care circulă și care se numește: despăgubirea plătită de România statului Israel pentru persecutarea evreilor români în timpul celui de-al doilea război mondial.
Se manipulează și s-au manipulat sume uriașe de milioane sau chiar miliarde de dolari, în orice caz sume care pot atinge cu adevărat bugetul oricărei țări. Această legendă, legată de fapte istorice care nu pot fi ascunse sau negate, m-a făcut să dedic o bună perioadă din timpul meu liber pentru a verifica veridicitatea ei cu ajutorul a anumitor personalități israeliene, dar și române.
Cercetările mele în acest domeniu m-au dus la o concluzie clară: România nu a plătit niciodată, nu plătește nici astăzi niciun fel de despăgubiri statului Israel. Motivul este cât se poate de simplu: Israelul nu a emis niciodată pretenții de acest gen către România și nu Intenționează s- o facă nici în viitor. Aceste concluzii, ale mele, se îmbină cat se poate de armonios cu declarațiile președintelui Israelului care a declarat că România a reprezentat o rază de lumină și de salvare pentru evreii de pe teritoriul ei în timpul cel de-al doilea Război Mondial.
Pe toți cei care se încăpățânează să continuie să afirme că România a plătit sau plătește statului Israel din cauza motivelor sus amintite, îi invit să prezinte cazuri specifice și mă oblig să postez pe sait (ioncoja.ro n.r.) dovezile necesare pentru a dovedi contrariul.
Puiu Nadler
Comentariul dlui Călin Kasper
Asta este o veste extraordinara! Fiindca daca statul Israel nu a cerut, nu cere si nu va cere niciodata despagubiri tarii noastre, asta inseamna ca nu se poate vorbi de Holocaust in Romania.
Este probabil ca, din pacate, s-au comis crime asupra unor evrei nevinovati, pe care romanii le regreta dar ele au fost cazuri izolate, compensate din plin de alte gesturi ale Romaniei, care au dus la salvarea unul numar semnificativ mai mare de evrei romani in timpul WW2. Cad de asemenea in derizoriu minciunile rabinului rosu, ale Lyei Benjamin cu ororile pe care si le-a imaginat cu mintea ei bolnava si pe care nu le poate crede nimeni (De ex. ca jandarmii romani jucau fotbal in lagarele din Transnistria cu capetele copiilor evrei abia nascuti. Cred ca si fizic este imposibil acest lucru, avand in vedere ca nou-nascutii au capsorul foarte moale. La primul sut s-ar fi pulverizat complet. Cum sa joci fotbal in astfel de conditii macabre?)
Au primit una peste bot si holocaustologii (anti)romani, toti ticalosii care nu mai pridideau sa scoata in evidenta crimele romanilor impotriva evreilor.Totodata sunt desculpati si bietii legionari de una din cele trei acuzatii grave aduse lor: antisemitismul.Ramane ca noi sa demonstram ca si celelate doua acuzatii (Organizatie criminala si nazista) sunt tot atat de neintemeiate ca si acuzatia de antisemitism. Incepe sa adie un vant de normalitate prin aer.
Ar mai trebui evidentiat ca aceste minciuni si acuzatii tendentioase aduse de unii evrei romanilor,care si-au facut o „vocatie”din asta, creeaza in mod artificial o adversitate contra tuturor evreilor, chiar si a celor de buna credinta, ceea ce este nedrept, dar este un efect de neinlaturat al psihologiei sociale din toate timpurile si locurile. Nu este deci in interesul Israelului ca sa incurajeze aceste acte diversioniste, bazate pe neadevaruri. Nu se stie niciodata cand va avea nevoie de prieteni. Iar prietenie nu poate exista decat cu respect pentru adevar si multa intelegere.
Romania are de ce sa se simta agresata si jignita de acuzatiile nedrepte, aduse ei ani de zile de toti ratacitii, acuzatii pe care statul Israel ar trebui sa le combata cu niste mijloace si gesturi foarte simple, dar care ar insemna enorm din punct de vedere moral si ar produce un val imens de simpatie in Romania pentru Israel. N-ar trebui decat ca Israelul sa puna pe cladirea teatrului Baraseum din Bucuresti o placuta, prin care sa se recunoasca ca acel teatru a fost infiintat prin decret dat de poetul martir Radu Gyr, directorul Teatrelor din Romania in timpul guvernului national-legionar. Ar putea sa publice varianta originala (nemodificata) a Jurnalului lui Sebastian si ar putea micsora numarul evreilor considerati a fi fost ucisi pe teritoriul Romaniei si care sunt trecuti in listele de la Yad Vashem (fara cei ucisi la Iasi, pe care si i-a asumat de curand Germania, fara cei din Transilvania de Nord, care cad in spatele autoritatilor maghiare, fara minciunile cu Abatorul). Faptul ca Israelul nu cere despagubiri inseamna ca banuiala noastra ca in Romania n-a fost holocaustprimeste o neasteptata dar binevenita confirmare.Culmea este insa alta. Judecand prin prisma celor scrise mai sus, rezulta in mod logic ca cei care sustin aberant ca in Romania a avut loc un holocaust, aduc atingere intereselor vitale ale Israelului. Adica au devenit, fara sa banuiasca, antisemiti incrancenați.
Am avut si inca am,slava Domnului, colegi apropiati de scoala si apoi Prieteni de-o viata intre evrei. Gratie lor,a unor profesori universitari pe care i-am avut, am putut cunoaste caractere adevarate si oameni de toata isprava intre conationalii evrei.Daca esti corect cu un evreu, e bine de stiut, nu te uita! Datorita unor astfel de oameni de suflet ,am vizitat pe indelete Israelul,cum datorita unor arabi deosebiti am vizitat si Egiptul !
Dar sunt la fel de sincer sa dezaprob pe acele personaje politice de joasa amintire ce au contribuit chiar cu exces de zel la acea perioada a comunismului pe care nu doar cei ce au suferit enorm, o denumesc ,fara exagerare si cu indreptatite argumente ,un…HOLOCAUST ROSU. Sigur,in Rusia se numea GULAG, dar si la noi exista o adevarata Harta a Suferintei Romanesti incepand cu
Canalul,Delta,Sighetul.Gherla,Rm.Sarat etc, daca ne gandim , tot cu milioane de victime!!
Suferinta n-are grade de comparatie! Un frate al mamei s-a intors”mut”la propriu, dupa 9 ani in Siberia ,un om sfarsit,terminat sufleteste.Si au fost sute de mii de romani : majoritatea prizonieri ,dar si tineri luati ca „vite de munca”! Din fosta zona a Tarii Barsei dintre cei „dusi” in Siberia , numai jumatate erau sashi ! (…sunt documente! )
Ce s-a intamplat insa cand a inceput Teroarea Rosie impotriva „exploatatorilor” , a „deviationistilor”, a „chiaburilor” si cine mai erau in fruntea teribilelor tribunale „ideologice” infiintzate de DICTATURA ROSIE,dirijata de cozile de topor ale Cominternismului,in frunte cu Ana Pauker , Teohari , Lotzi Luca , A. Moghioros, W.Neulander, S.Bughici (care a dat pe un coltz de hartie,Insula Serpilor(!)! A.Sencovicz, Ghizela Wass, V.Lupu,Tismenetsky,etc,etc.dar mai bie sa utam!
Sa fie clar: romanii nu sunt antisemiti,chiar daca in istoria noastra comuna
au aparut si inacceptabile”derapaje”…Dar asta s-a datorat unor grupuri
obscure politic ,ce au fost izolate si respinse de poporul romanesc!
Comunitatea evreilor din Ro. se bucura ,ieri si azi, de intreaga apreciere pentru
contributia evreilor la istoria si cultura noastra .
Acesta este raspunsul firesc si sincer al poporului roman ,fara ca
Romania sa analizeze in profunzime si hetacomba „Holocaustului Rosu” al cozilor de topor
comuniste postbelice, cand Evreii au fost majoritari in conducerea Romaniei
sovietizate cu fortza, ,si care a condus la bolsevizarea tarii, !!
Iata un subiect de discutat,fara a nega si aportul pozitiv al evreilor in reconstructia tarii:
cine a codus teoretic si practic „Holocaustul Rosu”in Romania
cu milioane de detinuti politici si victime nevinovate ??!
domnule (celce comentezi mai sus) limbajul dumitale jigneste orice om civilzat. chiar nu cunosti istoria poporului evreu greu incercat de-a lungul istoriei. comentariul dumitale ar trebui retras urgent de redactie cu scuzele de rigoare, sau cel mai bine ar fi sa-l retragi dumneata de bunavoie si sa-ti ceri bineinteles scuzele de rigoare.
Articolul a aparut si anul trecut si este o MINCIUNA GOGONATA fiindca despagubirea pentru „Holocaustul” din Romania a fost recunoscut si platit de JIDANII emil constantinescu si basescu care sant 2 cozi de topor printre milionele plantate de sionisti pentru a modifica istoria Romaniei si a o transforma in a doua palestina. JIDANII ataca numai tarile care nu i-au omarat . Ungaria i-a omarat ca pe animale, asa cum meritau, si nu le-a cerut despagubiri. In schimb de la Polonia vor despagubirii desi a fost ocupata de NAZISTI. Multi tineri evrei din noua generatie considera ca nu a fost un holocaust si ca in realitate a fost un genocid comandat de sionisti care a epurat comunitatea jidanesca de jidanii bolnavi mintal, schizofrenici, saraci sau comunisti.
NAZISTII au fost oamenii de elita ai sionistilor iar Hitler a fost jidan fiinda tasu a fost unul dintre borfasii Rothschild cu care maica-sa a trait cand lucra ca femeie de serviciu incasa borfasului.