Fără ieșire pe autostrada NATO către marele conflict
Cu siguranță v-ați întrebat cu toții de ce elitele puterii și prestatorii lor de servicii de top din politică, mass-media, „știință” și artă au trădat interesele vitale ale poporului german și au târât Germania în războiul prin procură împotriva Rusiei, alături de șoimii americani.
Elitele occidentale alături de drum
Din punct de vedere economic, politic și internațional, implicarea noastră în acest conflict din Ucraina ne-a costat deja scump pe toți. Și există motive întemeiate să ne temem că situația se va înrăutăți. Elitele conducătoare, care sunt total iresponsabile față de propriul popor, au ajuns, nu numai în Germania, ci în întregul Occident colectiv, într-un colț din care nu există nicio cale de ieșire fără a-și pierde locurile de muncă și prosperitatea.
Această perspectivă sumbră explică de ce elitele statelor vasale ale SUA din Europa continuă să urmeze cursul actual de confruntare cu Rusia și cresc miza pas cu pas, știind foarte bine că aceasta s-ar putea încheia cu o catastrofă majoră pentru noi toți. Ele fac asta în speranța deșartă de a blufa Rusia și de a o face să renunțe.
Strălucitul strateg chinez Sun Tzu a scris un tratat atemporal despre „arta războiului” acum 2.500 de ani. Acesta afirmă, printre altele: pentru a câștiga un război, este necesar să cunoști atât punctele forte, cât și punctele slabe ale adversarului. Dar este și mai important să-ți cunoști propriile puncte forte și slăbiciuni, potrivit înțelepților chinezi.
Cei care, precum elitele occidentale, au subestimat adversarul rus și s-au supraestimat pe ei înșiși au pierdut deja războiul înainte ca acesta să înceapă. Aceasta se aplică situației Occidentului colectiv în raport cu Rusia și Ucraina.
Orbiți de propriile lor iluzii, așa-numiții „experți” din Occident au descris Rusia drept o țară primitivă, „o benzinărie cu arme nucleare”. Potrivit acestora, economia Rusiei era în ruine, armata sa era bolnavă, armele sale învechite și soldații săi demotivați. „Rușii ar pierde un război convențional împotriva Ucrainei și nu și-ar folosi niciodată armele nucleare de teama sfârșitului lumii”, a fost sloganul elitelor SUA/NATO/UE și a prestatorilor acestora.
În același timp, aceste nulități de „experți” occidentali au supraestimat cu mult capacitățile propriei tabere, de exemplu, pe cele ale „armelor minune” occidentale sau capacitatea de producție a industriei de apărare occidentale.
Realitatea a oglindit însă o altă imagine, în favoarea rușilor și a capacităților lor militare, logistice și economice, precum și a descoperirilor lor tehnologice uimitoare și adesea revoluționare în domeniul armamentului, care în multe privințe sunt cu una sau două generații mai avansate decât nivelul de dezvoltare al NATO.
NATO-Europa se află deja pe marginea prăpastiei. Dar la summitul NATO din 9-11 iulie de la Washington, șefii de guvern europeni au jurat loialitate marionetei prezidențiale senile Biden, în spatele căruia stăpânii păpușari ai complexului militar-industrial american trag sforile.
Deși – la fel ca în povestea lui Andersen (Hainele cele noi ale împăratului – n.r.) – președintele american a apărut la summit „complet dezbrăcat” din punct de vedere intelectual, vasalii loiali din UE s-au făcut că nu observă și au rămas ferm de partea Washingtonului. Cu toate acestea, păpușarii din spatele lui Biden au fost cei care au aruncat în aer conducta de gaze naturale (Nord Stream – n.r.), cei care s-au asigurat că există din nou un război în Europa, pe care nimeni din Occident nu are voie să îl încheie. Aceiași oameni sunt, de asemenea, responsabili pentru migrarea economiei noastre către SUA, lăsându-ne copiii în Europa cu infrastructura ruinată și un viitor de sărăcie și mizerie. Dar nimic nu pare să descurajeze elitele noastre occidentale în loialitatea lor față de Washington. „Totul pentru imperiul american! Și nu pentru propria noastră țară”, pare să fie motto-ul lor.
Cum am ajuns noi, oamenii de rând, în această situație fatală, în care elitelor alese din Occidentul colectiv nu le mai pasă deloc de nevoile reale ale populației? Singura lor preocupare este să protejeze globalizarea neoliberală condusă de SUA, pe care se bazează propria lor putere și prosperitate. Iată motivul pentru care elitele Occidentului global rămân mereu unite, dincolo de frontiere, în timp ce popoarele lor suferă din ce în ce mai mult. Pentru a explica de ce s-a ajuns aici, în prima parte a acestei serii de articole voi analiza istoria apariției „ordinii internaționale bazate pe reguli” conduse de SUA, care a fost inițial lansată ca „Noua Ordine Mondială” de către președintele american George Bush Senior, în 1991.
O privire retrospectivă asupra minunatei „Noi Ordini Mondiale”
Înainte de a putea rezolva o problemă, este necesar să înțelegem cauza și efectul. Să ne întoarcem la începutul anilor 1990 în SUA. Căci atunci a fost concepută oficial la Washington „Noua Ordine Mondială” (NOM) neoliberală – care se află în centrul acestui rău actual – și a fost implementată cu succes în întregul Occident colectiv în anii care au urmat.
Oricine vorbește astăzi despre „Noua Ordine Mondială” este rapid etichetat drept un teoretician al conspirației. Însă, de fapt, președintele american George Bush Senior a lansat deja această NOM cu peste 30 de ani în urmă – spre sfârșitul primului război al SUA împotriva Irakului – și a promovat-o în numeroase discursuri prezidențiale. Această „NOM” condusă de SUA, menită să unească elitele Occidentului colectiv în detrimentul propriilor popoare, a fost salutată de presa occidentală drept ultimul cuvânt în materie de înțelepciune.
La urma urmei, NOM urma să creeze un sistem în care să nu mai existe dispute între elitele statelor vasale ale SUA. În schimb, elitele urmau să fie bogat recompensate și protejate pentru loialitatea lor față de hegemonul de la Washington, pe altarul căreia era necesar să sacrifice interesele propriilor popoare.
Această decuplare a elitelor naționale de la interesele vitale ale popoarelor lor a permis neutralizarea de la bun început a conflictelor de interese și a potențialului corespunzător de tulburări. În aceste condiții, conflictele de interese naționale nu mai puteau duce la războaie între popoare. Aceasta deoarece elitele naționale respective nu erau interesate și nu participau.
Dar NOM nu a fost numai despre unitate. Elitele naționale care ieșeau din rând, care nu se supuneau codului NOM și care, în schimb, acordau prioritate intereselor propriilor popoare, erau sancționate, chiar și în UE. Printre exemplele recente se numără Viktor Orbán în Ungaria și Robert Fico în Slovacia.
Cartea lui Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei, care a devenit un bestseller în Occident, a furnizat suprastructura ideologică pentru „Noua Ordine Mondială” neoliberală condusă de SUA. Noua Ordine Mondială există și astăzi, într-o formă foarte virulentă, și este numită edulcorat „ordinea bazată pe reguli”.
Să ne întoarcem acum la geneza „Noii Ordini Mondiale” conduse de SUA și vom vedea viteza uimitoare cu care elitele docile și „binevoitoare” din țările Uniunii Europene s-au supus acestui nou dictat.
În 1991 – acum 33 de ani – președintele american George Bush Senior, tatăl dezastrului de mai târziu, George W. Bush, a folosit războiul SUA împotriva Irakului pentru a-și proclama „Noua Ordine Mondială” într-o serie de discursuri publice.
Pe fundalul prăbușirii Uniunii Sovietice, el și-a prezentat viziunea extrem de reacționară asupra rolului global al elitelor americane în viitor. Cu toate acestea, pentru a face această viziune terifiantă acceptabilă pentru popoarele implicate, Bush s-a prezentat ca un fel de Maica Tereza politică, în a cărei „nouă ordine mondială” pașnică „prevalează dreptul și nu puterea”.
Sub un steag fals
Războiul SUA împotriva Irakului urma să ofere o ocazie unică pentru o nouă eră istorică de cooperare globală, care să fie (citez din Bush):
„liberă de amenințarea terorii, mai puternică în urmărirea dreptății și mai sigură în căutarea păcii. O eră în care națiunile lumii, Est și Vest, Nord și Sud, prosperă și trăiesc în armonie. O sută de generații înaintea noastră au căutat această cale dificilă către pace, iar această căutare a fost însoțită de o mie de războaie. Astăzi, durerile facerii Noii Ordini Mondiale au început. Va fi o lume așa cum nu am mai cunoscut-o până acum. O lume în care dreptul înlocuiește legea junglei. O lume în care națiunile își împart responsabilitatea pentru libertate și justiție. O lume în care cei puternici respectă drepturile celor slabi”.
Cine nu și-ar dori să trăiască într-o astfel de „nouă ordine mondială” paradiziacă? Prin alte discursuri de acest tip, președintele american a promis popoarelor lumii raiul pe pământ, realizarea unui vis străvechi al omenirii.
Dar viziunea lui Bush s-a plasat sub un steag fals încă de la început. El a folosit cu abilitate concepte umanitare, de stânga, pentru a pune în aplicare politici inumane la nivel global, nu pentru binele umanității, ci pentru profitul unei mici elite capitaliste, care nu era organizată la nivel național, ci internațional și care opera la nivel global.
Cu toate acestea, Bush a precizat deja la acea vreme că promisiunea sa privind o „nouă ordine mondială” frumoasă și pașnică nu putea fi realizată fără noi războaie, sub conducerea politică și economică a SUA:
„Dacă nu ne-am demonstra hotărârea (în războiul împotriva Irakului), am trimite un semnal nepotrivit fiecărui despot actual și potențial din întreaga lume. America și lumea este necesar să își apere interesele vitale comune – și o vom face……. America și lumea este necesar să reziste agresiunii, și o vom face. Și încă ceva: în urmărirea acestor obiective, America nu va fi intimidată……. În fața tiraniei, nimeni să nu se îndoiască de credibilitatea și fiabilitatea americană și nimeni să nu se îndoiască de faptul că nu există alternativă la rolul de lider al Americii”.
Și apoi, dincolo de orice considerații morale, Bush a subliniat ceea ce era probabil cel mai important motiv pentru războiul împotriva Irakului la momentul respectiv, deoarece – a spus Bush textual – pentru SUA „interese economice vitale sunt, de asemenea, în joc ……. fiindcă Irakul deține aproximativ 10% din rezervele cunoscute de petrol ale lumii”.
Aceasta arăta deja clar că „Noua Ordine Mondială” nu va fi atât de diferită de vechea ordine a neocolonialismului, în caracteristicile sale de bază neoliberale.
Sub conducerea Pentagonului, o serie întreagă de experți, de la o serie de grupuri de reflecție americane, au elaborat modul în care NOM urma să fie pusă în aplicare în ceea ce privește politica externă. O lucrare de cercetare a maiorului american Bart R. Kessler pentru Air Command and Staff College din 1997, intitulată The Meaning Behind the Words (Sensul din spatele cuvintelor), oferă o bună imagine de ansamblu.
„Stabilă din punct de vedere economic și liberă din punct de vedere cultural” – comunitatea elitelor internaționale
Potrivit acestuia, NOM a lui Bush se îndepărta radical de tradiția „realistă” a lui Richard Nixon și Henry Kissinger, cel puțin în ceea ce privește abordarea sa. Aceștia din urmă vedeau ordinea mondială în primul rând ca pe o distribuție stabilă a puterii între state mari, suverane. În schimb, NOM a lui Bush urma școala de gândire americană „liberală, idealistă”, conform căreia ordinea mondială între popoare și state se stabilește pe baza valorilor comune și a intereselor economice și politice ale elitelor internaționale (!).
În termeni pur formali, se punea mare preț pe democrație și drepturile omului, precum și pe dreptul internațional și cooperarea cu ONU. În același timp, însă, convingerea elitelor americane că Statele Unite sunt o „națiune excepțională și indispensabilă”, care nu este necesar să respecte nicio lege, dar care poate impune legi altor națiuni, era deja clară între rândurile primelor proiecte ale NOM.
Potrivit maiorului Kessler, NOM a lui Bush era „globalistă și axată pe gestionarea globală”. Potrivit generalului american Walter R. Sharp, șeful unui grup de lucru al Pentagonului pentru a defini NOM a lui Bush, se crea „o comunitate a elitelor internaționale ……. care este sigură din punct de vedere fizic, stabilă din punct de vedere economic și liberă din punct de vedere cultural”, pentru o integrare mai puternică a relațiilor economice și financiare, prin înlăturarea barierelor economice și financiare naționale.
Condițiile prealabile pentru succesul NOM ar fi putut fi îndeplinite numai prin crearea unei baze de valori și interese economice și politice comune, în beneficiul elitelor internaționale (!). Iar aceasta se putea petrece doar în cadrul globalizării neoliberale. În consecință, generalul Sharp a condamnat, de asemenea, principiul suveranității naționale, pe care l-a descris ca fiind un „fetișism popular” învechit, dar încă valabil.
Pumnul invizibil
Daniel S. Papp, om de știință și consilier al guvernului american la acea vreme, a definit NOM a lui Bush ca fiind „o lume unipolară bazată la cel mai înalt nivel pe puterea militară americană ”. La un nivel inferior, în cadrul globalizării, lumea ar fi apoi organizată în trei blocuri economice și comerciale controlate de Washington. Unul dintre acestea ar fi UE.
Dar ce s-ar petrece dacă națiunile ar dori să rămână suverane și să își definească interesele diferit de „comunitatea internațională” condusă de SUA?
Aceste națiuni ar risca rapid să fie declarate state răufăcătoare sau agresoare, care nu ar avea nimic bun de așteptat. Ideea a fost clarificată de membrul grupului de armament R. Wright – un alt membru al Grupului de studiu al Pentagonului – în ceea ce el a descris ca fiind o „strategie cu adevărat vizionară pentru poliția internațională a SUA”. Acesta afirma, printre altele:
„Lecția războiului din Irak (din 1991) este aceea că un stat mic nu se poate apăra împotriva forței aeriene a unei superputeri”.
În acest moment, președintele Bush a intervenit personal, și a dat lecții întregii lumi referindu-se la soarta Irakului: toate statele necinstite ar fi cazul să recunoască, în fața „ororilor războiului”, că „nicio națiune nu poate rezista în fața unei lumi unite” și că, prin urmare, ar fi mai bine pentru ele „să revină pașnic în familia națiunilor iubitoare de pace”.
Aceste elemente de bază ale NOM a lui Bush au fost folosite de atunci de nenumărate ori pentru a justifica noi sancțiuni americane și alte măsuri economice coercitive, inclusiv noi războaie de agresiune ale SUA. Forța motrice din spatele acestor măsuri este globalizarea neoliberală și în spatele acesteia se află încrengătura dintre capitalismul expansiv al SUA și imperialismul guvernului SUA.
Cel mai influent comentator din SUA la acea vreme, Thomas L. Friedman, care scria pentru New York Times (NYT), a clarificat aspectul în câteva cuvinte:
„Capitalismul pieței libere și răspândirea sa în aproape fiecare colț al lumii sunt protejate în primul rând de puterea militară a SUA”. (Manifesto for a Fast World – Manifest pentru o lume a vitezei, NYT).
Potrivit generalului în retragere Brent Scowcroft, fost consilier pe probleme de securitate națională al lui Bush Senior și ulterior director al unei firme internaționale de consultanță, capitalul american a fost cel care a beneficiat cel mai mult de pe urma globalizării neoliberale. La propriu:
„Aceasta este o lume în care capitalismul poate prospera. Deoarece Statele Unite au fost singura superputere, globalizarea și puterea americană au devenit sinonime”.
În ziua în care NATO condusă de SUA și-a lansat războiul de agresiune neprovocat împotriva Iugoslaviei, încălcând dreptul internațional, Friedman, menționat mai sus, scria:
„Pentru ca globalizarea să funcționeze, America nu e cazul să se teamă să acționeze ca o superputere atotputernică ce este. Mâna invizibilă a pieței nu va funcționa niciodată fără McDonnell-Douglas, proiectantul F-15. Iar pumnul invizibil care menține lumea în siguranță pentru hamburgerii McDonald’s și tehnologiile Silicon Valley este armata, marina, forțele aeriene și corpul de pușcași marini ale SUA”.
Dar, potrivit generalului în retragere Scowcroft, la începutul anilor 1990, forțele armate americane nici măcar nu era nevoie să intervină militar, în majoritatea cazurilor, pentru a proteja globalizarea neoliberală:
„Ori de câte ori americanii negociază cu alte țări protecția investițiilor, accesul pe piață sau orice altceva, umbra puterii militare americane cade întotdeauna pe masa negocierilor”.
Autor: Rainer Rupp
Sursa: yogaesoteric
NOTA
Acest articol se bazează pe un discurs ținut la 23 martie 2024 la Teatrul HoffART din Darmstadt. Evenimentul a fost organizat de NachDenkSeiten și Deutscher Freidenker-Verband e.V.
