FC Braşov: au venit italienii!
Primul semn al prezenţei investitorilor italieni în fotbalul braşovean fost dat astăzi, când un reprezentant al unei puternice firme a sosit la Braşov. Primul popas a fost făcut la sediul clubului FC Braşov.
Este vorba de reprezentantul ,,Nilor Group LTD”, care are sediul fiscal în Anglia şi sediul operativ în Elveţia şi care acţionează în diverse sectoare ale industriei şi serviciilor. Acest concern, cu putere financiară importantă, ar fi interesat de cumpărarea FC Braşov, după cum a precizat emisarul lui, care este totodată abilitat pentru continuarea şi finalizarea tranzacţiei.
Reprezentantul firmei care doreşte efectuarea tranzacţiei, este italianul Giovanni Pellegrini, un antrenor de fotbal, care a fost investit cu puteri depline în ceea ce priveşte continuarea demersurilor, privind cumpărarea clubului (foto centru, invitat de preşedintele CA al FC Braşov, medicul Gheorghe Popa, în sediul clubului).
După cum au precizat oaspeţii, înainte de a se lua o decizie privitoare la cumpărarea echipei, vor trebui analizate documentele şi vor fi necesare noi runde de întâlniri, între cele două părţi şi, de asemenea, discuţii cu avocaţii. A mai fost precizat faptul că, în mare, reprezentantul concernului este la curent cu situaţia clubului braşovean.
Pentru a se edifica şi din punct de vedere al jocului echipei, oaspeţii vor fi prezenţi mâine la meciul ,,stegarilor”, cu Unirea Tărlungeni, care se va disputa pe stadionul Tineretului (ora 11,00).
Dorin Duşa