FC Braşov s-a reunit într-un climat de incertitudine!

FC Braşov s-a reunit într-un climat de incertitudine!

0 558

FC Braşov s-a reunit astăzi la stadionul Tineretului, într-un climat de incertitudine, amplificat de retrogradarea în liga secundă. Echipa are un nou staff de conducere şi administrativ :Vasile Dochiţa, preşedinte, Flavius Moldovan, director sportiv, Cosmin Bodea, antrenor principal şi Mihai Stere, antrenor secund. La chemarea acestora, au venit la stadionul Tineretului, 20 de jucători, majoritatea juniori, semn că la acest capitol, obligatoriu în liga secundă, FC Braşov ar putea lua faţa multor echipe. Cu toţii au efectuat ture de teren şi exerciţii uşoare, la stadionul Tineretului, chiar dacă arşiţa a fost un impediment major. Jucătorii prezenţă la primul antrenament : Mutu, Iacob, Căucă, David (Academia Piteşti), Potecu (Baia Mare), Ţuţu, Iakab (Sf Gheorghe), Moraru, H.Popa (Caransebeş), Boţia, Bic (Satu Mare), Pamfilie, Olteanu, Rusu, Bleambu, Alex. Andrei, Monea, Stoichescu (Lugoj), Damian, Buga. Cert este că echipa va fi construită în jurul veteranului Mugurel Buga, pe care Cosmin Bodea îl aşteaptă să fie ,,antrenorul din vestiar, care să le explice jucătorilor ce înseamnă FC Braşov”. Cosmin Bodea, a evoluat mult timp la FC Braşov şi consideră că aici a petrecut cea mai frumoasă perioadă din viaţa de fotbalist : ,,Este o onoare pentru mine să antrenez FC Braşov, echipa unde m-am simţit cel mai bine, în cariera mea de jucător. Practic pornim de la zero, dar sperăm să facem o echipă competitivă, care să aibă şi rezultate, dar să readucă spectatorii la stadion. Dorim în primul rând să formăm un lot de jucători, care să ne dea speranţe pentru viitor şi în funcţie de ce lot reuşim să încropim, ne vom stabili şi un obiectiv. Personal, mi-aş dori să promovăm din primul an, dar nu cred că va fi prea simplu. Dacă vom reuşi să aducem toţi jucătorii pe care îi avem în vedere, ne vom putea realiza obiectivul”.

În perioada următoare, lotul echipei FC Braşov s-ar putea îmbogăţi cu doi- trei jucători, care nu intră în vederea prim divizionarelor, odată cu debutul campionatului Ligii I.

Progrmul echipei braşovene include în continuare un cantonament în Poiana Braşov, din 26 iulie şi mai multe meciuri amicale, primul dintre ele fiind fixat la Bod.

 

Dorin Duşa

 

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.