Fecioara Maria in Panteonul romanesc
In Panteonul romanesc, Fecioara Maria, denumita Santamaria Mare la Adormire si Santamaria mica la Nastere, este foarte importanta, cele doua sarbatori fiind legate esential de innoirea timpului la Anul Nou Biblic, aflat in preajma echinoctiului de toamna. In practicile magice, Maica Domnului este invocata de fete sa se marite, de femei sa nasca usor, de mame sa aiba copii sanatosi, de descantatoare sa vindece bolile.
In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand incalca interdictiile impuse de ea, ca o adevarata mama. In legatura cu sfarsitul vietii Fecioarei Maria, se foloseste, din vechime, termenul de „adormire”, iar in istoria crestinismului oriental acest eveniment a inceput sa fie marcat din secolul al VII-lea, in timpul imparatului bizantin Mauritiu.
In acelasi veac, sarbatoarea a fost introdusa si la Roma de catre un papa grec, Sergiu I, pentru ca in secolul urmator termenul de „adormire” sa fie inlocuit la catolici cu cel deja consacrat astazi „asumptiune” (ridicare). Dupa 24 de zile de la Adormirea Maicii Domnului, crestinii celebreaza, in 8 septembrie, Nasterea Sfintei Fecioare Maria. Acest praznic marcheaza, in ritul rasaritean, prima sarbatoare deosebita inchinata unui sfant de la data inceperii unui nou an bisericesc, respectiv 1 septembrie.
Celebrarea acestei zile sfinte crestinilor nu se intemeiaza pe Sf. Scriptura, ci numai pe traditia bisericii. Astfel, potrivit traditiei, parintii Maicii Domnului erau Ioachim si Ana, deveniti astazi sfinti pentru cele doua biserici. Aceeasi sursa ne indica faptul ca cei doi, desi erau in varsta si sterpi, isi doreau foarte mult un copil. In cele din urma, Sf. Fecioara s-a nascut ca rod al rugaciunilor si lacrimilor parintilor, dar si al planului divin de mantuire pentru umanitate prevazut de Dumnezeu.
Inca din primele veacuri de crestinism, multi sfinti parinti au cinstit sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului cu cantari de lauda bazate pe cunoasterea adanca a Bibliei.
