Festivalul Cerbul de Aur 2008 la start!

Festivalul Cerbul de Aur 2008 la start!

0 415

Festivalul international de muzica pop Cerbul de Aur 2008 incepe, miercuri, in Piata Sfatului din Brasov cu un spectacol special sustinut de trupele rock Iris si Directia 5.
Piese celebre cantate in trecut pe scena Cerbului, precum ‘Deschideti poarta soarelui’, “La fereastra ta”, “Noapte albastra”, “Un actor grabit”, “Say something”, “Strada ta”, “Spune-mi”, “Si ce daca”, “Sa mori de dragoste ranita”, “Dor de viata”, “Natasa” sau “Let me try” vor rasuna in interpretarea unora dintre cei mai mari artisti romani – Iris, Directia 5, Aura Urziceanu, Angela Similea, Doru Tufis, Paula Seling, Gabriel Cotabita, Nicola, Laurentiu Cazan, Monica Anghel, Luminita Anghel, Mircea Baniciu, Marcel Pavel si Nico.
Seara de 3 septembrie va continua cu prima semifinala, in care vor concura zece artisti, iar recitalul va fi sustinut de grupul spaniol Los Vivancos.
In urmatoarele doua seri, in care alti 20 de concurenti se vor intrece pentru trofeul Cerbul de Aur, vor concerta interpreta spaniola Natalia Rodriguez, Stefan Banica Jr., Horia Brenciu & Orchestra, Ruslana si Iris. Seria recitalurilor va fi incheiata pe 6 septembrie, in seara de Gala, de celebra trupa britanica Simply Red.
Pe 7 si 8 septembrie, pe scena Cerbului de Aur vor urca numerosi artisti ai muzicii folclorice, precum Nicolae Furdui Iancu, Tiberiu Ceia sau Matilda Pascal Cojocarita, plus Damian Draghici & Brothers.
La Festivalul International Cerbul de Aur 2008 se vor intrece 25 de concurenti din strainatate si cinci din Romania, dupa retragerea interpretei Dewi Marpaung din Indonezia si a trupei Mudmen din Canada, inlocuiti cu Provincialii si interpreta Annamari Dancs.
Tony Poptamas&Desperado featuring Alexandra Ungureanu, Razvan Krivach si Dragos Chircu sunt interpretii care au fost desemnati la finala nationala sa reprezinte Romania la Festivalul International Cerbul de Aur 2008.
Interpretii alesi sa reprezinte Romania vor concura cu alti 25 de artisti din China – Chen Luhong si En Yang, Moldova – Alexa, Millenium si Olia Tira, Suedia – Biondo si Josefin, Cuba – Biu, Franta – 3Nity, Germania – Alexander Prosek, Norvegia – Crash!, Argentina – Nicolas Cantoro, Marea Britanie – Nicole Jane, Australia – Sarah Reene, Rusia – Lena Grach si Victoria Linskaya, Israel – Tami & Nir, San Marino – Miodio, Letonia – Sabine Berzina, Slovenia – Maya, Malta – Priscilla, Italia – Krikka Reggae, Turcia – Deniz, Bulgaria – Nevena si Belarus – Alexandra&Constantin.
Potrivit regulamentului festivalului, castigatorii trofeelor Cerbul de aur (10.000 de euro), Cerbul de argint (7.000 de euro) si Cerbul de bronz (5.000 de euro), vor fi desemnati de un juriu, care la aceasta editie este format din Valeriu Lazarov, Dida Dragan, Horia Moculescu, Victor Socaciu, Eugen Doga – compozitor, Rolf Wetzel – reprezentant casa de productie din Germania, Alfredo Tisocco – compozitor, presedintele Cramp Music din Italia, Marty Cintron – solist No Mercy, Ande Paivalainen – presedinte Taurus Music Frod, din Finlanda. Presedintele Juriului nu a fost inca stabilit.
Pe langa cele trei premii, vor mai fi acordate premiul de popularitate si premiul special al juriului care nu sunt remunerate, cat si un numar de 250 de medalii jubiliare care vor fi inmanate tuturor celor care, de-a lungul timpului au contribuit la realizarea festivalului, precum Sanda Taranu, Iurie Darie, Valeriu Lazarov.
Bugetul celei de-a 16-a editii a Cerbului de Aur se ridica la suma de 1.138.000 de euro, fara contributia Primariei si a Consilului Judetean Brasov. Din aceasta suma, circa 40% reprezinta onorariile invitatilor, 40% manopera, transportul, cazarea, carburantii si altele.
Evenimentul muzical, care aniverseaza 40 de ani de la debutul sau, va fi transmis in direct de TVR 1 si TVR International.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.