Fi​scul verifica alte 30 de persoane fizice cu averi mari

Fi​scul verifica alte 30 de persoane fizice cu averi mari

0 1407
Din primele 10 controale finalizate, in trei cazuri au fost deschise dosare penale

Fiscul a declansat in noiembrie 2015 un numar de 30 de verificari noi pe segmentul Persoanelor Fizice cu Averi Mari, a declarat miercuri Eugen Serban directorul general al Directiei Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF, la o conferinta organizata de PwC pe tema conformarii voluntare.
Reamintim ca in acest an au fost finalizate  verificarile fiscale in cazul primelor 10 persoane din grupul PFAM, iar in 3 situatii au fost sesizate organele de cercetare penala. „Cei trei provin din zona imobiliara, constructii, dar si investitori”, a precizat Serban.
Grupul PFAM este format din 336 persoane, constatandu-se venituri nedeclarate de aproape 87 milioane de lei.
Peste 100 de persoane fizice din cele 313 selectate de ANAF in prima faza pentru verificarea fiscala au de justificat sume cuprinse intre 1 milion de lei si 5 milioane lei, aproape 50 de persoane au fost gasite cu diferente nedeclarate de 5-10 milioane lei, iar 35 de persoane cu 10-20 milioane lei. anaf averi
Astfel, 118 persoane fizice au fost depistate cu averi nejustificate intre 1 si 5 milioane lei, 48 de persoane cu 5-10 milioane lei, 35 persoane fizice cu 10-20 milioane lei, iar 18 contribuabili trebuie sa justifice sume de peste 20 milioane lei, potrivit situatiei pe intervale de risc fiscal transmise de ANAF pentru primele 313 persoane selectate pentru verificari fiscale prealabile documentare (VFPD), rezultata in urma analizelor de risc efectuate in luna mai.
Inca 40 de persoane au fost identificate cu sume de justificat intre 500.000 lei si 1 milion lei, 45 de persoane cu sume intre 100.000 lei si 500.000 lei, iar 9 contribuabili au fost gasiti cu diferente intre 50.000 lei si 100.000 lei.
„Persoanele care prezinta risc de nedeclarare mai mic de 1 milion de lei au fost selectate, in cea mai mare parte, datorita faptului ca sunt rude sau afini cu persoane incadrate in transele superioare de risc, selectarea facandu-se concomitent, potrivit prevederilor legale”, spun oficialii ANAF.

Procedura de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate prevede ca activitatea de gestionare a riscurilor pe care persoanele fizice le prezinta pentru administratia fiscala se realizeaza prin procesarea si elaborarea listei persoanelor care depasesc riscul minim, elaborarea propunerilor pentru efectuarea verificarii fiscale prealabile documentare, avand in vedere valoarea riscului de nedeclarare, in ordinea descrescatoare, cu respectarea valorii riscului minim stabilit.
Daca din informatiile detinute, organul fiscal identifica existenta in lista a unor persoane care au calitatea de sot/sotie, rude sau afini pana la gradul al II-lea inclusiv, elaborarea propunerilor se face concomitent pentru toate aceste persoane.
ANAF sPrintre cei care vor fi verificati de Fisc se numara romanii cu avere afisata semnificativa (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creante din creditari acordate companiilor si/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative in conturi bancare din Romania sau din strainatate, cheltuieli personale ridicate) nejustificata de veniturile declarate. Actiunea Fiscului vizeaza verificarea veniturilor si a declararii acestora incepand cu anul 2011, intrucat doar pentru acestea se poate aplica atat regula de impozitare a veniturilor a caror sursa nu a fost identificata, cat si procedura de verificare, conform normelor stabilite de legiuitor.
Dintre cele 14,3 milioane de persoane care au venituri impozabile in Romania, 295.000 de persoane fizice au intrat in esantionul semnificativ supus analizei de risc.
Pentru persoanele din acest esantion, ANAF a analizat veniturile declarate, achizitiile de locuinte, terenuri, masini, ambarcatiuni si aeronave, depozite in banci si imprumuturi catre firme. In urma analizei, ANAF a gasit 132.246 de persoane fizice cu diferenta de peste 10% intre veniturile estimate si veniturile declarate.
A urmat un nou filtru: determinarea cazurilor semnificative: risc anual de nedeclarare a veniturilor mai mare de un milion de lei, achizitii de proprietati imobiliare de minimum 700.000 de lei, achizitii de autoturisme in valoare insumata de minimum 350.000 lei. In urma aplicarii acestui filtru, ANAF a identificat 5.884 de persoane fizice cu grad ridicat de risc fiscal.
Dupa aceasta etapa s-a trecut la determinarea posibilitatii de acoperire a riscului intre rude:
identificarea rudelor pana la gradul II pentru cele 5.884 de persoane cu grad ridicat de risc
verificarea veniturilor declarate semnificative ale sotilor care ar putea compensa sau diminua riscurile calculate pentru cei 5.884
verificarea apartenentei la grupul de risc a persoanelor de 132.246 persoane (vezi mai sus) aflate in diferite grade de rudenie cu esantionul de 5.884
Ca urmare a acestui filtru, din esantionul de 5.884 persoane s-au eliminat 1.161 de persoane pentru care riscul de nedeclarare de peste 1 milion de lei era acoperit de veniturile sotilor. Asadar, au ramas 4.723 de contribuabili cu grad ridicat de risc fiscal. Acestra li s-au adaugat inca 3.156 de persoane (rude, afini) identificati cu risc fiscal in esantionul mai mare, de 132.246 de persoane cu diferenta de peste 10% intre veniturile estimate si veniturile declarate.
Rezultat final: 7.879 de cetateni au fost propusi pentru verificare amanuntita.
Ei au fost grupati in 4 grupe de risc:
Patron bogat de firma saraca:anaf sw
a) cei care detin patrimoniu semnificativ – case, masini, imprumuturi catre firme, patrimoniu ce nu corespunde cu veniturile declarate;
b) detin firme cu cifre de afaceri viabile, dar cu rezultate proaste (tot timpul pe pierdere sau cu un profit mult prea mic fata de cifra de afaceri)
Persoane cu patrimoniu semnificativ, dar fara activitati economice cunoscute (Fiscul considera ca aceste persoane obtin veniturile fie din activitati legale dar nedeclarate, fie din activitati ilegale precum camatarie, trafic de persoane)
Persoane cu venituri volatile: e vorba despre persoane din lumea spectacolului, unde nu exista un contract permanent, iar veniturile provin exclusiv din participarea la evenimente si exploatarea comerciala a dreptului de imagine
Persoane care nu intra in cele trei profiluri, dar prezinta riscuri semnificative
Ca urmare a acestor filtre, 5.399 de contribuabili sunt vizati pentru prima serie de verificari.

ANAF a infiintat 8 servicii distincte de verificari fiscale, impartite in toate zonele tarii: Bucuresti, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi, Galati, Ploiesti si Craiova, unde vor lucra 100 de angajati.

Sursa: HotNews.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.