FIERB CREERE SI LA BUCURESTI !!
Cele mai bune decizii de business sunt cele care, deși pe moment pot părea controversate, fac pe termen lung diferența între companiile de succes și cele mediocre.
Când a ales, în urmă cu mai bine de o sută de ani, să dubleze salariile angajaților, Henry Ford a făcut cea mai bună decizie de business din toate timpurile, pentru că aceasta i-a permis să atragă în companie talentele de care avea nevoie și să-și asigure o clasă de muncitori eficienți, afirmă cel mai cunoscut consultant în strategii de creștere, Verne Harnish, în cartea sa „The greatest business decisions of all time”. Harnish a alcătuit o listă cu 18 decizii de management, devenite legendare și al căror rezultat s-a dovedit a fi de mare succes.
Printre acestea figurează și decizia de a-l readuce la conducerea Apple pe Steve Jobs, care fusese concediat în urmă cu mai bine de zece ani din compania pe care o fondase sau decizia luată de Sam Walton, fondator al lanțului de magazine Wal-Mart, care în 1962, a anunțat că vrea să stabilească întâlniri regulate cu toți angajații, sâmbăta dimineața, timp de două ore și jumătate, în fiecare weekend, susținând că cei care nu sunt dispuși să lucreze în weekend nu au ce căuta în retail.
O mare parte din succesul actual al gigantului sud-coreean Samsung se datorează și deciziei managerilor săi din urmă cu mai bine de două decenii de a-i trimite pe cei mai buni dintre angajații săi să dezvolte operațiunile din întreaga lume, devenind o companie globală.
Cel mai bun manager din toate timpurile, cum a fost considerat Jack Welch, nu putea lipsi din această ierarhie, prin decizia sa de a înființa Crotonville, un centru de training de cel mai înalt nivel, în care s-au format sute de lideri care au ales “calea General Electric”. .
Trăim vremuri de mare incertitudine, iar un lucru esențial pe care l-ar putea face șefii companiilor este să-și aleagă oamenii potriviți alături de ei, susține Jim Collins – cel care a scris prefața cărții lui Verne Harnish. Iar acest lucru presupune, uneori, „să le ceri acelor oameni grozavi pe care i-ai adus la bord să te ghideze în domeniile din afara ariei tale de expertiză”.

Despre cum au reușit aceste decizii să facă istorie și, mai ales, despre cum pot deciziile de business bune să propulseze afacerile unei companii, a vorbit, în detaliu Verne Harnish, în cadrul evenimentului SEE Growth Summit, organizat în premieră, la București, pe 9 iunie, la JW Marriott. Growth Summit oferă mai multe idei practice, aplicabile, pe minut decât orice alt eveniment de management din lume”, potrivit editorilor ediției americane a revistei Fortune
„
„