Finantare europeana pentru programul de izolare a blocurilor

Finantare europeana pentru programul de izolare a blocurilor

0 212
Primaria Brasov a inceput scrierea cererilor de finantare pentru accesarea de fonduri in vederea izolarii termice prin Programul Operational Regional – Lucrari de crestere a eficientei energetice a blocurilor. Autoritatile au amintit ca Primaria are dosare pentru 126 de blocuri. Asa cum au anuntat si in alte conferinte de presa, pentru acestea sunt gata proiectele tehnice. Mai exact , sustine purtatul de cuvant al primariei, Sorin Toarcea, proiectele pentru 29 de blocuri au fost elaborate in 2011, iar pentru celelalte 97 acestea au fost finalizate in 2012.
Documentatia pentru fiecare bloc in parte va cuprinde: cererea de finantare, proiectul tehnic, studiu de fezabilitate, auditul energetic si dovada veniturilor proprietarilor, deoarece in functie de aceste venituri se va stabili si cota de participare a fiecarei asociatii de proprietari in parte.
Primarul George Scripcaru a declarat ieri ca ,,in perioada urmatoare vom contacta fiecare asociatie de proprietari pentru a le comunica modalitatea prin care se va realiza dovada veniturilor (in principiu se va solicitat ca fiecare familie sa faca dovada veniturilor si in functie de numarul de membrii ai familiei se va stabili venitul mediu pe membru de familie”.
Primarul a tinut sa sublinieze care va fi, procentual, aportul autoritatilor. Astfel, spune acesta,  ,,daca mai mult de jumatate dintre propietari din cladirea supusa reabilitarii termice au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 150 euro, contributia asociatiei locatari va fi de 10%, iar a autoritatii locale de 30%. Daca mai mult de jumatate dintre proprietari au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 350 euro, contributia asociatiei de locatari va fi egala cu cea a autoritatii locale, respectiv 20%, iar daca membrii asociatiei de locatari au un venit mediu net de 500 euro, contributia asociatiei va fi de 30%, iar a autoritatii locale de 10%.”
Acest proiect, ne-a transmis Toarcea, va beneficia de un buget total, la nivelul intregii tari de 304 milioane euro, din care 150 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), iar 154 milioane euro reprezinta contibutia nationala asigurata din bugetul de stat, bugetul autoritatilor locale si, la solicitarea Comisiei Europene, contributii ale asociatiilor de proprietari.
Gradul de confinantare al fiecarui proiect depus va fi de 60% din FEDR si bugetul stat, restul fiind acoperit de autoritatile locale si asociatiile de proprietari. Contributia de 40% a autoritatilor locale si asociatiilor de proprietari va varia in functie de veniturile persoanelor beneficiare.
 
Iulian Rinder

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.