Flacara violet = negativa,
flama viola = pozitiva
Cazul Mutu a dezlegat limbile priceputilor si ageamiilor in fotbal, profesori de civism si etica deopotriva. Imediat ce s-a aflat ca lui Adrian, aflat in varf de forma la Fiorentina, un test antidoping i-a depistat urmele unei substante interzise in organism, toata lumea a avut cate ceva de spus despre patania Briliantului. Cei mai multi au apelat la ultrafacilul „V-am zis io!” si l-au condamnat pe Mutu inainte ca forurile competente in materie de dopaj sa se pronunte in privinta carierei viitoare a lui Adrian. E drept si ca Mutu nu va mai iesi niciodata de sub efectul cocainei consumate pe vremea cand juca la Chelsea, chiar daca va avea organismul curat tot restul vietii. CV-ul ii va ramane vesnic patat si detractorii lui vor citi pasajul asta cu ochii sticlind de satisfactie de fiecare data cand talentatul atacant se va mai afla la cate-o rascruce a vietii lui. Altii i-au gasit circumstante atenuante, dar astia sunt sinistrii frati Becali sau Nicu Gheara, samsarii pe care soarta lui Mutu ii preocupa doar in litera contractului de impresariat sau cumetrie. Pentru prosti a ramas de rumegat varianta in care doamna Mutu-mama si-a uitat pastilele de slabit in casa din Italia a fotbalistului iar Adi, in timp ce facea curat in dormitor dupa ma-sa, a hapait o pastiluta care-l incurca pe noptiera.
Problema lui Mutu este, cred, balastul increderii cu care a fost investit. Oricate exercitii ar face sau – iata – oricate pastile si-ar baga, lestul sperantelor microbiste pe care i l-au agatat de picioare fanii si consumatorii mioritici de fotbal il afunda in iarba. Aoleu!, nu trebuia sa zic iarba!. In gazon, na.
De ce nu ne putem uita la Mutu ca la un fotbalist dibaci, chiar foarte dibaci, si doar atat? De ce trebuie sa facem din el farul idealurilor noastre de calificare? De ce e nevoie sa-l incarcam cu responsabilitati si calitati morale stricte pe care omul nu le are si nici n-are chef sa le aiba? De ce vrem sa facem din el liderul incontestabil al vestiarului si sa-l creditam cu abilitati de comunicare si impunere in fata coechipierilor cand baiatul da tot ce poate in materie de dominare la club, inconjurat de doua-trei puicute proaste, care ies si ele din anonimat pentru o jumatate de noapte?
Ideal pentru echipa nationala ar fi ca selectionerul – oricare ar fi el – sa-l convoace pe Mutu in calitate de jucator genial, care poate sa vrajeasca mingea in cinci partide si sa n-aiba niciun efect asupra ei in alte zece. De ce vrajitorii autentici au dreptul sa treaca prin pase proaste – vezi ca si ei dau pase? – iar samanul inventat Mutu trebuie sa dea acelasi randament, ca o masinarie de serie?
Acum, dupa ce a fost depistat pozitiv si la al doilea test, care i-a detectat in corp aceeasi substanta – sibutramina – Mutu n-are de ce sa fie mai ingrijorat decat in urma primului control, tocmai pentru ca prezenta medicamentului intareste banuiala ca Mutu urma o cura de slabire. Briliantul era, se pare, obsedat de eliminarea grasimilor din organism si incerca, oricum, sa slabeasca dupa ce acumulase niste kilograme in urma operatiei de menisc.
Eu cred ca, de fapt, Adi incerca sa-l mai slabeasca. Sa-l mai slabeasca selectionerul, ziaristii, fanii, priceputii si ageamiii care ii incarca la fiecare interventie rucsacul responsabilitatii de sef de vestiar, lider de generatie, erou national sau vedeta intergalactica.
Sunt convins ca saritorii in apararea lui Mutu nu si-au epuizat munitia. Nu a intrat inca in scena microbistul Viorel Hrebenciuc. Abia astept demonstratia ca al doilea test a facut intr-o joi, iar energia flacarii viola il va ajuta pe Mutu sa iasa negativ chiar daca el este de fapt pozitiv.
Intr-una din zilele astea trebuie sa ne lamurim daca flacara violet e mai negativa decat flama viola cu care arde Mutu la Fiorentina. Numai sa avem gaz destul.
Vifor Rotar
