Focurile de Samedru

Mosii de Toamna Este sarbatoarea care se tine in cinstea mortilor (mosilor) in Ajunul lui Samedru. Datina deosebit de importanta in lumea satului romanesc, Sarbatoarea Mosilor provine din cultul arhaic al stramosilor totemici. Se presupune ca obiceiul dateaza din vremea geto-dacilor, despre care se crede ca practicau diferite ritualuri religioase. In cadrul acestora, in apropierea unor mari focuri, se organizau banchete la care spargeau vase din lut. Si despre cioburile gasite in gropile rituale, descoperite pe teritoriul Romaniei, se crede ca ar fi fost ofrande aduse Mosilor de sub pamant. (Cornel Dan Niculae – Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc). In Tinutul Almajului, cu aceasta ocazie, este cunoscut faptul ca se face urmatoarea incantatie: “Voi mosi stramosi Sa-mi fiti toti voiosi Sa-mi dati spor in casa Mult pe masa Cu mult ajutor In campul cu flori” (Emil Petrovici – Folclor din valea Almajului).

 

Focul lui Samedru In unele zone, in noaptea 25/26 octombrie, se aprinde un foc ritual numit Focul lui Samedru. Se pare ca obiceiul este pastrat si astazi in judetele Arges, Dambovita,Valcea, in zone montane si submontane din Muntenia, Oltenia si Moldova, chiar daca nu se constientizeaza semnificatia initiala, rituala. Inainte cu doua-trei saptamani, cete de copii, insotiti de cativa feciori, aleg un loc potrivit pentru aprinderea focului, aduna crengute de brad, iar in dupa amiaza de 25 octombrie, merg in padure si doboara un brad pe care urmeaza sa-l arda, apoi, feciorii merg din casa in casa strigand: "Hai la Focul lui Samedru!".

In traditia romaneasca, bradul este arborele sacru prezent in toate ritualurile de trecere. Prin taierea lui, ritualul reprezinta un scenariu al mortii, dar si al renasterii, prin arderea acestuia. La Focul lui Samedru participa intreaga comunitate, cu totii intretin focul, femeile impart lumanari, colaci rituali, mere si covrigi, iar barbatii, tuica. La plecarea acasa, participantii iau carbuni aprinsi – simbol al fertilitatii – si ii arunca peste pasuni, gradini si livezi, pentru ca recoltele noului an sa fie bogate. Gestul are si rol apotropaic. Despre tinerii care reusesc sa sara peste acest foc, se spune ca se vor casatori in anul care urmeaza.

Samedru – Sf. Dumitru (26 octombrie) In aceasta zi, credinciosii ortodocsi il sarbatoresc pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, care a trait pe vremea imparatului roman Diocletian. Pentru ca a ajutat un crestin, a fost decapitat, ulterior fiind beatificat ca sfant.

Asa cum Sf. Gheorghe, cel care incuie iarna si infrunzeste codrul, stapaneste prima parte a anului, Samedrul (echivalentul Sf. Dumitru in calendarul ortodox), incuie vara, desfrunzeste codrul, este „patronul” iernii pastorale (26 oct. – 23 apr.) In vremurile stravechi, Samedru a fost considerat, nu doar inceput de anotimp, ci si inceput de an.

“Argumentele care sprijina ipoteza ca Samedru a functionat ca inceput de anotimp tin nu numai de domeniul culturii populare, ci si de cel economic – sfarsitul varatului si inceputul iernatului, incheierea fermentatiei vinului, ziua soroacelor – si biologic – inceputul ciclului de reproductie a oilor si caprelor, desfrunzitul codrului”. (Ion Ghinoiu – Sarbatori si obiceiuri romanesti). Conform calendarului celtic, popoarele din nord-vestul Europei aveau anul impartit in iarna si vara, despartite prin doua hotare ale timpului: 1 mai si 1 noiembrie (Ziua Tuturor Sfintilor).

Acceptand corespondenta celor doua perechi de date, din calendarul celtic si cel popular romanesc, J.G. Frazer afirma: „daca aceste termene au relativ putina insemnatate pentru agricultorul european, ele sunt deosebit de importante pentru crescatorul de vite caci, la apropierea verii, el isi scoate vitele pe camp sa pasca iarba frageda, iar cand se apropie iarna le aduce inapoi, in adapostul si caldura grajdurilor. In consecinta, nu pare lipsit de temei ca impartirea celtica a anului in doua semestre, la inceputul lunii mai si la inceputul lunii noiembrie, sa-si fi avut originea in vremurile cand celtii erau in primul rand un popor de pastori, a carui hrana depindea de cirezile sale, si, ca urmare, marile epoci ale anului erau legate pentru el de momentul cand vitele ieseau din gospodarii la inceputul verii si cand se intorceau din nou in grajduri, o data cu sosirea iernii. Chiar in Europa centrala, departe de regiunile ocupate acum de celti, se pot regasi clar urmele unei impartiri similare a anului…”. (J. G. Frazer – „Creanga de aur”, vol. V).

Se pare ca un calendar cu inceput de an la sfarsitul lunii octombrie a fost generat de aceeasi ocupatie straveche, cresterea animalelor: „ipoteza conform careia populatia straromaneasca, probabil si cea dacica, a avut in uz, asemanator celtilor, un calendar cu inceput de an toamna, celebrat in ziua in care se sarbatoreste azi Samedru, este confirmata si de dansul ritual al pastorilor banateni, executat numai de doua ori pe an: la imperecherea oilor, si dupa sase luni, la alesul sau formarea turmei” (Ion Ghinoiu – Sarbatori si obiceiuri romanesti).

In Panteonul romanesc, Samedru este un zeu important, o divinitate agrara, patron al pastorilor si cel care garanteaza soroacele. Acum este perioada in care se incheie socotelile pentru intelegerile facute in urma cu sase luni. Conform unei vechi zicale romanesti: “la Sangeorz se incaiera cainii, la Samedru se bat stapanii” (la Sangiorz se formeaza turmele cu noi pastori si caini, care, necunoscandu-se, se bat intre ei, iar la Samedru expira vechile invoieli, motiv de adalmas, sau cearta, daca acestea n-au fost respectate). Chiar si acum, unii pastori serbeaza „Anul Nou Pastoral” la o luna dupa echinoctiul de toamna, diferit de „Anul Nou Agrar” care incepe primavara, odata cu germinarea semintelor: „Fiind legat de iernatul, imperecheatul si gestatul oilor si caprelor si in functie de ritmul vietii acestor animale, Anul Pastoral este impartit in doua anotimpuri egale: o iarna fertila intre 26 octombrie – 23 aprilie si o vara sterila intre 23 aprilie- 26 octombrie”. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an)

Credinte… „In noaptea de Samedru, este obiceiul ca ciobanul sa-si astearna cojocul pe jos, in mijlocul stanei. Daca se aseaza pe el o oaie alba e semn ca iarna va fi geroasa si cu zapezi grele, din contra oaia neagra vesteste iarna usoara. Tot asa luna este un bun indiciu. Daca este luna plina cu cer senin, iarna va fi usoara. Luna plina cu cer inorat, anunta o iarna aspra cu zapezi mari si ger cumplit” (V.Kernbach – Universul mitic al romanilor) “Ciobanii pandesc spre dimineata cum se scoala oile. Daca prima sculata este alba si daca va pleca in jos – spre sud, iarna va fi grea. De va fi neagra si va pleca spre nord, iarna va fi usoara” (Pamfile Tudor – Sarbatorile de toamna si Postul Craciunului). “In Bucovina usturoiul trebuie semanat pana la Samedru, daca-l semeni dupa, poti sa ai mari pagube. Daca pui totusi cativa catei in pamant, amagesti spiritele si poti sa semeni si dupa Samedru” (Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman".