Fond pentru investitorii din diaspora. Cei care vin să facă afaceri în...

Fond pentru investitorii din diaspora. Cei care vin să facă afaceri în România ar putea primi de la stat suma investită

0 551

Guvernul vrea să atragă bani pentru investiţii de la românii care lucrează în străinătate. Cei care vin să facă afaceri în România, ar putea primi de la stat aceeaşi sumă de bani pe care au investit-o. Chiar şi aşa, românii din străinătate nici nu vor să audă. Corupţia şi birocraţia îi sperie cel mai mult.
Carmen munceşte de 16 ani în Spania. De aproape doi ani are propria afacere: un magazin alimentar în care a investit bani şi multă muncă. Nu este convinsă ca ar putea să îşi investească banii în Romania, aşa cum ar vrea Executivul de la Bucureşti.
Statul spaniol ajută foarte mult, ne ajută foarte mult mai ales pe noi emigrantii, nu face diferenţa între spanioli şi români. noi. Cu 10.000 de euro în România nu poţi să deschizi nimic, spune Carmen, româncă stabilită în Spania.
Atât ar fi dispus statul să îi ofere unui român care vrea să investească bani în Romania: maximum 50.000 mii de lei, adică puţin peste 10.000 de euro. Altceva îi ţine, însă, pe români departe de ţară.
Principalele proteste pe care le-am auzit în rândul românilor se referă şi la corupţia care există în România, spune Ciprian Roman, român stabilit în Spania.
S-a mers acasă cu un ban strâns de aici, s-a stat puţin, două luni, iar acum sunt din nou în Spania pentru că şi-au cheltuit banii, a mai spus Carmen, românca stabilită în Spania.11181010-1122392498
În Italia sunt 66.000 de firme româneşti, iar statul italian, la fel ca şi cel spaniol, îi încurajează să facă afaceri.
Dacă în Italia, între 2013 până astăzi, datorită crizei au fost închise aproape 300.000 de firme, tot în aceşti ani, comunitatea românilor din Italia a înfiinţat încă 10.000 de noi firme, a declarat Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia.
Ei fac foarte bine diferenţa între birocraţia din ţările respective şi au constatat câtă diferenţă este între birocraţia din Marea Britanie, de exemplu, şi birocraţia din România. Şi atunci, evident, că această diferenţă de abordare, care înseamnă timp, bani, nervi, descurajează anteprenorii români, a explicat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
Ministerul Economiei vrea să împrumute modelul altor ţări, însă banii ar urma să vină din alte surse de finanţare şi nu neapărat din bugetul statului.
Există câteva modele de succes, de exemplu: un leu pus de investitorul privat, un leu pus de către stat. Ideea pe care noi o susţinem este crearea unui fond pentru investitorii din diaspora, de a contribui cu fonduri la invesţii pe care românii din diaspora vor să le facă, a declarat ministrul Economiei, Costin Borc.
Dacă acest fond de invesţii ar deveni funcţional, românii din diaspora vor trebui să vină cu documente justificative prin care să arate câţi bani au investit.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.